EXCLUSIV Consiliul Concurenței investighează PPC suspectând fostul Enel că a îngreunat mutarea clienților spre Hidroelectrica


PPC România. Foto: Shutterstock
Compania de energie PPC este investigată de către Consiliul Concurenței pentru posibil abuz de poziție dominantă, a declarat pentru NewsExpress Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. Motivul investigației este că „ar fi îngreunat mutarea clienților spre Hidroelectrica”. PPC spune însă că este vorba despre un preserve a watch on început în anul 2023.
„Avem în derulare investigația privind posibilul abuz de poziție dominantă al operatorului de distribuție al PPC (fost Enel România), pentru că ar fi îngreunat mutarea clienților spre Hidroelectrica”, a declarat Bogdan Chirițoiu pentru NewsExpress.
Chirițoiu a explicat cadrul: „Am spus că vom monitoriza prețurile practicate de furnizori, dar și comportamentul acestora. După cum știți, ori de câte ori am avut indicii că lucrurile nu funcționează cum trebuie din cauza unor comportamente care ar încălca regulile de concurență, am acționat în consecință, declanșând investigații cu privire la acele comportamente”.
NewsExpress a solicitat companiei PPC un punct de vedere legat de această investigație, punct de vedere transmis ulterior publicării acestui articol. Compania afirmă însă că investigația Consiliului Concurenței a început încă din anul 2023.
„Procedura la care face referire solicitarea dumneavoastră a început în anul 2023, moment în care companiile aveau alt acționar majoritar. Companiile grupului PPC în România au ca obiectiv respectarea integrală a legislatiei”, spune PPC în răspunsul transmis NewsExpress.
În septembrie 2023, Consiliul Concurenței anunța printr-un comunicat că a făcut inspecții inopinate la Enel România SA, la operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul grupului (E-Distribuție Muntenia SA, E-Distribuție Banat SA, E-Distribuție Dobrogea SA), precum și la societățile de furnizare a energiei electrice
membre ale grupului Enel (Enel Energie SA, Enel Energie Muntenia SA). „Inspecțiile s-au derulat în cadrul a trei investigații privind posibile abuzuri de poziție dominantă al operatorilor de distribuție a energiei electrice din cadrul grupului Enel, în zonele în care aceștia dețin licență. Practic, autoritatea de concurență are indicii că E-Distribuție Muntenia SA, E-Distribuție Banat SA și E-Distribuție Dobrogea SA, printr-o serie de acțiuni, limitează concurența pe piață, prin favorizarea propriilor furnizori de energie electrică, Enel Energie SA și Enel Energie Muntenia SA, în detrimentul celorlalți furnizori cu amănuntul și al consumatorilor”, spunea Consiliul Concurenței.
Clienții PPC nu știu ce preț vor plăti după 1 iulie
Furnizorii au fost obligați, printr-un ordin emis de ANRE la începutul lunii mai, să transmită tuturor clienților o notificare privind liberalizarea pieței de la 1 iulie, precum și prețul care li se va aplica începând cu această dată.
Potrivit ordinului, furnizorii au fost obligați să trimită această notificare până la 10 iunie. Însă nu toți s-au conformat.
Mai mulți clienți ai PPC au semnalat către NewsExpress că nu au primit această notificare și că nu știu ce preț vor plăti de la 1 iulie.
În schimb, a doua zi, joi, clienții au început să primească notificările, însă acestea nu conțin prețul pe care îl vor plăti după 1 iulie.
PPC România, fostul Enel, este unul dintre cei mai mari furnizori de energie din țară, cu un portofoliu de 3,1 milioane de clienți.
NewsExpress i-a rugat pe reprezentanții companiei să explice deplasarea de la termenul-limită din ordinul ANRE.
PPC a transmis către NewsExpress că a demarat din 20 mai procesul de informare a clienților privind liberalizarea pieței, însă pentru o parte dintre ei comunicarea este încă în curs. Ordinul ANRE preciza că toți consumatorii trebuiau să primească o notificare până la 10 iunie cu privire la faptul că de la 1 iulie piața va fi liberalizată.
„PPC Energie a demarat procesul de informare privind încetarea schemei de sprijin încă din recordsdata de 20 mai 2025. Documentul ajunge etapizat la clienții PPC, în funcție de ciclurile de facturare ale furnizorului. De aceea, la un număr limitat de clienți, comunicarea este în curs”, spun reprezentanții companiei.