Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Breaking news

Președintele României participă la summitul NATO de la Ankara, pe 7-8 iulie. Cu cine se va întâlni Nicușor Dan

Autor: Dan Popa

Președintele României, Nicușor Dan, va participa în perioada 7-8 iulie la summitul NATO de la Ankara, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Este al doilea summit organizat în Turcia, după cel din 2004, când România a participat pentru prima dată în calitate de aliat, astfel că evenimentul are și o dimensiune simbolică pentru țara noastră.

Programul summitului cuprinde o reuniune la cel mai înalt nivel a Consiliului Nord-Atlantic, precum și o serie de evenimente conexe, inclusiv cu participarea partenerilor NATO. Vor fi adoptate mai multe documente oficiale, printre care Declarația Summitului. În marja summitului, se desfășoară, pe 7 iulie, Forumul NATO pentru Industria de Securitate și Apărare/NATO Security and Defence Alternate Discussion board (NSDIF).

Liderii Alianței se reunesc la Ankara într-un climat de securitate care continuă să se degradeze ca urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a evoluțiilor din Orientul Mijlociu. În acest context, aliații vor pune accentul pe menținerea unității transatlantice și pe reconfirmarea priorității acordate apărării colective, transmite Președinția României.

Citește și


Președintele Dan va atrage atenția asupra consecințelor acțiunilor Rusiei asupra României

Principalele teme care se vor regăsi pe agenda Alianței la summit sunt: îndeplinirea angajamentelor privind creșterea bugetului pentru apărare și asumarea unor responsabilități crescute ale Aliaților europeni, continuarea sprijinului acordat Ucrainei și efortul de consolidare operațională și industrială a Alianței, ca efect cumulat al dezvoltării companiilor, producției și inovării tehnologice.

În cadrul summitului, președintele Nicușor Dan va reconfirma statutul țării noastre de aliat de încredere, care contribuie semnificativ la securitatea euroatlantică, evidențiind contribuțiile naționale pe toate domeniile de interes de pe agenda reuniunii. De asemenea, președintele României va accentua importanța continuării sprijinului aliat pentru securitatea în regiunea Mării Negre și întărirea posturii de descurajare și apărare în mod unitar pe Flancul Estic.

Nu în ultimul rând, președintele Nicușor Dan va atrage atenția asupra consecințelor pe care acțiunile Rusiei l. a. la nivel regional, inclusiv asupra României, cu accent, în acest context, pe necesitatea consolidării apărării aeriene și maritime.

În marja participării la summit, președintele României va avea și o serie de întâlniri bilaterale.

Sursa:
StirilePROTV

Etichete:
nicusor dan,
Summit nato,
ankara,

Lasa un raspuns