Bjorn Borg, dezvăluiri emoționante după ce a aflat că are cancer

Legenda tenisului Bjorn Borg spune că ia viaţa „zi cu zi, an cu an” după ce a fost diagnosticat cu cancer de prostată „extrem de agresiv”. Suedezul în vârstă de 69 de ani a anunţat vestea în ultimul capitol al autobiografiei sale, afirmând că boala se află „în stadiul cel mai avansat”, dar că va „lupta în fiecare zi ca şi cum ar fi finala de la Wimbledon”, potrivit news.ro.
Fostul număr unu mondial Bjorg a câştigat 11 titluri de Grand Slam, inclusiv cinci titluri consecutive la Wimbledon, înainte de a se retrage în mod neaşteptat la vârsta de 25 de ani.
Suedezul se află în remisie, după ce a suferit o operaţie în 2024, dar a descris diagnosticul ca fiind „dificil din punct de vedere psihologic”.
„Am vorbit cu medicul şi mi-a spus că este foarte, foarte grav. Mi-a spus că am aceste celule canceroase latente [şi] că va fi o luptă în viitor. La fiecare şase luni mă duc să fac teste. Am făcut ultimul test acum două săptămâni. Este ceva cu care trebuie să trăiesc”, ”, a declarat Borg pentru BBC Breakfast.
Borg a câştigat şase titluri la Roland Garros între 1974 şi 1981 şi cinci titluri la Wimbledon între 1976 şi 1980.
Finala sa din 1980 împotriva rivalului american John McEnroe, când McEnroe a salvat şapte puncte într-un meci epic de aproape patru ore, este considerată una dintre cele mai bune partide de tenis din toate timpurile.
„Această finală a fost cea mai satisfăcătoare partidă pe care am jucat-o vreodată. A avut de toate”, a declarat Borg.
„Foc şi Gheaţă”
Rivalitatea lor a fost supranumită „Foc şi Gheaţă”, McEnroe fiind predispus la izbucniri aprige pe teren, iar Borg, calm şi rece, abia dacă arăta vreo urmă de emoţie în timpul unui meci.
McEnroe a pus capăt dominaţiei lui Borg la Wimbledon în finala din 1981 şi l-a învins în finala US Open două luni mai târziu. Borg s-a retras la scurt timp după înfrângerea de la New York.
„Ne respectam foarte mult, toţi trei”, a spus Borg despre rivalitatea sa cu McEnroe şi Jimmy Connors.
„Ne luptam să fim cei mai buni din lume. Pentru a face asta, nu poţi fi cel mai bun prieten.”
Dar acum, el a spus: „Eu şi John suntem prieteni foarte buni. Ne vedem, ieşim la cină, vorbim despre tenisul de astăzi.Nu vorbim niciodată despre meciurile vechi.”
Borg a câştigat 66 de titluri la simplu, a petrecut 109 săptămâni pe primul loc în clasamentul mondial şi a obţinut un record de 41 de victorii consecutive la Wimbledon.
Retragere la 25 de ani
Retragerea sa la 25 de ani – o vârstă la care jucătorii de tenis încep să atingă apogeul carierei – a fost un şoc.
„M-am săturat. Mi-am pierdut interesul şi motivaţia”, a spus el.
„Dacă aş fi ştiut ce urma să se întâmple în anii următori, aş fi continuat să joc tenis”, a adăugat el.
În autobiografia sa, Heartbeats: A Memoir, scrisă împreună cu soţia sa Patricia, Borg, cunoscut pentru viaţa sa privată discretă, vorbeşte despre dificultăţile întâmpinate după retragerea din tenis.
„Nu aveam niciun plan. Oamenii de astăzi au îndrumare. Eu eram pierdut în lume. Erau mai multe droguri, erau pastile, alcool, pentru a evada din realitate. Nu trebuia să mă gândesc la asta. Desigur că nu e bine, te distruge ca persoană”, a spus Borg.
Borg a fost internat în spital după o supradoză, în Milano, în 1989 – un incident care l-a determinat să-şi reconsidere retragerea.
Revenirea în tenis
S-a întors în circuitul de tenis între 1991 şi 1993, dar nu a reuşit să câştige niciun meci.
„Am fost aproape de moarte de multe ori. Mi-am pus ordine în viaţă. Sunt foarte mulţumit de mine însumi acum”, a mai declarat marele campion.
În ultimii ani, Borg a fost căpitanul echipei Europei la Cupa Laver. El a demisionat după ediţia de anul trecut, de la Berlin, fiind înlocuit de Yannick Noah.