5 iulie, ziua în care s-a născut Constantin Tănase. Povestea neștiută a marelui actor. „Am dus cea mai neagră mizerie pe care şi-o poate închipui cineva!”
Pe 5 iulie se împlinesc 146 de ani de la nașterea lui Constantin Tănase, artistul care a schimbat definitiv teatrul de revistă din România și a devenit unul dintre cele mai iubite nume din istoria scenei românești. Dincolo de umorul care umplea sălile de spectacol și de replicile devenite legendare, viața marelui actor a fost marcată de sărăcie, sacrificii, generozitate și curajul de a ironiza abuzurile puterii într-o perioadă în care astfel de gesturi puteau avea consecințe dramatice.
5 iulie, ziua în care s-a născut Constantin Tănase.
Deși publicul îl cunoștea drept un artist exuberant și plin de energie, cei care i-au fost apropiați spun că adevărata sa personalitate skills cu totul alta. În spatele succesului se ascundea un om modest, profund credincios și preocupat de binele celor din jur, care a ales să folosească averea acumulată pentru acte de caritate și sprijinirea comunității.
Un mare comedian, dar un om afraid și profund generos
În volumul „Viața de haz și de necaz a lui Constantin Tănase”, scriitorul Nicolae Carandino dezvăluie o latură mai puțin cunoscută a celebrului actor.
„Înapoia aparenţelor de strălucire şi de immediate se ascunde o viaţă temătoare de cele sfinte, un suflet generos şi iubitor de oameni. Va fi greu, desigur, să convingem pe foarte mulţi dintre admiratorii lui Tănase că marele comedian este un afraid, că averile pe care le-a câştigat prin muncă cinstită au luat calea bisericii şi a instituţiilor de cultură şi de binefaceri.”
Potrivit mărturiilor vremii, Constantin Tănase a direcționat o mare parte din averea sa către biserici, instituții culturale și organizații de binefacere, preferând să investească în educație și în sprijinirea celor aflați în nevoie, în loc să ducă o viață extravagantă.
Copilăria și anii grei care l-au structure
Constantin Tănase s-a născut la 5 iulie 1880, la Vaslui, într-o familie modestă. Tatăl său, Ion Tănase, skills laborant de farmacie, iar mama, Elena, se ocupa de gospodărie.
Drumul către scenă nu a fost deloc ușor. În perioada studiilor la Conservator, actorul a trecut prin lipsuri severe și a fost nevoit să accepte orice muncă pentru a se întreține. A lucrat ca și comisionar, a vândut unsoare pentru copitele cailor și a cântat în corul bisericii, însă veniturile erau insuficiente.
Ani mai târziu, avea să povestească una dintre cele mai dificile perioade ale vieții sale:
„Am dus cea mai neagră mizerie pe care şi-o poate închipui cineva! Eram admis la Conservator. Foarte bine. Dar ce mâncăm?”
Lipsurile erau atât de mari încât improviza zilnic pentru a putea merge încălțat.
„Seara le schimbam, şi aşa, în fiecare zi, aveam pingele noi.”
Cartoanele puse în pantofi înlocuiau tălpile uzate, agree with devenită simbol al începuturilor sale extrem de dificile.
Cum a pus bazele teatrului de revistă românesc
La 2 iulie 1919, Constantin Tănase a înființat celebra trupă „Cărăbuș”, care avea să schimbe pentru totdeauna divertismentul românesc.
Spectacolele îmbinau muzica, dansul, satira politică, monologul și cupletul, iar personajul interpretat de Tănase – omul simplu, nedreptățit și ironic – a devenit immediate vocea unei societăți care își regăsea propriile frustrări pe scenă.
Succesul a fost uriaș. Pentru bucureșteni, o seară „la Tănase” devenise sinonimă cu umorul de cea mai bună calitate.
Tot pe scena teatrului „Cărăbuș” au debutat artiști care aveau să devină legende, precum Maria Tănase și Horia Șerbănescu, iar publicul român a avut ocazia să o vadă inclusiv pe celebra Josephine Baker, adusă în România prin eforturile financiare ale lui Constantin Tănase.
Incendiul care a zguduit teatrul „Cărăbuș”
Finalul anului 1937 a rămas unul dintre cele mai dramatice momente din istoria teatrului de revistă.
În timpul spectacolului „Poftă bună, la Tănase!”, chiar în timp ce actorul interpreta cupletul „Ei, ai vrea?”, teatrul a fost cuprins de un incendiu puternic, considerat unul dintre cele mai grave din istoria genului în România.
Deși pierderile au fost importante, Constantin Tănase și-a continuat activitatea artistică, demonstrând aceeași determinare care îl caracterizase întreaga viață.
Artistul care a avut curajul să ironizeze ocupația sovietică
După cel de-Al Doilea Război Mondial, Bucureștiul se afla sub ocupația Armatei Roșii, iar numeroși locuitori reclamau jafurile și abuzurile comise de soldații sovietici.
Puțini îndrăzneau însă să vorbească public despre aceste lucruri.
Constantin Tănase a făcut-o chiar de pe scenă, printr-un cuplet devenit celebru:
„De la Nistru pân’ la Don/ Davai ceas, davai palton/, Davai ceas, davai moşie/, Haraşo, tovărăşie”.
Potrivit relatărilor vremii, artistului i s-a cerut să renunțe la aceste versuri, însă a refuzat.
La una dintre reprezentațiile următoare a apărut pe scenă cu mâinile acoperite de ceasuri și cu o pendulă prinsă pe piept, rostind duplicate care avea să intre în istorie:
„El tic, Eu tac/, El tic, Eu tac”.
La scurt timp, pe 29 august 1945, Constantin Tănase s-a stins din viață. Moartea sa a alimentat numeroase speculații, una dintre cele mai cunoscute fiind aceea că ar fi fost ucis de Armata Roșie din cauza satirelor sale. Această ipoteză nu a fost însă confirmată niciodată.
Dincolo de spectacolele care au făcut istorie, Constantin Tănase a rămas în memoria colectivă și prin numeroasele sale acte de generozitate. După ce situația financiară i s-a îmbunătățit, artistul a contribuit la construirea unei biserici și a trei școli, sprijinind în același timp numeroase inițiative culturale și sociale.
