Maria-Georgiana Teodorescu, clarificări privind Chat Control: Ne vom opune dacă va fi cazul să votăm

Maria-Georgiana Teodorescu, avocat penalist, lector universitar, europarlamentar AUR în grupul ECR, a vorbit despre Legea Chat Control.
Chat Control este o propunere legislativă a Comisiei Europene care urmărește să oblige platformele de mesagerie și email să scaneze în masă toate conversațiile private, inclusiv cele criptate end-to-end, pentru a detecta și raporta conținut cu abuzuri asupra minorilor.
Maria-Georgiana Teodorescu a explicat că propunerea privind Chat Control este abia în discuție la Consiliu și nu a ajuns în Parlamentul European. Aceasta a subliniat că drepturile omului vor fi apărate și că se va opune acestei legislații dacă va fi cazul să fie votată. Până atunci, le cere cetățenilor să nu mai trimită e-mailuri pe această temă, deoarece volumul mare îngreunează activitatea curentă.
„Dragii mei, am văzut că sunteți – și foarte mulți cetățeni ai Uniunii Europene sunt – preocupați de această posibilă directivă privind Chat Control. Aș vrea să vă spun că primim sute, poate chiar mii de e-mailuri, în acest moment, pe tema asta, și normal că noi susținem drepturile omului și că ne vom opune acestei legislații, dacă va fi vreodată cazul să o votăm.
Ceea ce pot să vă zic în acest moment este că suntem departe de un astfel de moment. De-abia se discută la nivelul Consiliului despre Chat Control, încă nu a ajuns în Parlamentul European și sigur nu va ajunge în următoarele luni, iar ultima poziție oficială a Parlamentului pe această temă a fost de a se opune Chat Control. Prin urmare, stați fără îngrijorare!
Noi știm foarte bine ce își doresc cetățenii români și ce își doresc cetățenii europeni și, tocmai pentru că vă respectăm punctul de vedere, vom vota în consecință atunci când va fi cazul.
Până la acel moment, nu este nevoie să ne mai trimiteți emailuri pe această temă. Credeți-mă că eu citesc toate mailurile care îmi vin, dar în momentul de față am un spam de mii de mailuri care ne face imposibilă citirea celorlalte mailuri cu adevărat importante, pe care trebuie să le citim în fiecare zi și care conțin informații în legătură cu munca noastră în comisii. Așa că aveți răbdare, vă ținem informați! Când se va ajunge la acest, vot vă puteți baza pe noi!”, a spus Maria-Georgiana Teodorescu.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți NewsExpress și pe Google News