LS – Artizan și șef absolut al corupției din justiție? (III)

Continuăm ce lăsasem neacoperit în ultima postare, referitor la alegerile pentru Consiliul
Superior al Magistraturii, faza pe țară, alegeri păpușărite de Lia Savonea prin acoliții ei.
Înainte de a trece la candidații din partea tribunalelor, unde s-a constatat cea mai mare
“concurență”, existând 8 candidați pe 2 locuri, trebuie pomeniți și reprezentanții Curții de
Apel Alba Iulia, Liviu Odagiu, masonul devenit președinte de curte de apel exclusiv pe baza
manevrărilor pe care le făcuse anterior prin dosarele pe care și le repartizase și pe baza
relațiilor din masonerie.

3 (2)

Continuăm ce lăsasem neacoperit în ultima postare, referitor la alegerile pentru Consiliul
Superior al Magistraturii, faza pe țară, alegeri păpușărite de Lia Savonea prin acoliții ei.
Înainte de a trece la candidații din partea tribunalelor, unde s-a constatat cea mai mare
“concurență”, existând 8 candidați pe 2 locuri, trebuie pomeniți și reprezentanții Curții de
Apel Alba Iulia, Liviu Odagiu, masonul devenit președinte de curte de apel exclusiv pe baza
manevrărilor pe care le făcuse anterior prin dosarele pe care și le repartizase și pe baza
relațiilor din masonerie. Cum se știe că Ardealul este zona cumetriilor politice, economice,
dar și juridice, era cunoscut faptul că Odagiu este prieten de veac cu decanul baroului Alba,
avocatul Mihai Baco. Prin Baco, Odagiu l-a cunoscut pe finul acestuia, Ioan Sas, fost
judecător și procuror, actual avocat în baroul Maramureș și targovist (!) de frunte al țării
Maramureșului.

Revenind la tribunale, din partea acestora au candidat Mihai Ștefan Ghica de la Tribunalul
Cluj, Gabriel Mustață, de la Tribunalul Constanța, Laura Mihaela Radu, președinta
Tribunalului București, Daniel Fănel Stancu, de la Tribunalul Dolj, Narcis Violin Stoica, fost
președinte al Tribunalului Iași, Ciprian Tița, președintele Tribunalului Specializat Argeș și
Narcis Ereclescu, președintele Tribunalului Dâmbovița.

Dintre cei 8, Savonea nu îi dorea deloc pe Mihai Ghica și Violin Stoica, din motive diferite, pe
Fănel Stancu pentru că îl considera nepregătit și destul să se potrivească modului în care
acesta își rezolva problemele la Craiova, iar Laura Radu părea o piatră tare, dar Savonea mai
fusese în trecut asaltată de aceasta. Tița, și Ereclescu erau considerați “oamenii” lui Boby
Mateescu, deci putea fi utili, iar Mustață putea fi cooptat în echipa reformiștilor Liei
Savonea.

Revenind la Ghica și Stoica, primul, deși fost polițist, este un tip vertical și cunoscător de
carte, iar întâlnirile Liei l-ar fi lăsat în afara grupului, pe când Stoica este cunoscut ca un tip
apt de a îndeplini misiuni neconvenabile, cu asumarea de greșeli și păcate. Din acest motiv,
Stoica, alături de Laura Radu, de asemenea, a fost asumată de grupare, deoarece era
aproape imposibil să nu primească numărul de voturi care să o ducă în Consiliu. Trebuie
menționat că judecătorii (dar și procurorii) din București, în special cei cu funcții de
conducere, beneficiază de un algoritm care îi favorizează în astfel de curse. Fiind cunoscut
acest aspect, a fost asumat de Savonea și, astfel, a început activitatea de cooptare și
racordare a președintei Tribunalului București la ideile strălucitoare ale Liei. Iar asta cu
prețul dezamăgirii celei mai mari părți a votanților din București și județele din jur.

În final, din partea judecătoriilor, Savonea l-a însărcinat pe Bobiță să caute și el niște băieți
destoinici care să candideze cu succes pentru Consiliu, Bobiță însuși fiind membru CSM din
partea judecătoriilor. Astfel, s-au înscris Ancuța BLANARIU de la Judecătoria Iași, Roxana
DAN de la Judecătoria Cluj-Napoca, Claudiu-Marian DRĂGUȘIN de la Judecătoria Sectorului
4 București, Vasile-Alin ENE președintele Judecătoriei Ploiești și Natalia Monica Laura
GHERMAN de la Judecătoria Oradea.

Dintre aceștia, Mateescu i-a semnalat Liei două potențiale pericole: Ancuța Blanariu, care
era considerată imprevizibilă și nesupusă, cu probleme inclusive la Inspecția Judiciară, dar
mai ales Roxana Dan, un judecător extrem de apreciat, autor de carte, președinte de secție și
un om vertical. În acest context, Mateescu i-a contactat pe judecătorii Ene și Drăgușin
pentru a vedea (în special la Drăgușin) dacă înțelege care este rostul alegerii lor în Consiliu
și, mai ales, dacă se poate baza pe votul lor în secție și în plen.

De altfel, la fel au procedat Savonea și Mateescu (personaje lipsite de scrupule care, din cei
mai mari dușmani, au ajuns să lucreze împreună) cu toți cei pe care și-i au dorit în Consiliu.
Cum scriam în episoadele trecute, le-a și reușit, cu o excepție. Secția la care visa Savonea
era: Grădinaru și Stănșior din partea ICCJ, Odagiu, Costache și Glugă, din partea curților de
apel, Laura Radu (în circumstanțele descrise) și Ciprian Tița sau Narcis Ereclescu, în această
ordine, Ereclescu nefiind creditat cu șanse, și Ene și Drăgușin din partea judecătoriilor. Cu
excepția Grațiela Milu, aplanul a reușit. Metoda prin care s-a făcut este una simplă și
ancestrală: prin influență și șantaj. Având domenii în aproape toate instanțele, promovați în
timpul celor 6 ani de mandat, Savonea a reușit să managerieze alegerile în proporție de
90%. Mai mult, realizând că opțiunea octombrie, luna alegerilor pentru Consiliu la ultimele
3 alegeri, este una cu potențială participare masivă, a schimbat, fără motiv, perioada cu
finalul lunii iunie 2022. Se știe că la finalul lunii iunie magistrații, foarte mulți, pleacă în
concedii. În egală măsură, cunoscând din timp că aceea va fi perioada alegerilor, și-a anunțat
votanții să nu plece cumva în concediu în respective perioada. Astfel, a obținut de la bun
început o majoritate lejeră, care s-a materializat prin rezultatul care insultă și azi instanțele
din România, altfel deloc interesate și asumate pe aceste probleme.

Și, cum cireasa de pe tort se pune întotdeauna la urmă, Savonea a dovedit că nu numai că
joacă până la final, ci și că nici nu o interesează ce văd și judecă spectatorii. Astfel, din cauza
că, după așa-numitul tur doi (finala alegerilor), când, în afară de Grațiela Milu câștigase la
tribunale un loc și Mihai Ghica, Savonea a organizat – prin clona ei, Simona Marcu, colegă de
secție și parteneră la simulacrul alegerilor, turul 3 al alegerilor! Da, turul 3, chiar dacă peste
lege și chiar dacă peste toate închipuirile unora că se poate opri undeva. În consecință, Milu
și Ghica au trebuit să mai fie aleși o dată, iar daca erau aleși, probabil se mai organizau
tururi, până la obținerea rezultatului dorit. Ghica nu a mai reușit să câștige, pierzând în fața
judecătorului Ereclescu de la Târgoviște, conform algoritmului gândit de Mateescu.
Antipatia sistemului față de Adrian Glugă (fost procuror DIICOT) a făcut ca Grațiela Milu să
își mențină poziția. Iată cum se nasc laboratoarele de injustiție tocmai în inima justiției,
când există dirijori de rele în interior, iar sistemul este incapabil să îi identifice și să îi
elimine.

Vom continua.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *