Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Breaking news

Într-un moment critic al războiului, Zelenski a luat decizia de a-l schimba din funcție pe ministrul Apărării: Decizia a provocat un șoc la Kiev

Autor: Sebastian Pricop

Președintele Volodimir Zelenski a decis înlocuirea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, una dintre cele mai populare figuri ale administrației de la Kiev, într-un moment critic al războiului cu Rusia, informează Mediafax.

Conflicte între ministrul Apărării și comandantul-șef al al Armatei

Plecarea sa ar fi fost provocată de conflictele tot mai puternice cu comandantul-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski.

Președintele Volodimir Zelenski a decis înlocuirea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, una dintre cele mai populare figuri ale administrației de la Kiev, într-un moment critic al războiului cu Rusia. Plecarea sa ar fi fost provocată de conflictele tot mai puternice cu comandantul-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski.

Surse politice și analiști ucraineni, citați de presa de al Kiev, susțin că motivul principal al îndepărtării lui Fedorov ar fi conflictul cu Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Cei doi ar fi avut viziuni fundamental diferite asupra reformării armatei. Fedorov, fost ministru al Transformării Digitale, încerca să introducă un sistem de conducere bazat pe tehnologie, responsabilitate managerială și restructurarea aparatului birocratic. Sîrski este văzut de criticii săi drept reprezentantul unei școli militare tradiționale, formate în perioada sovietică.

Disputa dintre cei doi ”a depășit toate limitele”

Un parlamentar din partidul lui Zelenski a declarat pentru Kyiv Independent că disputa dintre cei doi „a depășit toate limitele”. Un veteran ucrainean a descris situația drept un conflict între „un tânăr tehnocrat și un general provenit dintr-o școală militară în mare parte postsovietică”.

Zelenski ar fi invocat, de asemenea, problemele legate de mobilizare și de activitatea centrelor de recrutare. Președintele i-ar fi cerut viitorului ministru să se concentreze asupra acestor două domenii și a insistat că armata și Ministerul Apărării trebuie să fie „unite” și „pe aceeași lungime de undă”.

Un parlamentar din partidul lui Zelenski a declarat pentru Kyiv Independent că disputa dintre cei doi „a depășit toate limitele”. Un veteran ucrainean a descris situația drept un conflict între „un tânăr tehnocrat și un general provenit dintr-o școală militară în mare parte postsovietică”.

Zelenski ar fi invocat, de asemenea, problemele legate de mobilizare și de activitatea centrelor de recrutare. Președintele i-ar fi cerut viitorului ministru să se concentreze asupra acestor două domenii și a insistat că armata și Ministerul Apărării trebuie să fie „unite” și „pe aceeași lungime de undă”.

Fostul ministru a recunoscut însă că nu a reușit să transforme complet instituția potrivit standardelor NATO, să reformeze sistemul de achiziții militare și să creeze o cultură reală a responsabilității.

Presa internațională notează că Fedorov devenise una dintre figurile centrale ale transformării tehnologice a armatei ucrainene, prin extinderea utilizării dronelor și prin relațiile dezvoltate cu marile companii occidentale din domeniul tehnologiei. Înlăturarea sa, după numai aproximativ șase luni, riscă să încetinească reformele și să amplifice instabilitatea din conducerea militară.

Decizia lui Zelenski a provocat reacții dure în rândul unor activiști, veterani și reprezentanți ai societății civile. Au apărut inclusiv apeluri la manifestații pașnice la Kiev împotriva demiterii lui Fedorov și a schimbărilor repetate făcute de președinte în conducerea statului.

Criticii avertizează că înlocuirea frecventă a miniștrilor Apărării poate produce haos administrativ în plin război și poate afecta încrederea populației în instituțiile statului.

Serhii Sternenko, fost consilier al lui Fedorov și unul dintre cei mai cunoscuți activiști ucraineni, a anunțat că nu va mai colabora cu Ministerul Apărării. El a susținut că obstacolele birocratice și opoziția celor care nu doreau reformarea armatei l-au împiedicat pe Fedorov să își ducă proiectele la capăt.

Ihor Klimenko, omul ales de Zelenski pentru a prelua portofoliul Apărării, a condus Poliția Națională între 2019 și 2023 și a devenit ministru de Interne după moartea predecesorului său, Denis Monastîrski. Potrivit purtătoarei sale de cuvânt, Klimenko ar fi fost surprins de propunerea președintelui, dar consideră că, în calitate de ofițer, ordinul comandantului suprem trebuie respectat.

Lasa un raspuns