Destinația Anului 2025: Mamaia, de la „regina litoralului” la mentor al turismului românesc. Cazinoul din Constanța intră în competiție

Destinația Anului 2025: Mamaia, de la „regina litoralului” la mentor al turismului românesc. Cazinoul din Constanța intră în competiție

Stațiunea
Mamaia își consolidează statutul de lider turistic. După ce a fost desemnată
„Destinația Anului” în 2023 și a primit titlul de „Cea mai bună stațiune de pe
litoral” în 2024, Mamaia face un pas firesc și anul acesta devine un model de
inspirație pentru alte stațiuni din România – în special pentru cele
balneo-climaterice, cărora le oferă sprijin și expertiză în branding și
promovare.

Mamaia inspiră! (1) png

Din
campioană, mentor al turismului autohton

Succesul
repetat al stațiunii în competiția „Destinația Anului” a transformat Mamaia
într-un reper în turismul românesc. Festivalurile, concertele și campaniile de
marketing au reușit să o impună ca brand puternic, iar acum stațiunea devine un
susținător activ al dezvoltării turismului balnear.

„Mamaia
a devenit un exemplu de succes în turismul românesc, demonstrând că
investițiile în evenimente și promovare pot transforma o destinație într-un
brand. Vrem să împărtășim această experiență și să sprijinim alte stațiuni cu
potențial. Stațiunile balneo-climaterice sunt un pilon important al turismului
românesc, iar promovarea lor poate aduce beneficii întregii industrii”
,
a declarat George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.

Cazinoul
din Constanța – renaștere spectaculoasă

Nominalizat
la categoria „Cultură și Educație”, Cazinoul din Constanța este din nou în
prim-plan, nu doar ca edificiu istoric, ci ca simbol al revitalizării falezei
și al atractivității orașului. Considerat una dintre cele mai frumoase clădiri
Art Nouveau din Europa, Cazinoul a fost restaurat complet între 2020 și 2025,
după decenii în care a fost închis și a suferit degradări vizibile.
Redeschiderea sa pentru vizitatori reprezintă un eveniment major pentru
Constanța și pentru turismul românesc, readucând în atenția publicului o
clădire-simbol, inaugurată în 1910 și martoră a celor mai glorioase perioade
ale litoralului. Cazinoul va găzdui, cât de curând, evenimente culturale și
expoziții, fiind o atracție de neratat pentru turiștii români și străini.

Constanța
– oraș care inspiră prin istorie și diversitate

În
competiția „Destinația Anului 2025”, Constanța este nominalizată la categoria
„Orașe care inspiră”. Este cea mai veche așezare urbană din România, fondată de
greci sub numele de Tomis acum peste 2.500 de ani. Aici a fost exilat poetul
latin Ovidiu, iar urmele antichității sunt încă vizibile în oraș: Edificiul
Roman cu Mozaic, Muzeul de Istorie și numeroase vestigii arheologice atrag
anual turiști din întreaga lume.

Multiculturalitatea
orașului, moștenirea sa greco-romană, otomană și românească, dar și dezvoltarea
continuă a infrastructurii îl transformă într-un punct de interes pentru
turismul urban, fiind inclus tot mai des în circuitele de city break și
croaziere maritime.

„Constanța
și Cazinoul sunt esențiale pentru identitatea litoralului românesc. Aceste
nominalizări confirmă valoarea noastră culturală și turistică. Susținerea
publicului este esențială pentru a le duce pe locuri fruntașe în competiție”,

a completat George Măndilă.

Mamaia,
finalistă la categoria „Cea mai bună promovare”

Pe
lângă rolul de mentor, Mamaia intră și în competiție la categoria „Cea mai bună
promovare”, o distincție acordată exclusiv de juriu. Nominalizarea confirmă
eforturile OMD Mamaia-Constanța de a menține stațiunea în topul preferințelor
turiștilor români și internaționali, prin campanii creative și evenimente de
anvergură.

Votul
publicului este deschis până pe 25 martie 2025, pe site-ul oficial:  www.destinatiaanului.ro/competitia/voteaza.
Orice persoană poate vota folosind o adresă de email validă, iar fiecare vot
poate face diferența în promovarea turismului românesc.

„Destinația
Anului 2025” este cea mai importantă inițiativă de promovare a turismului din
România, aducând în lumina reflectoarelor cele mai atractive destinații din
țară. Câștigătorii sunt desemnați printr-un mix de analiză riguroasă și vot
public, ceea ce oferă legitimitate și vizibilitate celor mai apreciate locuri
din România.

Despre
OMD Mamaia-Constanța

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța este entitatea responsabilă de
promovarea și dezvoltarea turistică a Stațiunii Mamaia și a Municipiului
Constanța. Prin campanii de marketing, inițiative strategice și colaborări la
nivel național și internațional, OMD
Mamaia Constanța sprijină creșterea notorietății litoralului românesc și
atragerea turiștilor pe tot parcursul anului.

omd.mamaia.constanta@gmail.com

George
Măndilă, Președinte

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *