MAE: Atenţionare de călătorie în Congo, din cauza protestelor violente. 288 de agenți de securitate români sunt încă blocaţi într-o bază ONU

Ministerul
Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie în Republica Democratică
Congo, în condiţiile în care în capitala Kinshasa violenţele au escaladat,
protestatarii atacând şi incendiind ambasadele mai multor state.

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Congo, din cauza violenţelor. Foto: captură video
„În contextul celor
mai recente evoluţii de securitate din Republica Democratică Congo (RD Congo),
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte recomandarea fermă adresată
cetăţenilor români de a evita orice călătorie în această ţară, iar persoanelor
de cetăţenie română care se află deja pe teritoriul RD Congo să ia în
considerare părăsirea imediată a acestei ţări, prin intermediul zborurilor
comerciale disponibile”, atenţionează ministerul român.
Detalii cu privire
la avertismentul de călătorie pentru RD Congo sunt disponibile pe pagina de
Internet a MAE: https://www.mae.ro/travel-alerts/2902.
De asemenea,
potrivit MAE, autorităţile române întreprind demersuri la nivel internaţional
în vederea identificării unor soluţii rapide care să sprijine părăsirea RD
Congo de către cetăţenii români aflaţi în această ţară. În cazul în care se
confruntă cu o situaţie de urgenţă, cetăţenii români au la dispoziţie
următoarele date de contact ale Ambasadei României la Luanda (Angola):
-Adresa: Rua
Ramalho Ortigao, Nş30, Bairro Alvalade, Luanda;
-E-mail:
luanda@mae.ro;
– Telefon de
urgenţă: +244932131381.
Cetăţenii români
pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României
la Luanda: +244222322234; +244916895720, apelurile fiind redirecţionate către
Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi
preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Vă reamintim că, la
27 ianuarie, 288 de agenți de securitate români erau blocați în Goma, în estul RD
Congo, într-o tabără ONU, familiile lor solicitând asistenţă consulară.