Nou episod în conflictul diplomatic. Marea Britanie revocă acreditarea unui diplomat rus

Marea Britanie a declarat că va revoca acreditarea unui diplomat rus ca răspuns la o măsură similară luată de Rusia în această săptămână împotriva diplomaţilor britanici, relatează Reuters.
„Este clar că statul rus caută în mod intens să se ajungă la închiderea Ambasadei Marii Britanii la Moscova, fără să ţină cont de impactul periculos de escaladare al acestei acţiuni”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe britanic într-un comunicat în care face anunţul demersului respectiv.
Rusia a acuzat luni doi diplomaţi britanici de spionaj şi le-a dat termen de două săptămâni pentru a părăsi ţara, acuzaţii pe care Marea Britanie le-a respins ca „nefondate”.
Moscova a fost iritată de sprijinul militar continuu al Marii Britanii pentru Ucraina şi de recentele declaraţii ale premierului Keir Starmer cu privire la posibilitatea trimiterii unui contingent britanic în Ucraina ca parte a unei potenţiale forţe de menţinere a păcii, după încheierea ostilităţilor.
Marea Britanie a declarat că l-a convocat miercuri pe ambasadorul rus la Londra şi a dat de înţeles că nu va tolera „intimidarea” diplomaţilor şi a personalului său.
„Am tras linie sub acest incident şi cerem Rusiei să facă acelaşi lucru”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe britanic.
„Orice acţiune ulterioară întreprinsă de Rusia va fi considerată o escaladare şi va primi un răspuns corespunzător”, potrivit acestuia.
Citește și: Șase persoane, reținute de DIICOT pentru trădare. Voiau să negocieze ieșirea României din NATO și să schimbe drapelul și imnul / SRI vine cu explicații
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți ZiarInfo și pe Google News