Ianis Hagi a ajuns în fața microfonului, după pasa de gol cu Austria: ”Senzațional! Ce trebuie să știe toți care mă ascultă”

-
Preliminarii CM: Islanda – Franța, luni, 21:45, DGS 1
-
Elite League U20: România – Cehia, luni, 17:00, DGS 1
Ianis Hagi i-a dat pasa de gol lui Virgil Ghiță și a transmis că cei doi au conlucrat astfel în alte zeci de rânduri în perioada junioratului, făcut la Viitorul.
Reacția lui Ianis Hagi, după România – Austria 1-0
De asemenea, Ianis Hagi a ținut să evidențieze jocul tactic făcut de România, care a reușit să o blocheze aproape tot meciul pe Austria.
”Nu e coincidență, jucăm de la 12 ani împreună și faza asta am văzut-o de 30-40 de ori. Sunt bucuros pentru el. A avut răbdare, și-a așteptat rândul, a făcut un pas predominant în vara asta și o duce bine în Germania. Îi doresc să promoveze și să ne ajute în continuare la națională.
Mă bucur pentru el, mă bucur pentru toți ceilalți jucători. Sunt lucruri pozitive în acțiunea asta și acum trebuie să le ducem și în noiembrie și să creștem.
Sunt fericit că ne-a ieșit. Per total, a fost un meci foarte bun, de la Radu până la Bîrligea. Tactic, am jucat senzațional, i-am lăsat să aibă mingea repair unde am vrut noi. Nu este ușor, am jucat sub presiune, mai ales că acțiunile trecute nu au fost așa cum ne-am dorit.
Sunt fericit. Am muncit toată viața să ajung în această postură și îmi trăiesc visul. Sunt fericit.
Ce trebuie să știe toți cei care mă ascultă acum e că noi muncim zi de zi ca să creștem. Nu am ajuns la potențial, mai putem crește și ne dorim asta foarte mult. Asta își dorește și workers-ul. Muncim și sper că la anul să ne vedem toți la Mondial în The US”, a declarat Ianis Hagi.
Toate reacțiile, după România – Austria 1-0
VIDEO Rezumat România – Austria 1-0 (Ghiță 90+5)
Clasamentul Grupei H din preliminariile CM 2026
Programul Grupei H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026:
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0
21:45 – Austria – ROMÂNIA 2-1
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru 2-0
21:45 – San Marino – Austria 0-4
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru 1-0
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina 0-6
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria 1-2
21:45 – Cipru – ROMÂNIA 2-2
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino 10-0
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina 2-2
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru 0-4
21:45 – ROMÂNIA – Austria 1-0
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Etichete: romania-austria , ianis hagi
Urmărește știrile .ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din