INTERVIU. Radu Paraschivescu, înainte de alegerile din București: „Aș schimba un singur lucru la acest oraș”

Bucureştiul a avut mai mult de câştigat decât de pierdut în ultimii ani, consideră Radu Paraschivescu. Într-un interviu pentru publicul NewsExpress, scriitorul spune că ar schimba un singur lucru la acest oraș, „în rest, nimic”: „Aş face o vrajă în aşa fel încât oamenii să nu mai vorbească tare în locuri publice”.

• Înaintea alegerilor pentru Primăria Capitalei, NewsExpress invită publicul să se uite la București și altfel decât o facem deseori. Încercăm de această dată să vedem nu doar ce ne nemulțumește la oraș, ci și ce are bun.
• În acest context, am invitat câteva personalități din lumea culturală să răspundă la întrebarea: „Este Bucureștiul un oraș de iubit?”. „Categoric, cu condiţia să nu ţi-o propui. Iubirile nu se împlinesc cu program”, subliniază Radu Paraschivescu.
• Radu Paraschivescu este prozator, traducător, jurnalist și redactor de carte. Cel mai contemporary volum al său, „În virtutea inepției”, a apărut în acest an la editura Humanitas.

 Între poezie și un oraș „torturat și schimonosit”

– Pe o scară de la mitic la mitic (n.r. denumire inspirată din Caragiale atribuită locuitorilor Capitalei), unde ați încadra Bucureștiul de astăzi?
– Schimbarea de accent vine la pachet cu o schimbare de percepţie. Sunt însă tentat să împrumut formula „nici aşa, nici altminteri” de la Caragiale. Bucureşti nu e nici capitala românească a mârlăniei, nici sâmburele din care ni s-a născut ţara. 

Are, ce-i drept, mitologia lui, de găsit în câteva figuri şi episoade fondatoare, şi o poezie pe care destule cartiere ale lui au ştiut s-o păstreze. A fost în acelaşi timp un oraş torturat, schimonosit şi căzut victimă viziunii asiatic-megalomanice a unui primitiv. Astăzi e un oraş reintegrat circuitelor europene. Cu hibe şi cu probleme nerezolvate, dar cu farmec. Şi cu tot mai mulţi turişti care-l iau la pas. 

– Este Bucureștiul un oraș de iubit? Care credeți că este cea mai mare bogăție a orașului?
– Categoric, cu condiţia să nu ţi-o propui. Iubirile nu se împlinesc cu program, ele presupun o seducţie inaugurală. O seducţie care se intensifică şi te învăluie, până când îi cedezi încântat. Poţi să iubeşti oraşul acesta pentru multe lucruri: arhitectură uneori excepţională, siguranţa vieţii, pitorescul cartierelor vechi, viaţă culturală, viaţă de noapte, gastronomie and heaps others. Cred însă că marea lui bogăţie ţine de felul în care poveştile trecutului sunt preluate de un prezent care se încăpăţânează să le păstreze vii. Bucureşti este un oraş cu o amprentă şi o identitate culturală tot mai bine conturate.

– Care este prima amintire cu Bucureștiul care v-a făcut să simțiți că acest oraș este „al dumneavoastră”?
–O plimbare pe străzile din apropierea Pieţei Domenii. Mai precis, pe strada Aviator Stâlpeanu. Am reparcurs, cu vreo trei decenii în urmă, un traseu pe care-l făcusem pe când, elev fiind, mă ţinusem hipnotizat după o colegă de clasă. Nici n-o condusesem acasă, nici n-o filasem. Mersesem pur şi simplu pe urmele ei, fiindcă o iubeam şi nu voiam s-o deranjez. Ziua din anii nouăzeci în care am străbătut din nou strada aceea a fost ziua când mi-am dat seama că e un oraş la care ţin foarte mult. Până atunci, avusesem tot felul de reproşuri la adresa lui şi-l plasasem mereu sub Timişoara ca frumuseţe şi fior lăuntric. 

„Mă mâhneşte să văd cât de multe sunt spaţiile care trebuie reabilitate”

– Ce credeți că a avut de preț Bucureștiul și a pierdut în ultimii ani?
– În ultimii ani, Bucureştiul a avut mai mult de câştigat decât de pierdut. Sigur, paseiştii vor regreta chioşcurile din Cişmigiu unde găseai sirop de vişine. Sau sifonăriile vechi. Sau legătoriile unde mirosea a clei. Sau cinematografele de cartier, cu toate riscurile lor sanitare. 

Dacă vorbim totuşi despre pierderi, cred că una dintre ele ţine de neglijarea anumitor cartiere şi clădiri în care ar merita să se investească masiv. Dincolo de construcţiile „cu bulină”, care sunt un pariu uşor de pierdut, mă mâhneşte să văd cât de multe sunt spaţiile care trebuie reabilitate şi redate cu un chip atrăgător locuitorilor. Şi asta în tot felul de locuri, de la casele din zona Buzeşti la fostul cinematograf Bucureşti de pe Bulevardul Regina Elisabeta. 

– Ce considerați că a câștigat?
-Cum spuneam, şi-a recâştigat strălucirea şi frisonul cosmopolit. Blocurile nu mai arată deprimant (măcar cromatic), spiritul convivial a renăscut, griul a încetat să predomine. Adaug efervescenţa culturală, indiferent dacă asta înseamnă muzee şi expoziţii, spectacole de teatru sau de operă, concerte şi festivaluri. Până şi mijloacele de transport încep să fie comparabile (pe anumite linii şi trasee) cu cele din Occident.

„Două milioane de lucruri pentru două milioane de oameni”

–  Există un spirit al Bucureștiului? Cum l-ați defini?
–Pascal îl definea pe Dumnezeu ca fiind „media dintre tot şi nimic”. Spiritul Bucureştiului ţine, cred, de multifaţetarea lui, de felul în care poate reprezenta două milioane de lucruri pentru două milioane de oameni. Unii tocmai asta îi reproşează oraşului: lipsa de unitate. Mie, dimpotrivă, mi se pare că asta îl face mai spectaculos, cu toate ponoasele lui.

–  Ce ați schimba la București?
– Acelaşi lucru pe care l-aş schimba la toată România, dacă aş putea. Aş face o vrajă în aşa fel încât oamenii să nu mai vorbească tare în locuri publice. În rest, nimic.

Oraşul trebuie gospodărit cu pragmatism şi viziune şi lăsat să devină pe zi ce trece mai atrăgător. Ca să ne seducă şi să ne dea astfel prilejul, cum scriam mai devreme, să-l iubim.