Donald Trump vrea „centrala electrică de la Zaporojie pentru Statele Unite”, ca parte a încetării focului din Ucraina

Casa Albă a „depășit” acordul cu minerale, iar Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, se așteaptă ca acordul de încetare a focului să acopere infrastructura civilă și energetică.

Centrala nucleară Zaporojie Foto: Profimedia
Donald Trump i-a
spus miercuri, 19 martie, lui Volodimir Zelenski că SUA ar putea deține și conduce centrale
nucleare ucrainene ca parte a unei încetări a focului, relatează The Guardian.
Președintele ucrainean a
spus că în urma discuției cu omologul său american „am vorbit doar despre o centrală electrică, care
se află sub ocupație rusă”, referindu-se la Zaporojie, cea mai mare centrală
nucleară din Europa.
„Trump a spus că Statele Unite ar putea fi «foarte utile în gestionarea centralelor, datorită experienței sale în domeniul electricității și utilităților»”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Karoline Leavitt, adăugând că „deținerea acestor centrale de către americani ar reprezenta cea mai bună protecție pentru această infrastructură și un sprijin pentru infrastructura energetică a Ucrainei”.
Și explicaţiile furnizate de secretarul de Stat Rubio şi consilierul Waltz spun acelaşi lucru: „Proprietatea americană asupra acestor centrale ar fi cea mai bună protecţie pentru această infrastructură şi un sprijin pentru infrastructura energetică ucraineană”.
Casa Albă a spus că a „depășit” ideea de a intra în
posesia bogăției minerale a Ucrainei, ca parte a negocierilor. „Ne concentrăm
acum pe un acord de pace pe termen lung”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
Kievul era „gata”
să întrerupă atacurile asupra rețelei și infrastructurii energetice a Rusiei, a
spus Zelenski. Președintele Ucrainei a transmis că se
așteaptă ca încetarea focului să se aplice infrastructurii civile, precum și
instalațiilor energetice.
Zaporojie este cea mai mare dintre cele patru centrale
nucleare ale Ucrainei. Împreună furnizează aproximativ jumătate din energia
electrică a țării. Cele șase unități ale centralei de la Zaporojie au, în
total, o capacitate netă de 5,7 gigawați. Prima unitate a fost conectată
la rețea în 1984, iar ultima în 1995. Centrala are o importanță strategică pentru Rusia, fiind amplasată la numai 200 km de Crimeea, anexată abuziv în 2014.