Cum influențează calciul sănătatea inimii. Medic: „E un motiv în plus pentru care trebuie să evităm să luăm suplimente brambura”

Calciul are un rol esențial în organism, iar nivelurile prea mari sau prea mici în sânge influențează inclusiv buna funcționare a inimii. Medicul endocrinolog Ruxandra Dobrescu explică în ce fel se întâmplă asta și cum nivelul de calciu în sânge poate fi menținut în parametri normali.

Nivelul de calciu din sânge influențează buna funcționare a inimii FOTO: arhiva

Nu doar sistemul osos, ci organismul nostru pe de-a întregul este influențat de nivelul de calciu, explică medicul primar endocrinolog dr. Ruxandra Dobrescu, într-o serie de articole postate pe blogul său www.ruxandradobrescu.com.

„Știm cu toții că oasele noastre sunt alcătuite în mare parte din calciu și știm de asemenea cât de importante sunt oasele pentru noi. Ne folosim practic de schelet ca să avem sprijin în mers, în orice mișcare de fapt, și în plus oasele oferă protecție pentru organele noastre interne. În plus și foarte important, oasele au un rol metabolic, pentru că sunt adevărate depozite de calciu, fosfor și carbonat, care pot fi mobilizate în funcție de nevoile organismului. Pe lângă rolul de material de construcție pentru oase, calciul este însa foarte important pentru buna funcționare a organismului nostru pe de-a întregul! De ce? Păi pentru că celulele noastre folosesc calciul ca moleculă de semnalizare – adică comunică între ele și cu mediul din jur, folosind (și) calciul ca mediator”, a explicat medicul.

Având în vedere cele expuse mai sus, trebuie știut că este necesar ca nivelul de calciu să fie menținut între niște limite stricte în sânge – limitele optime se situează între 8.5-10.2 mg/dl – și este de asemenea necesar să știm cum stăm cu nivelul de calciu, scrie dr. Dobrescu, recomandând ca în analizele uzuale pe care le facem anual să fie și calciul.

Și celulele inimii se folosesc de calciu pentru a comunica între ele, iar medicul explică simplu cum un nivel prea mare sau prea mic de calciu influențează activitatea acestui organ.

„Niveluri prea mari de calciu în sânge (hipercalcemie) pot să ducă la aritmii, la modificări pe ECG și la depuneri de calciu la nivelul valvelor inimii, la nivelul arterelor carotide și la creșterea valorilor tensiunii arteriale.

Niveluri prea mici de calciu (hipocalcemie) pot să ducă la afectarea contractilității inimii, până la insuficiență cardiacă în cazul dezechilibrelor severe și la modificări de conducere electrică în inimă, aritmii sau stop cardiac. Deci nu ne jucăm!”, avertizează dr. Dobrescu.

Un nivel normal de calciu în sânge, indiferent că acest nivel se produce spontan sau pe tratament, menține inima sănătoasă. Pentru tratamentul cu vitamina D și calciu (instituit de exemplu pentru osteoporoză, hipoparatiroidism etc.), este însă nevoie de recomandarea medicului. „În schimb, uite, ăsta e un motiv în plus pentru care trebuie să evităm să luăm suplimente brambura, după ureche și fără control medical, ca să nu ajungem la probleme cauzate de suplimente ne-necesare”, atrage atenția endocrinologul.

Ce se întâmplă în condiții de prea mult sau prea puțin parathormon

Rolul de a menține nivelul normal de calciu în sânge revine paratiroidelor, care sunt glande mici aflate la baza gâtului, în spatele tiroidei – de aici și numele de PARA-tiroide, explică medicul în primul articol din seria celor dedicate explicării rolului calciului în sănătate organismului.

Medicul a explicat de asemenea cum apar hiperparatiroidismul (glandele paratiroide secretă prea mult parathormon, sau PTH) și hipoparatiroidismul (o secreție insuficientă de parathormon din glandele paratiroide).

„Dacă scade nivelul de calciu în sânge, paratiroidele simt asta și cresc sinteza de PTH, care va ”rezolva” problema, scoțând calciu din depozite (adică din oase) și absorbind tot ce se poate din urină. Situația asta se numește hiperparatiroidism secundar – adică problema paratiroidelor este secundară unei alte cauze. Când apare? Păi poate apărea, de exemplu, într-un deficit de vitamina D, care duce la scăderea calciului, sau în insuficiența renală – când rinichii nu mai funcționează eficient”, explică medicul, pe blogul său. Dacă glandele paratiroide încep ele să producă parathormon „de capul lor”, arată în continuare medicul, acest lucru se întamplă când apare un nodul paratiroidian.

Hiperparatiroidismul se tratează corectând cauza care l-a produs.

„Dacă este un deficit de vitamina D, îl corectăm! Dacă este o problemă cu rinichii, nefrologii vor avea grijă să asigure un tratament corect”, notează medicul. Dacă problema este a glandelor paratiroide, tratamentul este chirurgical și este necesar pentru că, netratat, hiperparatiroidismul duce la osteoporoză, fracturi la lovituri minime (fracturi de fragilitate), probleme cu rinichii, cu inima (aritmii) și multe altele.

Hipoparatiroidismul exprimă, din contră, o secreție insuficientă de parathormon din glandele paratiroide, „care va face ca nivelul de calciu în sânge să scadă, uneori periculos de mult”.

„Dacă problema se instalează brusc apar crampe, cârcei, fasciculații musculare, spasme, agitație și o stare de rău. Dacă problema este mai veche sau s-a instalat lent poate să nu se manifeste chiar deloc, însă calciul foarte mic în sânge (adică sub 7-7.5 mg/dl) este periculos și trebuie musai corectat, pentru in extremis poate să ducă chiar la stop cardiac”, este avertismentul medicului.

Hipoparatiroidismul poate să apară după operațiile de tiroidă, mai ales cele mai complicate, explică dr. Dobrescu, pentru că glandele paratiroide sunt foarte sensibile și pot fi afectate ușor dacă sunt atinse intra-operator sau dacă este le este afectată vascularizația. „De multe ori hipoparatiroidismul este tranzitor, adică trece de la sine în câteva zile sau săptămâni după operație, după ce reușesc să se refacă. Uneori însă hipoparatiroidismul este definitiv și necesită tratament pe viață pentru corectarea hipocalcemiei”, adaugă endocrinologul.

Hipoparatiroidismul poate avea și o cauză autoimună, atunci când sistemul imun confundă glandele paratiroide cu ceva străin și le atacă.

„De multe ori o afectare autoimună a paratiroidelor se poate asocia și cu alte boli endocrine autoimune, de exemplu cu tiroidita Hashimoto, sau cu afectare a glandelor suprarenale sau cu diabet de tip 1 (autoimun) – situațiile astea se numesc sindrom poliglandular autoimun, și trebuie căutată și tratată independent fiecare boală”, precizează dr. Dobrescu.

Tratamentul se face administrând doze în general mari de vitamina D și calciu, iar în situația în care lipsește parathormonul, va fi nevoie de vitamina D din preparate speciale, care se administrează ca tratament în situații de asemenea speciale, atent evaluate de medic.