Ce termen are Comisia Europeană pentru evaluarea reformelor României în PNRR. Riscăm să pierdem sute de milioane de euro
02-12-2025
|
19:18
Reforma cu întârziere a pensiilor magistraților riscă să ne lase fără o parte din banii europeni pe care România îi așteaptă prin PNRR.
Ar fi trebuit să primim aproape 800 de milioane de euro, însă Bruxelles-ul ar putea bloca o parte din sumă dacă legea nu este finalizată immediate. În acest second, România a trimis documentația pentru a treia tranșă, iar Comisia Europeană va evalua dosarul, două luni.
România avea termen până la sfârșitul lunii noiembrie să ducă la bun sfârșit patru angajamente importante din Planul Național de Redresare și Reziliență. Miza? Peste 800 de milioane de euro.
Schimbări în conducerea companiilor de stat
Cel mai sensibil jalon, legat de reforma pensiilor speciale, nu a fost gata la timp, iar de proiect depind în jur de 230 de milioane de euro. Alte 227 de milioane de euro ar putea veni în economia noastră dacă Executivul European consideră că România a reușit să organizeze clar și transparent conducerea companiilor de stat din sectorul energetic. Cu alte cuvinte, să aducă manageri profesioniști și nu persoane numite politic.
Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: A fost o serie întreagă de numiri cu câteva excepții unde din rațiuni de procedură sau neprezentare sau invalidare… de exemplu, la Hidroelectrica 2 poziții, la CE Oltenia – 2 poziții, Eurotest – un membru în board, Oil Terminal – un membru în board, restul toate au finalizat procedurile în termenul din regulament. Având în vedere că discutăm de zeci de numiri, poziția noastră este că este o penalizare mai degrabă marginală la care ne putem aștepta.
Citește și
Și în privința numirilor membrilor din consiliile de administrație ale companiilor de transport, cum sunt CNAIR, CFR Călători și Metrorex, procedurile sunt în curs iar criteriile de performanță au fost deja stabilitate. Îndreplinirea jalonului înseamnă 19,8 milioane de euro din componenta de împrumut.
Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene: Nu va există niciun proiect blocat. Guvernul își va asuma finalizarea tuturor investitiilor nu vom avea dubii, am avut prea multe revizuiri, acum predictibilitatea este totală. Nu există vreun scenariu în care România să nu beneficieze de bani.
La solicitarea Știrilor PRO TV un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a transmis că Executivul va analiza măsurile adoptate și va resolve în ce măsură au fost îndeplinite obiectivele.
Corespondent Știrile ProTV: Două luni au la dispoziție autoritățile europene să analizeze în ce stadiu sunt reformele asumate de statul român, așa că o decizie privind cererea de plată numărul 3 din PNRR este așteptată în primul trimestru al anului viitor. Cât pentru următoare transă de bani -în valoare de 2,6 de miliarde de euro – și aici sunt întârzieri – după ce pachetul fiscal asumat de Guvern a fost contestat la CCR. Ministrul de la Fonduri Europene speră ca decizia judecătorilor să vină în timp util, iar cererea de plată 4 să fie trimisă până pe 15 decembrie.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: Pro TV
Etichete:
PNRR,
lege,
fonduri europene,
reforma,
Dată publicare:
02-12-2025 19:16
Articol recomandat de sport.ro
