David Popovici: „A fost cel mai important an pentru mine de până acum”
08-12-2025
|
23:02

Înotătorul David Popovici a declarat, luni, cu ocazia Galei Sportului Dinamovist, că 2025 a fost cel mai vital an din cariera sa de până acum și că a avut multe lucruri de învățat din momentele dificile pe care a reușit să le traverseze.
”Cred că a fost cel mai vital an pentru mine de până acum. A fost un an dificil, frumos și din care am învățat extraordinar de multe lucruri. Întotdeauna este foarte frumos și plăcut să câștigi, dar înveți mult mai multe din momentele în care îți este greu. Și cumva anul acesta am reușit să trec și prin niște momente în care mi-a fost foarte greu și să și câștig. Sunt mândru de mine și de echipa mea, de toți oamenii din echipă. Dacă ar fi să-l caracterizez în două cuvinte aș putea spune că a fost un an intens și frumos”, a declarat Popovici.
”Cel mai emoționant moment a fost probabil cel în care m-am urcat pe podium la Campionatul Mondial, când am realizat cu adevărat că ar fi trebuit să am mai multă încredere în mine și că poate să îmi iasă și să reușesc, chiar dacă mă simt rău cu o zi, două sau trei înainte. Atunci a fost un moment foarte emoționant. E fix sentimentul de dinainte de cursă, de la Europene sau Mondiale, când ți se strigă numele, când ești cuprins de frică, dar în același timp te simți mai în viață ca oricând. Proper aia este adrenalina la care îmi space să mă întorc”, a adăugat David Popovici.
Înotătorul David Popovici, dublu campion mondial, și halterofila Mihaela Cambei, cu un aur și două medalii de argint la CM, au fost desemnați, luni, în cadrul Galei Sportului Dinamovist, cei mai buni sportivi ai clubului Sportiv Dinamo în 2025.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: Agerpres
Etichete:
David Popovici,
mesaj,
gala,
Dată publicare:
08-12-2025 23:02
Articol recomandat de sport.ro

Citește și…
Recomandări

Alegeri locale 2025
Politolog, după alegeri: „Un alt perdant este Nicușor Dan. Mă aștept ca președintele să devină din ce în ce mai izolat”
PNL și premierul Ilie Bolojan ies mai puternici din aceste alegeri, în vreme ce marele pierzător ar fi PSD, al cărui candidat s-a clasat pe locul 3.

Stiri Economice
„Cadou” de la „moș” Bolojan pentru buget, nu pentru bugetari. Guvernul pregătește înghețarea salariilor și în 2026
Salariile bugetarilor ar putea fi înghețate anul viitor, spun surse guvernamentale. Asta ar însemna ca lefurile a peste un milion de angajați de la stat să rămână pe loc din pricina crizei bugetare.

Stiri Politice
Nicușor Dan, în Franța: „România azi are maturitatea să se autoevalueze, să ştie ce poate”. Urmează întâlnirea cu Macron
Preşedintele Nicuşor Dan, aflat în vizită oficială în Franţa, are, luni, o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti şi le-a transmis că doreşte un dialog cât mai intens cu ei, pe teme economice, sociale din care toată lumea să aibă de câştigat.
Top citite
1
Shutterstock
Stiri Diverse
2
Shutterstock
Stiri Turism
3
Shutterstock
Stiri Diverse
VIDEO VOYO

Stirile PRO TV
Stirile PRO TV # 17.00 – 08 Decembrie 2025
54:07

La Măruță
La Maruta # – 08 Decembrie 2025
01:30:01

Visuri la cheie
Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer
03:24

Săriți de pe fix
Săriți de pe fix – Trailer
04:05

Vorbește Lumea
08 Decembrie 2025
01:46:56

Romania, te iubesc!
Medicul pentru care nu există nu se poate
42:59

Groapa
Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări
03:37

I fancy IT
I fancy IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii
06:07

Groapa
Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Pro TV și pe VOYO!
00:59

Conectat la România
Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion
13:28