Sari la continut
marți, 21 iulie 2026 Actualitate in timp real
Breaking
Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești Noua Lege a salarizării îi revoltă pe angajații caselor de pensii: Cei din teritoriu ar primi cu peste 3.300 de lei brut mai puțin decât colegii din aparatul central Comisia Europeană recomandă suspendarea amenzilor timp de trei ani. Ce se schimbă pentru importatorii de petrol, gaze și cărbune Avertisment pentru turiști: viperele veninoase au început să apară în cele mai vizitate zone din România Se destramă partidul lui Viktor Orbán după pierderea puterii? FIDESZ își dă marele test în România Trendul periculos care circulă pe rețelele sociale. Medicii avertizează: dublează riscul de îmbolnăvire Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, refuză cu obstinație să facă controale în Costinești unde interlopul PSD Horia Constantinescu a realizat lucrări ilegale și a ocupat abuziv o porțiune de plajă prin axa Erbașu – Apele Române – Primăria Costinești
Ultima Ora

Premieră în Canada. Cauzele care au dus la cea mai lentă rată de creștere a populației din 2020

Autor: NewsExpress

Populația Canadei în trimestrul al patrulea a crescut în cel mai lent ritm de la pandemie.

Acest lucru au arătat datele statistice, pe măsură ce o represiune guvernamentală împotriva imigrației anunțată anul trecut prinde contur.

Populația Canadiei în trimestrul încheiat la 31 decembrie 2024 a crescut cu 0,2%, la 41,53 milioane de oameni și a marcat cea mai lentă rată de creștere din trimestrul al patrulea din 2020, când a crescut cu 0,1%, conform Statistics Canada, transmite Reuters.

Cauzele ritmului moderat de creștere a populației

Ritmul moderat de creștere a fost cauzat, în primul rând, de un număr redus de rezidenți nepermanenți. Canada a primit imigranți, dar imigrația a contribuit la o criză a accesibilității și a locuințelor în 2024.

Confruntat cu o nemulțumire tot mai mare, la sfârșitul anului trecut, fostul premier Justin Trudeau a anunțat măsuri care se preconizează că vor duce la o scădere a populației cu 0,2% atât în ​​2025, cât și în 2026.

Ce se întâmplă cu noul plan

Noul plan va aduce 395.000 de noi rezidenți permanenți în 2025, 380.000 în 2026 și 365.000 în 2027, în scădere de la 485.000 în 2024.

Grupurile industriale au avertizat că încetinirea imigrației ar putea afecta disponibilitatea forței de muncă și ar afecta cererea, mai ales într-un moment în care tarifele din SUA au început deja să afecteze sentimentul consumatorilor și al afacerilor.

„Au fost cu 28.341 de rezidenți nepermanenți mai puțini în țară la 1 ianuarie 2025 decât la 1 octombrie 2024”, conform Statscan, adăugând că a fost cea mai mare scădere din trimestrul al treilea din 2020, când Canada a primit aproximativ 68.000 de persoane.

Procentul de rezidenți nepermanenți

Rezidenții nepermanenți din țară la sfârșitul trimestrului IV reprezentau 7,3% din populația totală, în scădere marginală de la 7,4% la sfârșitul trimestrului al treilea, arată datele.

Cu toate acestea, datorită creșterii puternice din primele două trimestre ale anului trecut, populația țării a crescut cu 744.324 de persoane în 2024, o rată de creștere de 1,8%. Deși aceasta a fost mai mică decât rata de creștere observată în 2022 de 2,5% și în 2023 de 3,1%, a fost totuși mai mare decât cea din orice an din 1972 până în 2021, a mai notat sursa citată.

Vezi și – Război comercial. Canada va impune taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți ZiarInfo și pe Google News

Lasa un raspuns