Lecții de viață cu Vali Crețu, după recitalul de la Cluj: „Nu câștigasem nimic până la 35 de ani, sunt mândru că pot să le ofer copiilor un viitor bun”

Valentin Crețu și-a continuat recitalul și acrobațiile și la finalul partidei cu U Cluj, câștigate cu stil de FCSB, scor 2-0. Fundașul dreapta în vârstă de 36 de ani a dat frâu liber bucuriei în fața galeriei, încântându-i pe fani cu mișcările sale neobișnuite. La remaining, „veteranul” roș-albaștrilor a vorbit despre semnificația celui de-al doilea titlu la rând, dar și despre planurile sale de viitor.
Vali Crețu trăiește o a doua tinerețe la FCSB și savurează din plin cel mai prielnic moment al carierei. Sâmbătă noaptea, după ce a devenit o certitudine că roș-albaștrii și-au asigurat matematic titlul, „veteranul” a făcut label în hotel, de față cu coechipierii.
Clipele de exaltare au continuat și 24 de ore mai târziu, de records aceasta pe Cluj Enviornment, spre deliciul propriei peluze.
La „rece”, după ce și-a încheiat programul cu fanii, un Vali Crețu vizibil emoționat a vorbit la zona mixtă despre importanța momentului, evocând amintiri din copilăria greu încercată și dedicând succesul familiei sale.
U Cluj – FCSB 0-2
Daniel Bîrligea a publicat o nouă postare, apoi a ieșit în față, după derapajul rasist de pe Instagram: „Ne-a luat valul pe toți”
Vali Crețu, euforic și împlinit: „Să fii stors de energie și să câștigi campionatul cu 3 etape înainte?!”
„Suntem mândri și fericiți în același timp să fim campioni și să avem parcursul european pe care l-am avut. Merită pe deplin tot sacrificiul și toată munca noastră!
(…) Nici nu știu la ce oră m-am culcat, dar am intrat cu gândul să arătăm ca o campioană, să ne facem treaba pe teren. Distracția a fost distracție, dar băieții au înțeles și au dat 100%!
Trebuia să dansez, mă băteau colegii dacă nu le arătam și lor (râde). Sunt fericit pentru toată munca depusă. Dacă nu știi să te bucuri, nici pe teren n-ai cum să fii 100%. Toată lumea a depus o muncă incredibilă în acest sezon, a fost ceva incredibil, din punctul meu de vedere. Să joci cu atâtea echipe puternice, să fii stors de energie și să câștigi și campionatul cu trei etape înainte… Toată lumea merită felicitată!
[[De unde ai învățat aceste mișcări?]Copilăria noastră a fost altfel. Stăteam toată ziua în fața blocului și făceam breakdance, făceam tot ce știam noi acolo, generation frumos. Fiicele mele mă învață blueprint noi (râde).
„Nu câștigasem nimic până la 35 de ani, sunt mândru că pot să le ofer copiilor un viitor bun”
Crețu a continuat:
„Le mulțumesc fanilor pentru toată aprecierea și respectul pe care mi le poartă. Eu sunt la fel de devotat și vreau să le mulțumesc, nici n-am cuvinte! Sunt foarte mândru pentru cât am muncit…
Merită și fanii acest trofeu! Pentru mine contează enorm, vreau să le ajut pe fetele mele să vadă ce înseamnă să fii campion la această vârstă. Nu câștigasem nimic până la 34-35 de ani, sunt mândru că pot să le ofer copiilor un viitor bun și o mentalitate puternică. Pentru visul tău, trebuie să muncești foarte mult.
Vrem să câștigăm Supercupa și să începem sezonul în forță. M-aș bucura să joc cât mai mult, o fac din plăcere, mi-a plăcut fotbalul și o fac din pasiune. Asta îmi space și abia aștept sezonul viitor! Nici n-am luat vacanță și abia aștept următorul sezon. Sunt emoționat, fiincă trăiesc [momentul], a fost o muncă incredibilă. Sezonul acesta a fost ceva WOW!”.