Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Sport

Spania, noua regină a fotbalului. Argentina a dormit 120 de minute în finala Campionatului Mondial

Autor: Denisa Craciun

Spania a
cucerit pentru a doua oară titlul mondial la fotbal, după o victorie mai mult
decât meritată obținută în fața deținătoarei titlului, Argentina. Ibericii s-au
impus cu 1-0 după prelungiri în fața sud-americanilor pe care nici geaca
norocoasă a președintelui țării nu a reușit să-I salveze.

Spania, cu trofeul de campioană mondială 2026 (FOTO: Getty Images)

Spania, cu trofeul de campioană mondială 2026 (FOTO: Getty Photos)

Spaniolii au
făcut un meci excellent contra deținătoarei trofeului mondial, Argentina.
Ibericii au dominat copios partida, transformându-i pe Messi și pe coechipierii
săi în simpli sparring-partneri. Golul marcat în minutul 106 de Ferran Torres a
adus bucuria în tabăra deținătoarei titlului de campioană europeană și a făcut
dreptate, pentru că până atunci spaniolii avuseseră ghinion cu carul. Nu doar
că a ratat o groază de ocazii, fiind, practic, singura echipă care a șutat la
poartă (scorul șuturilor a fost 21-0!), acolo unde portarul Emiliano Martinez a
făcut minuni, dar a avut și două goluri anulate, plus alte câteva ratări
monumentale, cu mingi trimise la câțiva centimetri de poartă. Mai mult, din
minutul 90+3, ibericii au jucat în superioritate numerică, Enzo Fernandez fiind
eliminat pentru al doilea galben.

Ferran Torres a marcat golul victoriei (FOTO: EPA)

Ferran Torres a marcat golul victoriei (FOTO: EPA)

Pentru
argentinieni, nimic nu s-a legat în joc, iar Messi a fost redus la statutul de
„muritor”. Nici măcar geaca norocoasă a președintelui Javier Milei nu i-a
ajutat pe sud-americani. Liderul de la Buenos Aires a refuzat să vină la meci
pentru că a vrut să urmărească meciul din aceeași cameră de unde le-a văzut și
pe precedentele, îmbrăcat în aceeași jachetă groasă.

Lasa un raspuns