Îl avertizează pe Gigi Becali: „Să aibă răbdare cu el, va fi un jucător determinant!”

Îl avertizează pe Gigi Becali: „Să aibă răbdare cu el, va fi un jucător determinant!”

Articol de Daniel Grigore – Publicat vineri, 08 august 2025, 12:04 / Actualizat vineri, 08 august 2025 12:04

Liviu Ganea, 37 de ani, dublu campion al României, îi îndeamnă pe cei de la FCSB să aibă răbdare cu Dennis Politic, pe care-l vede capabil de lucruri mari în tricoul campioanei.

Dennis Politic a fost pariul lui Gigi Becali în această vară. În schimbul extremei stânga, FCSB a plătit 1 milion de euro și a trimis la Dinamo un jucător care evoluează pe aceeași poziție, pe Alexandru Musi.

Același Gigi Becali s-a arătat dezamăgit de Politic la nici două luni după prezentarea fotbalistului.

În acest context, fostul atacant Liviu Ganea îndeamnă la răbdare în cazul lui Politic, pe care-l consideră capabil să devină un „jucător determinant” la FCSB. Afirmațiile lui Ganea vin după victoria europeană cu Drita, în care Politic a arătat bine, obținând penalty-ul din care Bîrligea a înscris golul victoriei.

Liviu Ganea avertizează FCSB-ul: „Aveți răbdare cu Politic, poate fi un jucător determinant!”

„Ecu văd foarte mulți oameni care au văzut schimbul ăsta, Politic- Musi, și spun: «Dom’ne, ce bine a făcut Dinamo». Da, a făcut foarte bine pentru că-l are pe Musi, dar ecu nu i-aș lua din merite și calități lui Politic.

OK, e un jucător care nu s-a integrat. Dar uitați-vă ce forță are în picioare, cum și-a făcut preluarea la penalty-ul de 3-2. Este un jucător care știe fotbal și are potență fizică.

Acea explozie în picioare pe care o are… De asta are și multe probleme musculare, este un jucător care pleacă foarte bine de pe loc cu mingea la picior, nu prea-l prinzi. Ecu cred că trebuie avut răbdare cu Politic, va fi un jucător determinant pentru FCSB. (…)

În momentul în care va fi pregătit fizic și nu va mai avea probleme musculare, e un jucător care va face diferența. Are șut, are viteză, explozie în picioare, se vede că poate să-ți facă diferența. Nu e un jucător care o ia doar înapoi sau în lateral”, a afirmat Liviu Ganea la GSP Are living.

  • Până acum, Dennis Politic a înscris 1 gol în 268 de minute jucate la FCSB. A punctat chiar în primul joc, Supercupa României, câștigată în fața celor de la CFR Cluj.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *