Maradona s-a stins în „agonie” au declarat legiștii la proces. Descoperirile făcute la autopsie

28-03-2025
|
11:30
Getty
Diego Maradona „technology în agonie”, au declarat medicii care au efectuat autopsia fotbalistului, la procesul în care mai multe cadre medicale sunt judecate pentru neglijență care ar fi determinat decesul acestuia.
Inima sa cântărea „aproape de două ori mai mult” decât în mod standard, au declarat joi medicii care i-au efectuat autopsia. Au existat „semne de agonie” la nivelul inimii, a declarat Mauricio Casinelli, medicul legist care a examinat cadavrul în reşedinţa medicală din suburbiile Buenos Aires unde a murit Maradona, şi apoi în timpul autopsiei efectuate câteva ore mai târziu, transmite AFP preluat de details.ro.
Casinelli a declarat că este posibil ca agonia să fi început „cu cel puţin 12 ore” înainte de decesul argentinianului, pe care autopsia l-a estimat ca având loc între orele 9.00 şi 12.00, ora locală, la 25 noiembrie 2020.
Potrivit lui Casinelli, Maradona acumulase apă în plămâni „cu cel puţin 10 zile” înainte de deces, din cauza „insuficienţei cardiace” şi a „cirozei hepatice”. În opinia sa, echipa medicală ar fi trebuit să fie alertată cu privire la prezenţa simptomelor.
Nu a existat o examinare medicală adecvată
Federico Corasaniti, un alt medic care a participat la autopsie, a subliniat de asemenea că „a fost o agonie”. În opinia sa, nu a existat nimic „brusc sau neaşteptat”: „Tot ce trebuia să faci technology să-i pui un deget pe picioare, să-i simţi stomacul, să iei un stetoscop şi să-i asculţi plămânii, să te uiţi la culoarea buzelor”, a spus el.
Citește și
La autopsie, nu s-a detectat „alcool sau vreo substanţă toxică”, a adăugat Mauricio Casinelli.
Inima „cântărea aproape de două ori mai mult decât o inimă normală de adult”, a precizat medicul. Creierul cântărea, de asemenea, mai mult decât standard, la fel şi plămânii, care erau „plini de apă”.
Şapte cadre medicale – medici, psihiatri, psihologi şi asistenţi medicali – sunt judecaţi pentru „omucidere cu intenţie posibilă”, care are loc atunci când o persoană comite o neglijenţă ştiind că aceasta poate duce la deces.
Aceştia riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare în cadrul unui proces care a început la 11 martie şi se preconizează că va dura până în iulie, cu două audieri pe săptămână şi aproape 120 de martori aşteptaţi să depună mărturie.
La deschiderea procesului decesului lui Maradona, în declaraţia sa introductivă, procurorul Patricio Ferrari a denunţat o „crimă”, o convalescenţă care a devenit un „teatru al ororii” şi o echipă medicală în care „nimeni nu a făcut ceea ce trebuia să facă”. Inculpaţii au negat orice responsabilitate pentru deces.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: News.ro
Etichete:
deces,
fotbalist,
Diego Maradona,
autopsie,
Dată publicare:
28-03-2025 09:05
Articol recomandat de sport.ro