Frații Tate își plâng de milă că au dat 185.000 de dolari pe avion doar pentru a semna controlul judiciar

Frații Tate își plâng de milă că au dat 185.000 de dolari pe avion doar pentru a semna controlul judiciar

Frații Tate se întorc în România, iar Andrew Tate se plânge pe rețelele sociale că a dat 185.000 de dolari pe un avion doar pentru a semna controlul judiciar.

În timp ce mulți români se luptă zilnic cu probleme reale, de la costul ridicat al vieții la instabilitatea economică, frații Tate își plâng de milă că trebuie să cheltuie sume exorbitante pentru zboruri, deși pot opta pentru curse de linie. Andrew și Tristan Tate au plătit nu mai puțin de 185.000 de dolari pentru un avion privat care să îi aducă din Florida în România, unde trebuie să semneze controlul judiciar.

VEZI ȘI: Ministrul Justiției, despre frații Tate, plecați acum în SUA: Cred că au tot interesul să revină în România

Cei doi s-au fotografiat în luxosul avion și au publicat imaginea pe rețelele sociale, alături de un mesaj care subliniază, în viziunea lor, absurditatea situației: „Cheltuind 185.000 de dolari pe un avion privat peste Atlantic pentru a semna o singură bucată de hârtie în România. Bărbații nevinovați nu fug”, a scris Andrew Tate pe platforma X.

Spending 185,000 dollars on a private jet across the Atlantic to sign one single piece of paper in Romania.

Innocent men don’t run.

THEY CLEAR THEIR NAME IN COURT ???? pic.twitter.com/GXiVKstGrw

— Andrew Tate (@Cobratate) March 21, 2025

Într-o lume în care mulți oameni abia reușesc să-și achite facturile, un astfel de gest pare de-a dreptul sfidător. În timp ce unii români visează la un zbor de vacanță pe care nu și-l pot permite, frații Tate se plâng că aruncă aproape 200.000 de dolari pentru a veni în România, deși nimeni nu i-a obligat să zboare cu un avion privat.

Cei doi frați vor ateriza în România în această noapte și au anunțat că vor face declarații de presă după miezul nopții. Reîntoarcerea lor face parte din obligațiile impuse de procurorii DIICOT, care au permis plecarea acestora din țară la finalul lunii februarie, cu condiția respectării controlului judiciar.

Frații Tate, acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol

La aterizarea în Florida, Ron DeSantis, guvernatorul statului Florida, republican și susținător al lui Donald Trump, a declarat că aceștia nu sunt bineveniți în statul american.

VEZI ȘI: Procurorul Floridei a deschis o anchetă penală împotriva fraţilor Tate, anunțând „toleranță zero” pentru abuzatori

Frații Tate, cu dublă cetățenie britanică și americană, sunt judecați pentru acuzații grave, inclusiv constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol. Deși în decembrie 2024 rechizitoriul procurorilor a fost anulat, iar dosarul s-a întors la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale, cei doi sunt obligați să respecte toate cerințele impuse de autorități.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți ZiarInfo și pe Google News

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *