Clinica Crystal Dental, comunicat oficial în cazul fetiţei care a murit în timpul anesteziei

Clinica Crystal Dental, comunicat oficial în cazul fetiţei care a murit în timpul anesteziei

Clinia Crystal Dental, în care şi-a pierdut viaţa o fetiţă în vârstă de numai doi ani, a transmis un comunicat oficial referitor la cele întâmplate şi discuţiile din spaţiul public.

Redăm, în rândurile de mai jos, comunicatul integral al clinicii Crystal Dental, referitor la tragedia în care o fetiţă de numai doi ani şi-a pierdut viaţa: 

„Situaţia autorizării sediului

Sediul în care a avut loc intervenţia avea aviz de funcţionare, însă autorizaţia sanitară finală era în curs de finalizare. Aceasta este o problemă exclusiv administrativă, care aparţine conducerii. Personalul medical nu a fost informat că autorizaţia nu era încă emisă şi nu a avut nicio implicare în acest proces. În ceea ce priveşte dotările, confirmăm că locaţia era echipată cu toată aparatura şi materialele medicale necesare, conforme cerinţelor legale în vigoare.

Citiţi şi: Primele măsuri după tragedia de la clinica stomatologică din Bucureşti şi tragedia din Constanţa, anunţate de ministrul Rogobete
 

Suspendarea activităţii

Activitatea în acel sediu a fost suspendată imediat. Tratamentele pacienţilor au fost relocate în celelalte clinici Crystal Dental Clinic, care sunt complet autorizate.

Situaţia anchetei

Cauza medicală a incidentului este în curs de investigare de către instituţiile abilitate – medicină legală, organele de anchetă şi Colegiul Medicilor. În acest moment, nu există nicio concluzie oficială care să lege situaţia administrativă de cauza medicală a decesului. Pe durata intervenţiei de urgenţă, întreg personalul medical a acţionat cu un singur obiectiv: salvarea pacientei. Nu au fost chemate persoane din exterior. Singurul nostru interes este aflarea adevărului. Crystal dental clinic srl cooperează integral cu toate autorităţile şi pune la dispoziţie toate documentele solicitate.

Analiza internă

Am iniţiat o analiză internă completă pentru a stabili:

– cum s-a ajuns ca activitatea să înceapă înainte de finalizarea
autorizării,

– unde au existat vulnerabilităţi administrative,

– ce măsuri trebuie implementate pentru a preveni repetarea unei astfel
de situaţii.

Această analiză vizează exclusiv procedurile administrative şi nu
personalul medical.

Poziţia clinicii faţă de familie

Regretăm profund pierderea suferită. Este o tragedie care ne afectează pe toţi, iar gândurile noastre sunt alături de familie. Vom continua să oferim autorităţilor tot sprijinul necesar pentru stabilirea adevărului.Crystal dental clinic srl va comunica public pe măsură ce vom avea informaţii confirmate oficial.”

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *