„Litoralul pentru toți” aduce reduceri de până la 60% în septembrie. Turiștii au tarife speciale în toate stațiunile

Cea de-a 47-a ediţie a programului „Litoralul pentru toţi” se desfăşoară pe parcursul lunii septembrie, perioadă în care turiştii pot beneficia de tarife reduse cu până la 60% faţă de faţă de vârful sezonului estival.
„Programul „Litoralul pentru toţi” are o importanţă majoră pentru turismul românesc, întrucât prelungeşte sezonul estival şi face litoralul accesibil pentru cât mai mulţi turişti. Dacă în 2002 a debutat ca un program social, dedicat pensionarilor, studenţilor şi celor cu venituri reduse, în scurt timp s-a transformat într-un program deschis tuturor, pe principiul „primul venit – primul servit”. Astăzi, zeci de mii de români profită anual de aceste oferte în lunile mai – 15 iunie, respectiv septembrie, beneficiind de tarife reduse chiar şi cu 50-60% faţă de vârful de sezon”, a declarat, pentru AGERPRES, Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi consultant în turism.
Acesta a subliniat că, în well-liked, pachetele includ cazare fără masă sau cu mic dejun, iar unele agenţii au dezvoltat variante speciale pentru seniori, cu pensiune completă sau all inclusive.
„Recomand turiştilor să apeleze la agenţiile de turism pentru a identifica din timp cele mai bune oferte, mai ales pentru prima jumătate a lunii septembrie, când locurile se epuizează quick. Programele tip Litoralul pentru toţi au determinat mulţi turişti români să redescopere litoralul românesc şi să perceive şi transformările în bine, pas cu pas, din ultimii 20 de ani. În 2004, aveam doar un hotel all inclusive, acum avem 55. În ultimii 20 de ani au fost renovate, modernizate multe hoteluri, dar au fost construite şi hoteluri noi, în particular în Năvodari, Mamaia, dar şi în sudul litoralului. Programul „Litoralul pentru Toţi” este unic în România şi susţinut exclusiv de mediul privat, fără bani de la buget, de către hotelieri în colaborare cu agenţiile de turism”, a precizat Traian Bădulescu.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc menţionează că, în perioada 1-30 septembrie 2025, programul „Litoralul pentru toţi” oferă tarife începând de la Fifty three lei/noapte/persoană, reduceri de până la 60% faţă de vârful sezonului, plaje mai liniştite şi o atmosferă relaxată.
Citește și
„Într-un sezon dificil, marcat de taxe crescute şi campanii adversarial la adresa litoralului, mediul privat rămâne unit şi găseşte soluţii concrete pentru turişti şi pentru operatori.(…) Scopul nostru este clar: să facem vacanţa pe litoral accesibilă pentru toţi românii şi să menţinem deschis sezonul turistic până la finalul lunii septembrie. Rezervările se fac dispute la hoteluri sau prin agenţiile partenere, cu posibilitatea de plată şi prin vouchere de vacanţă”, precizează FPTR într-o informare postată pe pagina sa de Fb.
Oferte variate pentru toate buzunarele
Tur-operatorul Bibi Touring semnalează, într-un comunicat remis AGERPRES, că, deşi contextul precise este unul dificil pentru turismul românesc – cu majorarea TVA, creşterea preţurilor la utilităţi şi alimente, cu efecte adversarial generate de politica voucherelor de vacanţă -, programul „Litoralul pentru toţi” vine ca un colac de salvare atât pentru turişti, cât şi pentru hotelieri. Turiştii pot achiziţiona vacanţe la tarife reduse, iar hotelierii îşi pot menţine unităţile deschise, cu salariaţi activi.
„Vacanţa la mare rămâne pentru mulţi români cea mai aşteptată bucurie a anului. Prin „Litoralul pentru toţi”, încercăm să păstrăm această bucurie vie, oferind turiştilor ocazia să se relaxeze la malul mării şi în septembrie, la costuri adaptate realităţilor economice. Este modul nostru de a arăta că litoralul românesc poate fi accesibil şi primitor pentru fiecare”, a declarat Adrian Voican, preşedinte Bibi Group4Travel.
Tarife speciale în stațiuni de pe întreg litoralul
Astfel, în staţiunea Mamaia, un sejur la un hotel de trei stele, cu mic dejun inclus, costă 75 lei/persoană/noapte (minim 5 nopţi de cazare), iar cu demipensiune – 185 lei/persoană/noapte (minim 4 nopţi de cazare).
În Eforie Nord, cazarea la un hotel de 2 stele, fără servicii de masă, ajunge la 80 lei persoană/noapte (minim 3 nopţi de cazare), iar la un hotel de 3 stele, cu regim all inclusive, tariful este de 237 de lei persoană/noapte (minim 3 nopţi de cazare).
Cazarea la un hotel de 3 stele, fără servicii de masă, este de 80 lei/persoană/noapte (minim 3 nopţi de cazare) în Eforie Sud, de 140 lei persoană/noapte (minim 5 nopţi de cazare) în Olimp, de 87 lei persoană/noapte (minim 5 nopţi de cazare) în Neptun.
Cu mic dejun inclus, la un hotel de 3 stele, tariful este de 172 de lei/persoană/noapte (minim 2 nopţi de cazare) în Jupiter şi de 126 lei persoană/noapte (minim 4 nopţi de cazare) în Venus.
În Saturn, un sejur la un hotel de 5 stele, cu mic dejun inclus, costă 219 lei/persoană/noapte (minim 3 nopţi de cazare), iar în Mangalia oferta este de 159 lei/persoană/noapte (minim 6 nopţi de cazare) la un hotel de 3 stele, cu mic dejun inclus, şi de 171 lei persoană/noapte (minim 6 nopţi de cazare), cu pensiune completă.
Oferte speciale la closing de sezon
Şi agenţia de turism Paradis Vacanţe de Vis lansează ediţia de toamnă a programului „Litoralul pentru toţi 2025″, care vine cu tarife reduse şi accesibile pentru turiştii ce doresc să profite de începutul de septembrie la malul mării.
Cele mai ieftine oferte din partea agenţiei încep de la 80 de lei/cameră/noapte la hoteluri de 2 stele şi 100 de lei/cameră/noapte la hoteluri de 3 stele, preţuri valabile în programul particular de reduceri.
Programul se desfăşoară în perioada 30 august – 29 septembrie 2025, cu tarife avantajoase în aproape toate staţiunile de pe litoralul românesc. Printre ofertele disponibile se numără: Mamaia- Resort Piccadilly, trei stele, de la 204 lei/cameră/noapte (01.09 – 14.09.2025), cazare în cameră dublă cu mic dejun, şi Resort Delta, trei stele, între 204 şi 226 lei/cameră/noapte, în funcţie de tipul camerei (01.09 – 06.09.2025); Eforie Nord – Resort Brad-Bran Bega, trei stele, de la 218 lei/cameră/noapte (30.08 – 14.09.2025), cazare în cameră dublă cu mic dejun, Resort Diana, trei stele, 163 lei/cameră/noapte (30.08 – 06.09.2025), iar începând cu 07.09 tariful scade la 81 lei/cameră/noapte, Neptun Resort, trei stele, 163 lei/cameră/noapte (30.08 – 06.09.2025), respectiv 81 lei/cameră/noapte după 7 septembrie; Neptun – Advanced Spring Holiday Blue şi Resort Orange, trei stele, de la 138 lei/cameră/noapte (06.09 – 14.09.2025), cazare în dublă matrimonială/twin, Q Resort, trei stele, 152 lei/cameră/noapte (01.09 – 14.09.2025); Olimp -Resort Craiova by Phoenicia Blue Scrutinize, trei stele, 283 lei/cameră/noapte (31.08 – 10.09.2025), cazare în cameră dublă cu mic dejun; Jupiter – Resort Majestic, trei stele, între 318 şi 346 lei/cameră/noapte (31.08 – 13.09.2025), cu mic dejun inclus; Mangalia – Resort Paradiso, trei stele, de la 408 lei/cameră/noapte (14.09 – 30.09.2025), cazare în cameră dublă cu mic dejun; Saturn- Resort Saturn, cinci stele, 446 lei/cameră/noapte (31.08 – 07.09.2025), respectiv 406 lei/cameră/noapte (08.09 – 13.09.2025), cazare cu mic dejun inclus.
Potrivit lui Aurelian Marin, director well-liked Paradis Vacanţe de Vis, pentru ediţia din acest an se înregistrează o uşoară creştere a cererii faţă de anul precedent, semn că turiştii români apreciază tot mai mult avantajele vacanţelor de septembrie, când staţiunile sunt mai libere, iar preţurile considerabil mai mici.
Sezonul estival continuă pe litoralul românesc cu preţuri pentru toate buzunarele, datorită programului „Litoralul pentru toţi”, derulat de agenţia de turism IRI Shuffle back and forth. Zeci de hoteluri din staţiunile de pe ţărmul Mării Negre au lansat oferte speciale şi reduceri considerabile pentru finalul sezonului, începând cu 30 august şi în particular pentru luna septembrie. Tarifele pornesc de la 58,7 lei/noapte şi se adresează atât familiilor, cât şi cuplurilor, tinerilor sau seniorilor.
Printre ofertele agenţiei se numără: Mamaia – Resort Piccadilly, trei stele, pachet 4 nopţi cu mic dejun, începând cu 397 lei/loc în cameră dublă, şi sejur 5 nopţi cu mic dejun de la 801 lei/persoană, Resort Riviera, trei stele, pachet ce encompass 2 şezlonguri + umbrelă/cameră/zi, de la 962 lei/persoană / 5 nopţi, Resort Ambasador, patru stele, de la 1418 lei/persoană / 5 nopţi cu mic dejun etc; Eforie Nord – Legacy Resort, două stele – de la 311 lei/cameră / 5 nopţi, Bacolux Koralio, patru stele, cu plajă privată, de la 1.389 lei/persoană; Eforie Sud – Claudia, trei stele, de la 393 lei/persoană; Costineşti – Impact G, trei stele, de la 590 lei/persoană / 5 nopţi, Vraja Mării, trei stele, de la 862 lei/persoană / 5 nopţi cu mic dejun;
Jupiter – Majestic Jupiter, trei stele, cu piscină şi demipensiune, pachet de 5 nopţi cu reducere de -15%, de la 1.266 lei/persoană.
Agenţia vine şi cu pachete commit seniorilor, all Inclusive de la 686 lei/persoană.
În Venus, la hotel Academy, trei stele, un sejur de 5 nopţi porneşte de la 842 lei/persoană, la Sanda, două stele, de 393 lei şi la Carmen, trei stele – 659 lei; în Olimp, la Cocor Spa, patru stele, de la 1010 lei/persoană / 5 nopţi cu mic dejun şi la Steaua de Mare – Olimp Resort – pachetul all inclusive superior + şezlonguri, de la 2.849 lei/persoană; în Vama Veche, Vila Sara, trei stele, un sejur de 5 nopţi cu mic dejun, porneşte de la 1.311 lei/persoană (-10% reducere).
„După cum se observă, sunt foarte multe hoteluri din toate staţiunile litoralului care au lansat oferte cu reduceri foarte mari pentru perioada următoare. Aceste oferte au mare succes, iar sezonul se va prelungi datorită acestor tarife avantajoase. Am dedicat anumite pachete din acest program turiştilor seniori, cu vârste de peste 50 de ani”, a declarat, pentru AGERPRES, Lucian Bădîrcea, CEO IRI Shuffle back and forth.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: Agerpres
Etichete:
litoral,
mare,
Dată publicare:
24-08-2025 15:00
Articol recomandat de sport.ro