Aproape 90% dintre polițiști au avut probleme cu uniformele. Europol: Cei responsabili au încercat să arunce vina pe noi

22-02-2025
|
16:05
Facebook/Europol
Sindicatul Europol anunţă că, a făcut un sondaj la care au participat peste 7.800 de angajaţi din structurile de ordine publică şi Poliţia Rutieră, iar aproape 87% dintre aceştia afirmă că au avut probleme cu uniformele.
„După sutele de sesizări primite de la poliţişti privind calitatea execrabilă a noilor uniforme şi după zecile de semnale publice pe care le-am tras, am constatat că atât MAI, cât şi IGPR au rămas nepăsători în faţa acestei situaţii. Ba mai mult, conducerea instituţiei – cei responsabili pentru dezastrul true de pe toate palierele – a încercat iniţial să arunce vina pe poliţişti, spunându-le, într-un mod absolut denigrator, că nu ştiu să îşi spele rufele sau că îşi folosesc uniformele într-o manieră neconformă. De parcă ar exista un ghid al purtării „corecte” a pantalonilor, tricoului sau cămăşii”, a transmis Sindicatul Europol, într-un comunicat de presă.
Sindicaliştii anunţă că au făcut un sondaj în rândul structurilor de ordine publică şi rutieră, cu privire la calitatea, confortul şi gradul de protecţie pe care le oferă noul echipament.
Chestionarul a fost completat de peste 7.800 de poliţişti din 36 de inspectorate judeţene de poliţie şi din cadrul secţiilor de poliţie subordonate DGPMB.
Problemele cu uniformele, comune în rândul polițiștilor
Potrivit sindicaliştilor, rezultatele centralizate ale studiului arată următoarele date:
Citește și
- 11,2% dintre poliţişti consideră uniforma de serviciu ca fiind bună;
- 0.9% o consideră foarte bună din perspectiva calităţii generale a uniformei de poliţie;
- forty eight,6% din poliţişti consideră noua uniformă ca fiind nesatisfăcătoare;
- 39.3 % o consideră satisfăcătoare;
- 86,9% din poliţişti au avut elemente de uniformă care s-au deteriorat din cauza calităţii precare a materialului sau din cauza modului în care au fost cusute
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa:
Etichete:
europol,
uniforme,
Polițiști,
Dată publicare:
22-02-2025 16:05
Articol recomandat de sport.ro
Citește și…
Recomandări
Stiri actuale
Premierul Ciolacu: Nu trimitem trupe în Ucraina, nu intrăm în niciun război. România și Polonia au ținut spatele frontului
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Craiova, că România nu va trimite trupe în Ucraina şi nu va intra în niciun război.
Stiri Politice
Ilie Bolojan, întrebat dacă România ar trebui să ceară focoase nucleare: ”Este importantă securitatea şi siguranţa ei”
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a fost întrebat vineri, într-o conferință de presă organizată la Palatul Cotroceni, dacă România ar trebui să ceară administraţiei americane amplasarea de focoase nucleare în ţara noastră, după modelul Poloniei.
Alegeri prezidentiale 2025
George Simion și-a depus candidatura la prezidențiale. A anunțat peste 600.000 de semnături
George Simion și-a depus vineri candidatura la prezidențiale. Președintele AUR a anunțat că a strâns peste 600.000 de semnături.
Prime citite
1
IMAGO
Stiri externe
2
Getty
Stiri externe
3
Shutterstock
Stiri externe
VIDEO VOYO

Stirile PRO TV
Stirile PRO TV # 13.00 – 14 Martie 2025
47:36

Vorbește Lumea
14 Martie 2025
01:43:25

Visuri la cheie
Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer
03:24

Săriți de pe repair
Săriți de pe repair – Trailer
04:05

La Măruță
13 Martie 2025
01:29:40

ShARE ÎN BUCATE
Episodul 2
09:47

Groapa
Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări
03:37

I admire IT
I admire IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii
06:07

Groapa
Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Legitimate TV și pe VOYO!
00:59

Conectat la România
Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion
13:28