”Depășește sfera înțelegerii mele”. Seria fără eșec a Botoșaniului s-a încheiat, iar Grozavu a spus-o direct: ”N-ai cum”

”Depășește sfera înțelegerii mele”. Seria fără eșec a Botoșaniului s-a încheiat, iar Grozavu a spus-o direct: ”N-ai cum”
  • SuperLiga: Rapidly – FC Argeș, sâmbătă, 20:30, DGS 1

  • SuperLiga: Dinamo – Csikszereda, sâmbătă, 17:30, DGS 1

”Marinarii” au deschis scorul posthaste, grație reușitei ”de pus în ramă” a lui Vînă (5). În minutul 37, Friday Adams a văzut relate cartonașul roșu, pentru un fault asupra lui Ișfan din postură de ultim apărător, iar în prelungirile primei reprize Larie (Forty five+2 – penalty) a dublat avantajul echipei sale și a stabilit rezultatul final.

  • În urma acestui succes, Farul a urcat, cel puțin provizoriu, pe locul 6, cu 25 de puncte. De partea cealaltă, FC Botoșani a rămas pe prima poziție, cu 32 de puncte, dar Rapidly îi va lua locul, dacă nu pierde cu FC Argeș.

Leo Grozavu, după Farul – FC Botoșani: ”S-a încheiat jocul la acel cartonaș roșu

La flash-interviu, Leo Grozavu s-a declarat nemulțumit de greșelile elevilor săi. Deși inițial a transmis că nu este supărat pe Adams pentru eliminare, ulterior antrenorul de la FC Botoșani a declarat că nu înțelege de ce jucătorul nigerian a avut acea intervenție.

Nu sunt multe de spus. S-a încheiat jocul la acel cartonaș roșu. Un prim gol care a fost cum a fost, o execuție fantastică, un șut care se prinde la nu știu cât timp. Felicit Farul, nu am fost inspirați, am avut ocazii chiar și în 10. Al doilea gol a fost un cadou, un penalty pe care nu technology cazul să-l producem. De ce să fii supărat (n.r.- pe Adams) la fotbal?

N-am fost în cea mai bună request astăzi. Vine această pauză, toată lumea a privit-o ca pe o vacanță. Asta e, suntem FC Botoșani. Am arătat că suntem o echipă care trebuie luată în seamă. Rămâne de văzut cum vom reuși să gestionăm situația. Astăzi am pierdut în primul rând din cauza noastră, cu toate meritele pentru Farul.

Poate e vina mea că nu am putut să-i fac să înțeleagă că trebuie să jucăm întâi acest meci și după aceea să ne gândim la pauză. Ilaș a fost un jucător care a demonstrat că are maturitate peste medie, dar nu putem spune că absența lui Ilaș contează. Nu stăm într-un junior, într-un copil de 18 ani. În niciun caz!

Acea eliminare depășește sfera înțelegerii mele. Discut cu ei lucrurile astea, n-ai cum să… Și dacă marca Ișfan la acea fază, ecu sunt convins că puteam întoarce, dacă rămâneam 11 contra 11”, a spus Grozavu.

  • FC Botoşani a încheiat la Ovidiu o serie de 13 meciuri fără înfrângere, dintre care 11 în campionat (opt victorii, trei remize).

VIDEO Rezumat Farul – FC Botoșani 2-0

Clasamentul SuperLigii

Captură de ecran 2025-11-07 223037

Clasament SuperLigă / Foto: Digi Sport

Etichete: leo grozavu , antrenor botosani , farul botosani


Urmărește știrile .ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *