Începe era Cristi Chivu! Primele două transferuri pregătite de șefii lui Inter

Începe era Cristi Chivu! Primele două transferuri pregătite de șefii lui Inter
  • Fotbal: Macedonia de Nord – Belgia, vineri, 21:forty five, DGS 2

  • Fotbal: Norvegia – Italia, vineri, 21:forty five, DGS 1

Tehnicinaul român e așteptat să semneze vineri un contract valabil pe doi ani, iar astfel va prelua echipa de la Simone Inzaghi. Ambițiile milanezilor sunt foarte mari, mai ales că în sezonul trecut au ratat, pe rând, Cupa Italiei, titlul și Champions League. 

Rasmus Hojlund și Jadon Sancho, primele două transferuri pregătite de Inter pentru Cristi Chivu 

Inter a arătat deja că nu pierde multă vreme la negocieri, iar acum a trecut la pasul următor: transferurile pe care i le va pune la dispoziție lui Chivu. 

Potrivit Calcio Mercato, primii doi jucători pregătiți de milanezi pentru mandatul lui Chivu sunt Rasmus Hojlund (22 de ani) și Jadon Sancho (25 de ani). 

Ambii joacă la Manchester United, unde nu au reușit să se impună, așa că negocierile cu „Diavolii Roșii” n-ar trebui să fie foarte grele. Cei doi erau vizați și în cazul în care Inzaghi ar fi rămas, dar șefii lui Inter au hotărât că aceștia se potrivesc și pentru stilul lui Chivu. 

Deși e atacant central, Hojlund nu a reușit decât 10 goluri pentru Manchester United în acest sezon, așa că vara aceasta s-ar putea întoarce în Italia, unde a dat randament foarte bun la Atalanta. 

De partea cealaltă, Sancho, jucător ofensiv de bandă, a fost împrumutat la Chelsea în acest sezon. Londonezii aveau o obligativitate de cumpărare definitivă, dar au acceptat să plătească o taxă de cinci milioane de euro pentru a scăpa de ea. 

  • Citește și: Inter, prima reacție după ce l-a pus antrenor pe Cristi Chivu! Cum l-a numit pe român

Cristi Chivu debutează la Inter pe 18 iunie 

Chivu și Inter au decis împreună și knowledge debutului. Se va întâmpla foarte repede, la Cupa Mondială a Cluburilor, cel mai așteptat turneu al verii, organizat în Statele Unite ale Americii. 

Inter va lupta în prima etapă cu o echipă din Mexic, Monterrey. Meciul va avea loc pe 18 iunie, la 04:00, ora României. 

Toate cluburile mari din Europa au ca obiectiv câștigarea trofeului, deoarece FIFA a pus în joc premii uriașe, după ce a schimbat formatul competiției. 

Programul lui Inter la Cupa Mondială a Cluburilor, în faza grupelor

  • Monterrey (Mexic) – Inter: 18 iunie, 04:00
  • Inter – Urawa Reds (Japonia): 21 iunie, 22:00
  • Inter – River Plate (Argentina): 26 iunie, 04:00

Etichete: inter , cristi chivu


Urmărește știrile .ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *