Bolojan, răspuns pentru DC News. Spune dacă își dă demisia în cazul eșecului reformei pensiilor speciale / video

Bolojan, răspuns pentru DC News. Spune dacă își dă demisia în cazul eșecului reformei pensiilor speciale / video

ilie bolojan

Premierul Ilie Bolojan. Sursa foto: Agerpres

Premierul Ilie Bolojan a spus dacă ia sau nu ia în calcul demisia în cazul unui eventual eșec al reformei pensiilor speciale.

Vineri, Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre reforma pensiilor speciale. 

Întrebat dacă ia în calcul demisia în cazul eșecului reformei pensiilor speciale, premierul Ilie Bolojan a răspuns că trebuie să așteptăm perioada următoare și că măsurile trebuie să fie logice și susținute de autoritate. De asemenea, premierul a explicat că reformarea nedreptăților din sistem este o necesitate pentru o economie și un sistem de pensii echitabile.

VEZI ȘI: Ce se întâmplă cu pensiile magistraților și vârsta de pensionare. Anunțul zilei de la Guvern / video

„Aș vrea să vă întreb dacă această nouă reformă a pensiilor speciale, această nouă propunere, nu va avea succes, mai are legitimitate acest guvern și dacă v-ați gândit să vă dați demisia în cazul în care nu va avea succes”, a spus Florin Răvdan, jurnalist DC News.

„Haideți să așteptăm perioada următoare. Am spus și dățile trecute… Atunci când ești pus în situația să adopți măsuri, ele trebuie să aibă o logică, trebuie să ai autoritatea ca să faci acest lucru, ori corectarea unor nedreptăți pe care trebuie să o facem este o condiție de bază ca să ai autoritatea să faci alte lucruri și trebuie să urmărim acest lucru.

Deci nu e o problemă de o persoană sau de alta, ci pur și simplu este o necesitate care ține de a avea o economie care se bazează pe baze sănătoase, un sistem de pensii echitabil și o minimă coeziune socială și o justiție socială”, a spus premierul Ilie Bolojan.

Video:

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *