Mii de oameni au protestat sâmbătă la Roma împotriva „celui mai mare atac asupra libertății de disidență din istoria Republicii Italiene”


Command la Roma, sâmbătă, 31 mai 2025, împotriva unei legi a securității. Credit: ZUMA Press Wire / Shutterstock Editorial / Profimedia
Mii de persoane au participat la un marș, sâmbătă, la Roma, pentru a protesta împotriva unei legi a securității aprobate de guvernul de dreapta al premierului Giorgia Meloni, denunțând reformele sale din domeniul justiției penale ca fiind represive, relatează AFP.
Sub paza strictă a poliției și pe o caldură sufocantă, protestatarii au mărșăluit prin centrul capitalei italiene, trecând pe lângă obiective turistice precum Colosseumul, și au fluturat steaguri sindicale, dar și palestiniene.
Legea însăprește pedepsele pentru anumite acțiuni, inclusiv pentru proteste, și sporește protecția pentru ofițerii de poliție acuzați de violență.
„Considerăm această lege cel mai mare atac asupra libertății de disidență” împotriva guvernului „din istoria Republicii Italiene”, a declarat avocatul Cesare Antetomaso, membru al Asociației Naționale a Avocaților Democrați, pentru AFP.
Decretul a fost aprobat de guvernul italian în aprilie, iar joi trecut de Camera inferioară a parlamentului și se estimează că în cel mult 10 zile va fi adoptat și de Senat, unde dreapta de la guvernare deține majoritatea.
În baza noilor reguli, polițiștii care se confruntă cu acuzații de violență în timpul serviciului vor fi eligibili pentru asistență juridică în valoare de 10.000 de euro. Totodată, sunt prevăzute pedepse mai aspre pentru infracțiuni precum participarea la „revolte în închisori”.
Persoanele care ocupă ilegal un apartament se vor confrunta cu proceduri de evacuare mai rapide, iar femeile însărcinate sau mamele cu copii mici nu vor mai avea șansa de a evita închisoarea în caz de condamnare la pedepse cu închisoarea, pe care le vor ispăși totuși în centre de detenție mai puțin severe.
Protestele sindicale tradiționale, cum ar fi blocajele rutiere, care anterior erau considerate doar o infracțiune administrativă, vor putea fi pedepsite cu până la 2 ani de închisoare.
„Criza locuințelor nu poate fi rezolvată cu pedepse de șapte ani de închisoare pentru cei fără adăpost, ci cu numerous politici sociale”, a adăugat Cesare Antetomaso.
Guvernul insistă că are mandatul de a adopta legea.
„Ordinea, securitatea și legalitatea se află în centrul acțiunilor guvernului Meloni”, a declarat vineri Carolina Varchi, deputată în partidul de extremă dreapta al premierului Giorgia Meloni, Frații Italiei.
„A contesta acest decret înseamnă, în esență, a întoarce spatele cererii de securitate care vine din partea cetățenilor”, a conchis Varchi.