Atacurile devastatoare din Iran au fost atât de silențioase, încât nu i-au trezit pe localnici. Cum au reacționat a doua zi

Atacurile devastatoare din Iran au fost atât de silențioase, încât nu i-au trezit pe localnici. Cum au reacționat a doua zi

22-06-2025
|
21:00

bombardier american

Profimedia

Deşi tensiunile erau la cote înalte încă de la atacurile Israelului asupra infrastructurii nucleare şi militare iraniene, unii locuitori ai Iranului au declarat că nici nu au simţit momentul în care Statele Unite au lansat loviturile aeriene.

autor

În Qom, oraş situat la circa 30 de kilometri de centrala nucleară Fordow – ţintită de SUA duminică dimineaţa, în jurul orei 2:00 –, mai mulţi locuitori au spus că au aflat abia dimineaţa ce s-a întâmplat, neauzind nimic în timpul nopţii.

Cinci persoane intervievate de CNN au declarat că s-au trezit surprinse de ştirile despre bombardamente.

Singurele semne vizibile ale atacului au fost sirenele vehiculelor de urgenţă şi prezenţa crescută a miliţiei Basij pe străzi – o forţă de voluntari loială liderilor religioşi ai Iranului.

Locuitorii nu au auzit nimic în timpul nopții

În lipsa unui sistem de alertă aeriană funcţional în oraşe precum Qom, populaţia nu a primit niciun avertisment înainte de loviturile americane.

Citește și

tancuri israel, armata israel

Toate meciurile de la FIFA Membership World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Qom este considerat un oraş sfânt în Iran, fiind centrul celei mai mari seminarii şiite şi locul unde a studiat liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

Locuitori dintr-un sat aflat la aproximativ 35 de kilometri de instalaţia de la Natanz – o altă ţintă a atacurilor – au spus, de asemenea, că nu au auzit nimic în timpul nopţii.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: News.ro

Etichete:

SUA,

iran,

atac,

somn,

bombardamente,

localnici,

silentios,

Dată publicare:
22-06-2025 21:00

Articol recomandat de sport.ro

NEWS ALERT Doliu la Real Madrid:

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *