Eduard Hellvig, răspuns după ce a fost amenințat de Călin Georgescu

„Am primit recent în public o serie de amenințări cu dezvăluiri fără seamăn din partea d. Georgescu C.

Nu este vreo noutate cutremurătoare, am mai fost amenințat. Și cât am fost ministru, și de nenumărate ori pe parcursul mandatului de la SRI. Cititorii își amintesc desigur că am fost și reclamat si anchetat de Agenția Națională de Integritate chiar când dețineam funcția de Ministru al Dezvoltării. Alte vremuri, alte lucrări.

Acum însă se petrece ceva nou. Mă amenință un domn care se află în cursa pentru funcția prezidențială. Iar asta nu este ceva onorant, ci, dimpotrivă, un lucru care ar trebui să ne ofere o imagine asupra viitorului pe care ni-l propune.

Nu l-am cunoscut pe d. Georgescu C. Nu ne știm, nu ne-am intersectat vreodată în niciuna dintre calitățile publice pe care le-am deținut. Nici în cele private. Am cunoscut sute sau mii de persoane, dar nu pe domnia sa. Pur și simplu. Cu toate astea, d. Georgescu C. se referă la mine cu apelativul „Edi”. Un diminutiv pe care îl folosesc și prietenii, și amicii, câteodată și cunoștințele care doresc să își proiecteze o iluzorie anvergură de oraș.

Nu e un capăt de țară, nici vreo impolitețe care să mă cutremure, dar înțeleg de ce d. Georgescu C. dorește să lase o impresie familiară.

Domnia sa vine cu niște „bombe” despre care vrea să lase impresia că sunt rezultat al unei bune cunoașteri despre dedesubturile serviciilor. În realitate, d. Georgescu lucrează mult din imaginație și se lasă prea lesne asmuțit, păcălit, trimis la înaintare cu declarații fără substanță reală. Am tot atâtea terenuri de golf câte porturi maritime are Bolivia. Nu am birou, nu am secretară. Am doar minime măsuri de protecție pe care le au toți foștii șefi de servicii de informații, care au primit, fiecare, amenințări mult mai consistente de-a lungul carierelor.

Devoalam acum doi ani și jumătate un reflex al “elitelor” noastre – securismul. Oarecum contraintuitiv la vremea respectivă, întrucât eram directorul SRI și nu se cuvenea să mă refer critic chiar la acest concept. Zilele acestea, d. Georgescu bifează fiecare căsuță a definiției și îmi oferă neplăcuta ocazie de a avea dreptate.

Spuneam așadar “Securismul este acea idee care presupune utilizarea traumelor societății din perioada comunistă pentru a crea, foarte abil, tocmai o reflexie de tip totalitar. Este acea idee că în spatele a orice, se ascunde un interes obscur și neapărat de rea intenție, că există dușmani în interiorul României, dușmani cu care trebuie să ne luptăm. Securismul este procesul de intenție fără dovezi, manipularea adevărului și întreținerea unui conflict artificial între părți ale societății, între societate şi instituțiile statului, între indivizi și societate. Securismul sapă la temelia oricărui demers de democratizare, ne vrea ținuți pe loc şi în conflict unii cu alții. Securismul are abilitatea de a se prezenta ca un medicament, când în realitate este virusul însuși. În ciuda numelui și originilor sale, securismul nu este apanajul exclusiv al categoriei profesionale care l-a creat. Paranoia, teoriile conspirației, judecata prin asociere, crearea unor temeri false, suspiciunea generalizată care pornește de la premisa vinovăției, manipularea – sunt componentele lui de bază. Securismul este astăzi bine reprezentat în prea multe medii ale societății noastre.”

Evident, nu vorbeam despre d. Georgescu, ci despre proiectul al cărui port-drapel a devenit domnia sa azi. Monoatomic și auto-suficient, securismul dlui Georgescu se manifestă prin amenințări fățișe și prin negarea oricărei libertăți de opinie contrare viziunii sale.

Am spus în repetate rânduri că nu voi candida pentru nicio funcție. Asta nu înseamnă că nu am dreptul și libertatea (și pe alocuri obligația), ca oricare cetățean într-o democrație, de a lua atitudine atunci când valorile în care cred sunt puse la îndoială.

Nu pot lăsa amenințările scrâșnite să mă reducă la tăcere, precum nu voi răspunde așa cum aș fi răspuns dacă nu aș fi avut istoricul de funcții publice pe care îl cunoașteți. Politica, în fond, presupune și astfel de personaje locvace.

Rămân totuși în aer câteva întrebări legitime al căror răspuns nu poate fi foarte simplu.

Cine are interes în a-l duce de nas pe d. Georgescu? Cine îl trimite la televizor să se expună ridicolului? Cine îl transformă cu bună știință într-o săgeată solemnă? Ne răspunde (vag) chiar domnia sa – ofițerii patrioți. Pe care sper să îi și cunoaștem cândva, dacă nu i-am cunoscut deja”, a fost mesajul transmis de Eduard Hellvig.