Dosar tulburător! A furat mii de euro din casa părinților sub amenințarea cuțitului: drama trăită de o elevă din Sibiu
Teroare și șantaj la o școală din Sibiu: o elevă a fost agresată și determinată de un coleg de 15 ani să-i dea aproape 7.000 de euro din economiile părinților, pe care i-a luat pe ascuns din casă. Instanța a pronunțat recent prima decizie în acest dosar tulburător, stabilind măsurile de educare și daunele substanțiale pe care tânărul va trebui să le achite.
Victima, elevă în clasa a VIII-a în perioada comiterii faptelor, a trăit timp de câteva luni sub presiunea agresiunilor fizice și a amenințărilor repetate, fără să îndrăznească să își anunțe familia. Drama prin care trece fata a fost descoperită abia când tatăl ei a realizat că din locuință lipsea o sumă uriașă de bani.
Faptele s-au desfășurat pe parcursul mai multor luni, între martie și septembrie 2022, când cei doi erau colegi de școală. Potrivit turnulsfatului.ro, băiatul îi cerea bani și o amenința că o va bate dacă refuza să îi dea sumele solicitate.
Drama trăită de elevă în curtea școlii
Mai mult, adolescentul a agresat-o fizic chiar în curtea școlii din Sibiu, lovind-o și trăgând-o de păr. Speriată de comportamentul acestuia, fata a continuat să ia bani din casa părinților pentru a-i înmâna colegului, care a ajuns astfel să primească în total 6.950 de euro.
Tatăl victimei a descoperit drama prin care trecea fiica sa după ce a constatat lipsa banilor din locuință. Întrebată despre cele întâmplate, adolescenta i-a povestit tot.
Ce au reținut judecătorii în motivarea instanței
„Pe fondul stării de teamă create, victima i-a înmânat inculpatului sumele cerute. Mai exact, persoana vătămată a cedat presiunilor inculpatului deoarece cunoștea din anturaj că acesta este violent și a mai exercitat acte de agresiune fizică asupra altor adolescenți, inclusiv fete. De asemenea, știa că acesta poartă un cuțit la el”, se arată în motivarea instanței.
Decizia instanței și daunele stabilite
În primă fază, dosarul a fost judecat de Judecătoria Sibiu, care a stabilit că elevul și-a șantajat colega pentru a obține bani. Magistrații au dispus față de acesta măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de șase luni.
Totodată, instanța l-a obligat să restituie integral suma de 6.950 de euro și să plătească victimei încă 10.000 de lei drept daune morale. Hotărârea a fost atacată cu apel, iar dosarul se află acum pe rolul Curții de Apel Alba, următorul termen fiind stabilit pentru 25 august.
O stare constantă de teamă și teroare psihologică
„Această conduită a inculpatului nu se rezumă la un act izolat, spontan, ci relevă o activitate repetată, desfășurată la diferite intervale de timp, prin care persoana vătămată a fost menținută într-o stare constantă de teamă, cu afectarea directă a libertății psihice, a siguranței personale și a vieții sociale”, se mai precizează în motivarea instanței.
Cine este tânărul agresor și ce a ieșit la iveală
La începutul anchetei, adolescentul a refuzat să comenteze acuzațiile. Ulterior, după ce a împlinit 18 ani, acesta a recunoscut integral faptele și a solicitat să fie judecat prin procedura simplificată a recunoașterii învinuirii.
Din documentele întocmite de Serviciul de Probațiune reiese că tânărul a avut o copilărie dificilă, fiind crescut în mare parte de bunici. Totodată, raportul arată că manifesta probleme de comportament încă din perioada școlii, lipsea frecvent de la cursuri și era implicat în numeroase conflicte.


