De ce unele pisici sunt vorbărețe, iar altele tăcute? Răspunsul surprinzător al unui studiu
Comportamentul pisicilor variază de la cele foarte vorbărețe la cele mai tăcute și retrase.
Dacă ai trăit vreodată cu mai multe pisici, ai remarcat cu siguranță cât de diferite sunt personalitățile lor. Unele torc zgomotos și cer atenție, în timp ce altele preferă să stea liniștite și să privească de la distanță, iar întrebarea este ce anume le face pe unele mai vorbărețe, iar pe altele mai rezervate.
Un studiu recent, citat de Reuters, realizat de cercetătorul în domeniul faunei sălbatice Yume Okamoto, alături de echipa sa de la Universitatea din Kyoto, sugerează că o parte din explicație ar putea fi găsită în genele pisicilor.
Stăpâni de pisici din întreaga Japonie au fost invitați să completeze un chestionar privind comportamentul companionului lor felin (Feline Behavioural Assessment and Research Questionnaire) și să furnizeze o probă de ADN, prelevată printr-un tampon din interiorul obrazului animalului. Formularul conținea întrebări diverse, vizând comportamente precum torsul și vocalizările direcționate către oameni.
Cercetătorii s-au concentrat pe gena receptorului de androgeni (AR), situată pe cromozomul X. Această genă reglează răspunsul organismului la hormoni precum testosteronul și conține o secțiune unde o secvență de ADN este repetată. AR este o parte esențială a biologiei vertebratelor.
Cea mai veche formă a genei AR a apărut la un strămoș comun al tuturor vertebratelor care posedă o structură craniană complexă, în urmă cu peste 450 de milioane de ani. Gena AR reglează dezvoltarea organelor reproductive masculine, trăsăturile sexuale secundare și comportamentul legat de reproducere. Sensibilitatea receptorului este influențată de numărul secvențelor ADN repetate. În alte specii, precum oamenii și câinii, variantele cu repetări scurte ale genei AR au fost asociate cu niveluri mai ridicate de agresivitate și sociabilitate.
Masculii, mai vocali. Femelele, mai agresive cu necunoscuții
Dintre cele 280 de pisici sterilizate analizate, exemplarele care purtau varianta scurtă a genei AR torceau mai frecvent. Masculii cu această formă genetică manifestau, de asemenea, mai multe vocalizări direcționate, precum miorlăitul pentru hrană sau pentru a fi lăsați afară.
În schimb, femelele cu același genotip erau mai agresive față de persoane necunoscute. Pisicile care prezentau varianta lungă și mai puțin activă a genei aveau, în general, un comportament mai silențios. Această versiune genetică era întâlnită mai des la rasele pedigree, cunoscute pentru temperamentul lor docil.
Se consideră, în general, că apropierea de oameni a dus la o creștere a comportamentului vocal la pisici, așa că poate părea neașteptat ca varianta genei asociată cu o comunicare și asertivitate accentuate să fie prezentă și la specii sălbatice, precum râsul.
Totuși, acest studiu nu prezintă o explicație simplă despre modul în care selecția prin domesticire favorizează trăsăturile sociabile. În schimb, evidențiază un tablou mai complex, în care unele trăsături ancestrale, precum agresivitatea, rămân valoroase, mai ales în condiții domestice marcate de stres ridicat sau resurse limitate.
Citește și: Pisica ta te mușcă din senin? Iată ce încearcă să-ți spună și cum o poți opri
Prezența alături oameni nu înseamnă supunere garantată
Unele animale petrec mult timp în apropierea oamenilor nu pentru că sunt crescute ca animale de companie sau de fermă, ci pentru că sunt atrase de resursele pe care le oferim. Un exemplu interesant în acest sens sunt găștile urbane, care demonstrează că proximitatea față de oameni nu echivalează neapărat cu un comportament mai docil.
Unele animale petrec mult timp în preajma oamenilor nu pentru că sunt crescute ca animale de companie sau de fermă, ci pentru că sunt atrase de resursele pe care le găsesc în mediul urban. Un exemplu elocvent îl reprezintă grupurile de animale urbane, care arată că apropierea de oameni nu garantează neapărat un comportament mai blând.
Cercetătorii de la Liverpool John Moores University au descoperit că animalele care trăiesc în orașe sunt mai puțin temătoare față de oameni și mai predispuse la conflicte în comparație cu cele din mediile rurale. În mediul urban, unde hrana este mult disputată, asertivitatea aduce avantaje. Aceste animale sunt adesea criticate pentru comportamente agresive, precum atacarea oamenilor sau furtul hranei. Aceste observații sugerează că viața în proximitatea oamenilor poate, uneori, favoriza un comportament mai agresiv.
Similaritățile observate la pisici ridică întrebări mai ample despre modul în care mediul și genele influențează comportamentul. Concluziile lui Okamoto și ale echipei sale pot indica un compromis: trăsăturile asociate variantei scurte a genei AR, precum vocalizarea intensă sau asertivitatea, pot fi avantajoase pentru a atrage atenția oamenilor în contexte dificile sau competitive. Acest lucru sugerează că domesticirea nu favorizează doar trăsături plăcute, ci și unele mai dificile sau problematice.
Este important de reținut că această variație între indivizi este fundamentală pentru evoluția speciilor. Fără variație în comportament, speciile ar avea dificultăți în a se adapta la schimbările de mediu. Pentru pisici, asta înseamnă că nu există un temperament ideal unic, ci mai degrabă o gamă de trăsături utile în diferite condiții domestice.
Citește și: Legea europeană care vrea să protejeze câinii și pisicile, dar care riscă să încurajeze comerțul ilegal
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți NewsExpress și pe Google News
About The Author
