Cristiano Ronaldo își prelungește contractul cu Al-Nassr până în 2026

GettyImages

Distribuie:
Cristiano Ronaldo a ajuns la un acord cu Al-Nassr pentru a-şi prelungi contractul cu un sezon, până în iunie 2026, potrivit AFP, care citează o sursă apropiată clubului saudit, potrivit news.ro.
Cele două părţi au ajuns la un acord „dar acesta nu a fost încă semnat”, a adăugat sursa citată. „Un anunţ va fi făcut în următoarele zile”.
Cristiano Ronaldo, care a împlinit 40 de ani săptămâna trecută, a semnat pentru două sezoane şi jumătate cu Al-Nassr la sfârşitul lunii decembrie 2022, imediat după Cupa Mondială din Qatar, devenind primul nume mare din fotbal care s-a alăturat campionatului saudit în plină dezvoltare.
Distribuie:
Urmărește-ne: