Moștenirea orașelor uraniului din Munții Apuseni: „S-a exploatat în ritm ameţitor. Mulți mineri nu depășeau 60 de ani”

Orașele Ștei, Vașcău și Nucet din județul Bihor numără împreună mai puțin de zece mii de locuitori, de cinci ori mai puțini decât la începutul anilor ‘50, când au fost înființate datorită minei de uraniu controlată atunci de sovietici.

Ștrandul din Ștei. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Povestea micilor orașe de la poalele Apusenilor a fost strâns legată de resursele naturale bogate din adâncurile munților Bihorului.

Încă din Evul Mediu în împrejurimile lor au fost deschise mine de aur, argint și fier, iar de la începutul secolului XX au fost exploatate aici minereuri de bismut și de molibden – metal căutat pentru fabricarea oțelurilor speciale.

În anii celui De-al Doilea Război Mondial, cele trei localități învecinate numărau câteva sute de locuitori, care își câștigau existența din creșterea animalelor și din munca în minele metalice ale Băiței (localitate aflată în componența orașului Nucet).

Până la sfârşitul războiului, numărul salariaţilor de la exploatarea minieră Băiţa (video) nu a depăşit cifra de 800 de oameni. După război, situația celor trei localități și a minei Băița (Plai) s-a schimbat complet.

„În anul 1951 au fost descoperite zăcăminte de minereuri rare (uraniu) în Munţii Bihor, la Băiţa de către “Expediţia numărul 3” a Ministerului Geologiei URSS. În ianuarie 1952 a luat fiinţă Societatea Româno-Sovietică Kvartit, care a intensificat lucrările de prospecţiuni pentru metale rare în regiune. În zonă şi-au făcut apariţia specialişti ruşi, pregătind o exploatare masivă şi intensă a zăcămintelor de la Băiţa. Societatea Sovrom Kvartit lucra 24 ore din 24 cu un efectiv de 50.000 – 55 000 de salariaţi. În acele condiţii problema cazării zecilor de oameni veniţi din toată ţara, cât şi din URSS, era deosebit de acută. Pentru rezolvarea acestor probleme, puţinul teren agricol de care dispuneau localnicii a fost expropriat. Pe acest teren s-au ridicat barăci, începând cu anul 1952, ca în 1956, când a fost atestat oficial ca oraş, Nucetul avea deja o populaţie de 10.000 de locuitori”, arăta Primăria Nucet.

Orașul Dr. Petru Groza, ridicat de sovietici

Tot la începutul anilor ‘50, peste 80 de hectare de teren de la marginea satului Ștei au fost expropriate pentru a lăsa loc unui oraș complet nou, care avea să găzduiască inginerii și militarii sovietici implicați în proiectul minier secret de la Băița – localitate aflată la circa 20 de kilometri de noul oraș din România.

Proiectat la Moscova, orașul Ștei din Bihor (video) se înfățișa într-un decor specific orășelelor muncitorești din URSS, cu cvartale formate din blocuri dispuse în așa fel încât la nevoie să poată fi folosite ca refugii pentru armată, cu bulevarde largi și clădiri monumentale, împodobite cu decoruri socialiste.

Aici aveau să rămână pentru aproape un deceniu sovieticii, însă în același timp orașul a fost destinat miilor de muncitori veniți să muncească la mina de uraniu de la Băița, condusă de societatea Sovrom Uraniu (Sovrom Cvartit). În vecinătatea lui, satul Vașcău, cu câteva sute de locuitori înainte de război, a fost transformat și el într-un oraș muncitoresc.

Populația totală a orașelor Ștei, Nucet și Vașcău (video) a crescut în anii ‘50 la aproape 30.000 de oameni, însă doar pentru câțiva ani. Minerii erau bine plătiți, însă înfruntau pericolele radiaților, muncind cu unelte rudimentare și lipsiți de protecția adecvată.

În „ajutorul” lor, erau aduși deținuți politici și militari de la detașamentele de muncă înființate de regimul comunist.

„Muncitorii locuiesc în apropierea satelor, în aşezări coordonate de trupe sovietice şi sunt ţinuţi izolaţi de zonele din împrejurimi. Acest proiect este angajat doar în minerit şi extracţia uraniului, nefiind alte facilităţi locale de procesare şi rafinare. Minereul este încărcat în camioane şi sigilat şi trimis, sub paza armată a sovieticilor, în URSS”, arăta o notă secretă a spionajului american, din 1954.

Cariera de uraniu, „golită” de români pentru sovietici

Exploatarea de uraniu de la Băița a funcționat la început la suprafață, iar minereul extras din versant era încărcat în trenuri și transportat la morile din Ștei, iar de aici, în Uniunea Sovietică.

Imaginea 1/18:
Orasul Vascau Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (18) JPG

Zilnic, plecau din Dr. Petru Groza cel puţin trei trenuri cu concentrat de minereu uranifer care treceau în URSS prin nordul ţării, la Halmeu (în apropiere de Sighetul Marmaţiei).

„S-a exploatat în carieră deschisă, într-un ritm ameţitor, probabil pe vremea aceea apărând şi expresia “oricând din munţi el face-o vale”. Într-adevăr, începând de la trei kilometri de Băiţa Plai, e vizibilă ilustrarea materială a acestei expresii. S-a lucrat cu soldaţi şi deţinuţi politici şi cu ţăranii din Apuseni, uluiţi de salariile (pentru ei imense) oferite. În ce măsură ştiau ei cu ce substanţă periculoasă lucrează? E greu de spus… Dat fiind că, după ani şi ani, au fost găsite în fundaţiile caselor lor pietre cu un conţinut ridicat de uraniu, e de presupus că nu li s-a spus nimic! Deţinuţii oricum nu contau – ei erau “duşmanii poporului”, iar soldaţii oricum trebuiau să fie mândri că erau “patrioţi” şi contribuiau la propăşirea patriei”, arăta un document publicat de Federaţia Naţională de Mine şi Energie.

Imaginea 1/16:
Orașul Ștei Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (16) JPG

Mai târziu, exploatarea minieră s-a mutat în subteran, iar galeriile miniere de la Avram Iancu au ajuns să formeze o rețea de aproape 100 de kilometri, întinsă pe trei județe: Bihor, Alba și Arad.

„Uraniul este extras de la Băiţa, la aproximativ 20 de mile în sud-estul oraşului Beiuş, raionul Beiuş, regiunea Oradea din România. Uraniul este transportat în camioane în gara Ştei, la aproximativ 12 mile sud-est de Beiuş de unde este transportat cu trenul spre o destinaţie necunoscută. Angajaţii din mina de uraniu sunt atât muncitori „liberi”, cât şi recrutaţi în trupele D.R.M. (Direcţia Rezervelor de Muncă). Muncitorii liberi sunt printre cei mai bine plătiţi din România, iar cei din trupele D.R.M. sunt luaţi în armată dintre cei cu o „origine socială nesănătoasă”, care sunt consideraţi nedemni de încredere şi nu pot servi în unităţile regulare de armată”, informa un raport al Agenției Centrale de Informații (CIA) din Statele Unite ale Americii, din 24 iunie 1955.

Imaginea 1/21:
Orasul Nucet Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (11) JPG

Din 1961, România nu a mai trimis uraniu vecinului de la răsărit, însă exploatările au continuat şi s-au extins.

„Efectele mineritului au fost foarte dramatice pentru populație . Mulți mineri din toată depresiunea nu au depășit vârsta de 60 ani”, își amintește un localnic. 

Orașele uraniului de la poalele Apusenilor

Mina de uraniu a fost închisă în anii ‘90, iar orașele din jurul lor s-au depopulat. Orașul Ștei din Bihor a renunțat la numele Dr. Petru Groza în 1996. Aici locuiesc în prezent circa 5.000 de oameni. În Vașcău, locuiesc 2.000 de oameni, iar în Nucet (video) tot atâția.

„În Nucet, la fiecare casă în anii ’80 era un steag negru. Se ținea doliu un an pentru cei decedați. Mulți mureau de tineri, datorită condițiilor grele din mină”, spune un localnic.

Orașul Ștei a devenit stațiune turistică de interes local. Un ștrand termal, vechi din anii ‘50, a fost modernizat și transformat în obiectiv turistic. Tot aici, călătorii găsesc un centru urban care a păstrat arhitectura orașului proiectat de sovietici.

Orașul Nucet fusese în trecut o zonă de agrement, loc al taberelor școlare. Este avantajat de poziția apropiată Munților Apuseni, de stațiunea Vârtop, de Zona Carstică Padiș – Cetățile Ponorului, de Cucurbăta Mare – Piatra Grăitoare, de Zona Sighiştelului și alte obiective turistice importante din Apuseni.

Orașul Vașcău este mai apropiat de stațiunea Moneasa, numită și Perla Apusenilor, fiind cunoscută încă din secolul al XVI-lea pentru izvoarele ei mezotermale.