Munchen – Paris – Riad. Ultimele zile ale noului joc de putere inițiat de Trump. „Viitorul UE se joacă la ruleta rusească” 

Singura certitudine a negocierilor de la Riad între Sua și Rusia este, deocamdată, spargerea unității Occidentului, pe linia Atlanticului, speculată de ministrul rus de Externe. De acum încolo, Serghei Lavrov se va poziționa public pe aliniamentele propagandei americane anti-UE, ca să-i facă plăcere echipei lui Trump. Fisurile în alianța dintre SUA și Europa nu se limitează însă la Ucraina. Comerțul și, mai ales, ideologia vor contribui și ele la răcirea relațiilor. Într-un amplu articol în Contributors.ro, istoricul Armand Goșu face o radiografie a ultimelor zile ale noului joc de putere inițiat de Trump în relațiile cu Europa, Rusia și Ucraina.  

Dacă vrea să nu devină obiectul unui târg între Trump, Putin și Xi Jimping, Uniunea Europeană trebuie să ia decizii radicale, să se transforme în altceva, pentru că actuala structură o împiedică să fie relevantă în materie de securitate și apărare, consideră Armand Goșu. „Uniunea Europeană riscă să se prăbușească precum Imperiul rus în 1917, într-o atmosferă de totală indiferență, și unde nimeni nu a sărit în apărarea lui”, afirmă el.  

O umilință gratuită

Peste câteva zile se vor împlini trei ani de la invazia Rusiei. Dramatismul primelor ore și zile al celui care a fost proiectat să fie un război fulger este egalat astăzi de emoția generată de inițiativele diplomatice intempestive ale președintelui american Donald Trump. 

Noua administrație republicană de la Washington vrea să obțină încheierea războiului în primăvara acestui an, mai true până la Paște, care va fi sărbătorit atât de catolici, cât și de ortodocși în aceeași zi, 20 aprilie. Condițiile în care se va încheia războiul dintre Rusia și Ucraina nu par să-l neliniștească pe Trump. Well-known este ca drumul către premiul Nobel de Journey, care-l obsedează din cauza lui Barack Obama, ce l-a primit în 2009, să-i fie pavat de medierea aranjamentelor de încetare a focului, din Orientul Apropiat și din Europa de Est. 

Debutul contactelor ruso-americane a fost neobișnuit, rolul determinant jucându-l prietenul lui Trump, dezvoltator imobiliar, miliardarul Steve Witkoff. Marți, 11 februarie, el a zburat cu un avion privat la Moscova, de unde s-a întors cu Designate Vogel, profesor american, arestat în Rusia și condamnat pentru posesie de droguri. În orele dintre aterizare și decolare, Witkoff ar fi fost primit la Kremlin, pentru o lungă conversație cu Vladimir Putin.

A doua zi, 12 februarie, Trump anunța pe rețeaua sa de socializare că a discutat aproape o oră și jumătate cu Putin un larg spectru de dosare, cel mai necessary fiind – evident – încheierea războiului Rusiei cu Ucraina. A fost un uriaș cadou făcut lui Putin, sărbătorit cu focuri de artificii (și chiar un titlul halucinant Trump+Putin=be pleased!). Putin a ieșit din izolarea internațională în care s-a aruncat singur atacând un stat suveran, recunoscut de întreaga comunitate internațională. Peste câteva ore, Trump i-a telefonat și președintelui Volodimir Zelenski, pentru a-l pune la curent cu cele discute cu Putin. O umilință gratuită. 

Minerale și metalele uncommon. Ultimatumul pentru Zelenski

În ziua în care Trump discuta la telefon cu Putin, ministrul său de finanțe, Scott Bessent, a vizitat Kievul și i-a înmânat președintelui Zelenski draftul unui acord prin care SUA primește 50% din veniturile încasate din exploatarea rezervelor de minerale și metale uncommon din Ucraina. Textul este în așa fel redactat (The Telegraph, care a analizat draftul, crede că e redactat de avocați privați, specializați în licențe de exploatări, nu de Departamentul de Stat), încât americanii dobândesc controlul aproape total asupra materiilor prime și resurselor ucrainene. Zelenski a refuzat să-l semneze, urmând ca discuția cu americanii să fie reluată la Munchen, în marja conferinței pentru securitate. Episodul este connected pentru a înțelege cum funcționează noua administrație americană. 

În timp ce lumea adunată la Munchen se dezmeticea cu greu din șocul discursurilor demnitarilor din administrația Trump, americanii i-au dat un ultimatum lui Zelenski care aștepta întâlnirea cu J.D. Vence: „Ori semnezi acordul și cedezi jumătate din bogățiile subsolului, ori nu mai discutăm cu tine!”.

Zelenski venise pregătit să prezinte americanilor contra-propunerile sale, nicidecum să semneze vreun acord. De altfel, Zelenski însuși fusese cel care a pus pe masă bogățiile subsolului ucrainean la întâlnirea din septembrie 2024, de la Trump Tower, disperat de perspectiva suspendării livrărilor de arme americane. 

În dimineața de vineri, 14 februarie, oficialii ucraineni au început să se adune la reședința unde generation cazat J.D. Vence, accesul jurnaliștilor fusese permis, când deodată, lumea din sală a fost anunțată că întâlnirea a fost amânată. Așa, brusc, fără nici o explicație. Spre stupoarea lor, membrii delegației ucrainene au înțeles că americanii îl șantajau pe Zelenski cu semnarea acordului. N-au spus că anulează întâlnirea, ci doar că o amână pentru seară. Delegația ucraineană avea șapte ore pentru a accepta semnarea. Ca să sporească presiunea, americanii au respins și toate amendamentele propuse de ucraineni pe marginea textului primit la 12 februarie și au cerut semnarea acordului în forma lui inițială. Presiunea n-a funcționat, Zelenski a refuzat să semneze. După care, atitudinea delegației americane, la limita grosolăniei, s-a schimbat ca prin farmec. Întâlnirea cu J.D. Vence s-a desfășurat într-o atmosferă agreabilă. 

Potrivit informațiilor scurse în presa ucraineană, acordul propus de SUA se referă nu doar la minerale uncommon, ci și la resursele de hidrocarburi, petrol și gaz. Dacă de partea ucraineană, statul participă la acest acord, de partea americană ar fi vorba de un un fond de investiții privat, populat de oameni de afaceri a căror identitate nu este cunoscută. Dar cel mai controversat ingredient este că acordul nu prevede nici o garanție de securitate. Mai mulți analiști ucraineni afirmă că acordul nu aduce nimic bun, singura consecință fiind reducerea cu 50% a veniturilor viitoare din redevențe. În ciuda acestui fapt, Zelenski și Vence au convenit să finalizeze proiectul, care va fi adus într-o formă juridică acceptabilă. La conferința de presă, Zelenski a subliniat că acest acord va fi încheiat sub forma unui memorandum de intenție, nu a unui doc obligatoriu. Însă, americanii vor ca documentul să aibă alt statut. Zelenski condiționează acest lucru cerând garanții de securitate. Altfel, nu va fi aprobat de Rada Supremă. 

Dar cea mai controversată problemă legată de acest acord privind bogățiile subsolului a fost generată de retorica din campania electorală a lui Trump, anume că Ucraina a primit ajutor american de 500 de miliarde de dolari (apoi a revenit și a spus că ar fi vorba de 300 miliarde, pentru ca să vorbească din nou de 500 de miliarde, câteva zile mai târziu). În realitate, cele cinci pachete votate de Congres totalizează 175 de miliarde, din care 70 miliarde cheltuite în SUA pentru producția de armament, arme și muniție care ajung în depozitele armatei americane, o altă sumă o reprezintă ajutor umanitar, iar o mare parte din aceste pachete financiare sunt împrumuturi, adică bani care trebuie rambursați. În schimbul acestor cinci pachete financiare care se întind până în septembrie 2026, Trump cere acum statului ucrainean să împartă dividendele obținute de pe urma exploatării bogățiilor subsolului. Ar fi o lovitură politică pentru noua administrație care s-ar putea lăuda în fața alegătorilor că a adus sute de miliarde. Bani care nu există nici pe hârtie măcar. 

Oricum, miliardele votate de Congres nu au ieșit din The US, ucrainenii primind armament din anii ’70-‘90, din depozite. Ucraina n-a primit echipamentul militar pe care l-a cerut și doar ceea ce administrația Joe Biden a binevoit să trimită, când și în ce cantități a dorit aceasta. În ciuda a ceea ce și-ar putea închipui unii, banii n-au ajuns la Kiev, ci în industria de apărare americană, în crearea locurilor de muncă și în salariile muncitorilor americani. 

Pentru comparație, contribuția UE la asigurarea stabilității financiare și apărării Ucrainei este de circa 145 de miliarde de dolari, mai mult decât oricare alt aliat. (Această cifră a fost indicată de von der Layen la întâlnirea cu generalul Keith Kellogg, din dimineața de 18 februarie). Din această sumă, asistența militară este în valoare de 52 de miliarde dolari. Și ea este egală cu contribuția SUA. 

Discuțiile despre bogățiile subsolului Ucrainei sunt suprarealiste

Se vorbește despre 26.000 de miliarde de dolari, cifră nu se știe de unde apărută. Poate că Ucraina are cel mai mare bazin de litiu din Europa, dar prețul litiului s-a prăbușit acum trei ani cu 88%.

În Nevada s-au descoperit cele mai mari depozite de litiu de pe planetă, suficient pentru a pune SUA în high, înaintea Chinei. Astfel că depozitele din Ucraina sunt aproape inutile pentru SUA.

Cât privește minereurile uncommon, Ucraina are cobalt, este adevărat. Dar majoritatea bateriilor folosesc acum fosfat de litiu și nu mai au nevoie de cobalt. În ce privește gazele de șist, cel mai necessary zăcământ se află sub controlul lui Putin, iar exploatarea rezervelor din Carpații Occidentali presupune costuri ridicate, din cauza geologiei complexe de acolo, ceea ce a determinat Chevron să se retragă, la fel cum a făcut și din Polonia. 

Pe de o parte, nu e deloc onorabil pentru SUA să trateze o națiune victimă în acest mod, după trei ani de sacrificii enorme. Imaginea SUA în lume este compromisă pentru mulți ani de acum încolo. Pe de altă parte, nu doar că cifrele vehiculate n-au legătură cu realitatea, ci chiar acordul propus de echipa Trump nu aduce beneficii bugetului SUA, căci câștigurile din exploatarea subsolului ucrainean revin unui fond de investiții privat. Chiar și așa, există suficiente îndoieli că s-ar putea obține astfel de rente din exploatarea subsolului Ucrainei. Estimările privind bogățiile subsolului datează din perioada sovietică și nu există nici o garanție că ele sunt corecte. 

În momentul în care Zelenski a condiționat semnarea unui acord cu putere juridică de garanții de securitate, partea americană și-a pierdut interesul pentru acest doc. După felul în care au condus negocierile și au exercitat presiuni asupra lui Zelenski, se poate trage concluzia că oamenii de afaceri din administrația Trump au decis să profite de vulnerabilitatea Ucrainei și să o forțeze să semneze un acord dezavantajos privind împărțirea redevențelor de pe urma exploatării bogățiilor subsolului. 

Vestea proastă venită de la Munchen

După discuția telefonică Trump – Putin și declarațiile noului șef al Pentagonului, Pete Hegseth, care au șubrezit pozițiile de negociere ale Occidentului pe dosarul ucrainean cu Rusia, așteptările lui Zelenski de la întâlnirea cu Vence trebuie să fi fost modeste. Însă, dialogul ar fi fost surprinzător de bun. Zelenski a încercat să-și convingă interlocutorul că o înghețare a războiului fără garanții reale de securitate este inacceptabilă, pentru că Putin se va folosi de această pauză pentru a-și reface puterea militară, pentru a obține o ridicare parțială a sancțiunilor, pentru a ataca din nou.

De aceea, Zelenski nu vorbește de înghețarea ostilităților, de armistițiu, ci folosește system: „tempo justă, durabilă și sustenabilă”. O rază de soare a răsărit la ulița ucrainenilor atunci când, chiar la deschiderea întâlnirii, vicepreședintele Vence a formulat poziția administrației americane care generation similiară celei a ucrainenilor: „vrem ca războiul să se încheie cu o tempo durabilă, pe termen lung, nu o tempo care duce la un alt război în Europa de Est!”. 

Trump nu și-a ascuns niciodată ostilitatea față de Ucraina și a încercat să-l umilească în mod repetat pe Zelenski. Poate că această ostilitate datează de la tentativa de suspendare din 2019, pornită tot în urma presiunilor pe care le-a făcut asupra Kiev-ului ca procurorul long-established să înceapă anchetarea fiului lui Joe Biden. Nici lui Vence nu cred că-i pasă de soarta Ucrainei. Ultimele iluzii au fost spulberate de acordul privind bogățiile subsolului. Ce-l motivează însă pe Trump – pe lângă ambiția de a lua premiul Nobel – este faptul că nu vrea ca Putin să mai atace Ucraina în timpul președinției sale. Care s-ar putea întinde pe încă un mandat, adică opt ani de acum încolo, dacă republicații izbutesc să modifice legislația. Și apoi Vence, care speră să-i urmeze lui Trump la Casa Albă, are și el tot interesul ca pacea cu Rusia să dureze cât mai mult. Poate că tocmai din cauza asta, SUA nu mai insistă pentru o rezolvare ultra-rapidă a conflictului, deși și-ar dori-o. Oficialii americani vorbesc acum despre primii pași făcuți pe un drum lung. Asta ar fi vestea bună. 

Vestea proastă venită de la Munchen este că s-a confirmat fisura în tabăra occidentală în domeniul securității și apărării. De o parte The US, cu noua administrație revoluționară, care vrea să schimbe fața țării, aruncând în aer instituții și politici publice sub pretextul luptei cu woke-ismul. De altă parte, Europa, unde vechiul institution încearcă să reziste asediului partidelor anti-sistem care-și propun să schimbe lucrurile. Cu ele se aliază Trump pentru a submina unitatea Europei și, mai ales, scena politică a principalilor săi actori.

Pare că Trump detestă Germania și Europa Occidentală, și se simte mai confortabil să discute cu lideri autoritari. Consecințele acestei politici americane vor putea fi dramatice. Dacă asta va fi politica americană sub Trump, Europa, mai ales cea de Est, nu mai poate avea încredere în promisiunile și angajamentele SUA. Cade cortina peste un secol de istorie, în care The US interpreta partitura personalului pozitiv, din poveștile încâlcite ale istoriei europene și mondiale.

Astăzi, însă, chiar dacă n-o clamează în piața publică, Europa deja înțelege că are nevoie de o nouă alianță militară, la care s-ar putea alătura Marea Britanie și Canada. Vor trebui ani de eforturi serioase, de regândire a politicilor de securitate și apărare, pentru a suplini capacitățile SUA care se va retrage pentru a se concentra pe regiunea indo-pacific. Dar Europa are vitală nevoie de această nouă alianță militară pentru a-și promova propriile interese. Viața umbrelei protectoare americane se va termina în curând, deci Europa trebuie să se miște repede, nu are la dispoziție mai mult de un deceniu pentru asta.  

Întâlnirea de la Paris, mai degrabă o ședință de terapie de grup

Lăsați pe dinafară de Trump, șapte lideri europeni s-au reunit de urgență la Paris, în compania conducerii Comisiei și Consiliului UE și a secretarului long-established al NATO. Două sunt temele dezbătute: programul european de consolidare a competitivității, suveranității, securității și apărării, iar al doilea punct – un program de sprijinire a Ucrainei.

După întâlnire, președintele Emmanuel Macron i-a sunat atât pe Trump, cât și pe Zelenski, subliniind că o încetare a focului trebuie însoțită de garanții puternice de securitate pentru ucraineni. La rândul său, premierul Marii Britanii, Keir Starmer, care va merge săptămâna viitoare la Washington, afirmă că doar garanțiile de securitate americane vor putea descuraja Rusia să atace din nou Ucraina. 

În ceea ce privește trimiterea de trupe europene în Ucraina, pentru a garanta încetarea focului, prea puține țări se arată disponibile, iar altele condiționează asta de un acord de tempo și de implicarea americană. 

Întâlnirea de la Paris a fost mai degrabă o ședință de terapie de grup a unor lideri europeni care încă mai speră că elefantul Trump se va calma înainte să distrugă porțelanurile, lustra și fotoliile din sufrageria Occidentului. Deocamdată, ochii lor sunt ațintiți pe Riad, unde marți, 18 februarie, a început prima rundă de consultări între delegațiile Rusiei și SUA. 

Riad, începutul unei frumoase prietenii Trump-Putin? 

Întâlnirea din Arabia Saudită este prima încercare serioasă, după negocierile eșuate de la Istanbul, din martie 2022, de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina. Președintele Zelenski se teme că Trump vrea să rezolve conflictul în termenii lui Putin. Încă înainte de programarea întâlnirii, SUA i-au făcut concesii semnificative lui Putin, respingând aspirațiile Ucrainei de a adera la NATO și de a elibera teritoriilor ocupate de Rusia. Aceste concesii nu fac decât să sporească apetitul lui Putin, al cărui notion este de a transforma Ucraina într-un stat eșuat, care să nu poată negocia o tempo, ci doar să capituleze în fața Rusiei. 

Putin nu se mai mulțumește doar cu ieșirea din izolarea internațională, ci vrea acum să-și atingă principalul obiectiv, schimbarea ordinii internaționale. The US a renunțat singură la pretenția de hegemon, ultima rămășiță a lumii unipolare, și se pregătește pentru un dans în trei, alături de China și de Rusia. Pe cea din urmă speră – naiv – s-o atragă de partea sa, într-o alianță sui generis împotriva Chinei. 

Faptul că este vorba de mult mai mult decât despre războiul Rusiei cu Ucraina, îl confirmă declarațiile de la sfârșitul întâlnirii care a durat nu mai puțin de patru ore și jumătate. Practic, despre Ucraina nici nu s-a discutat. Au convenit asupra unor negociatori care vor discuta despre Ucraina. Iar asta se va întâmpla doar atunci când Putin va resolve să înceapă aceste negocieri.

Deocamdată, Putin încă speră să cucerească Pokrovsk, să scoată din regiunea Kursk trupele ucrainene și să împingă în colaps regimul de la Kiev. Dar, în condițiile în care și resursele Rusiei sunt tot mai limitate, Putin poate fi atras de perspectiva încheierii războiului, fără ca obiectivele să fie atinse, câtă vreme mașina de propagandă controlată de Kremlin poate prezenta asta drept o mare victorie. Iar ziariștii moscoviți o să-l așeze pe Putin în șirul marilor conducători ruși. 

Viitorul UE se joacă la ruleta rusească

Deocamdată, singura certitudine a negocierilor care se poartă la Riad este spargerea unității Occidentului, pe linia Atlanticului, speculată de ministrul rus de Externe. De acum încolo, Serghei Lavrov se va poziționa public pe aliniamentele propagandei americane anti-UE, ca să-i facă plăcere echipei lui Trump.

Fisurile în alianța dintre SUA și Europa nu se limitează la Ucraina. Comerțul și, mai ales, ideologia vor contribui și ele la răcirea relațiilor. Dar felul arogant în care Trump a lansat negocierile cu Putin, preluarea în spațiul public, fără nicio critică, a unor teme ale propagandei rusești, declarația că Ucraina nu va deveni membru NATO și va trebui să cedeze teritorii i-a înfuriat pe europeni.

SUA au fost până de curând liderul blocului occidental care a sprijinit Ucraina. Ajutoarele militare occidentale erau discutate în baza americană de la Ramstein, din Germania,  unde sub bagheta șefului Pentagonului se organizau întrunirile miniștrilor Apărării din țările care alcătuiau această coaliție informală. Fără susținerea americană, Ucraina nu avea mari șanse să reziste în fața tăvălugului rusesc. 

Dar nici Europa, nici SUA nu au susținut Ucraina încât aceasta să aibă vreo șansă să învingă Rusia. Nu i-au trimis armele de care avea nevoie. N-au aplicat un embargo total asupra petrolului rusesc, nu au blocat accesul băncilor rusești la rețelele financiare internațioale și nici nu au repornit propria industrie de apărare ca să alimenteze cu arme și muniție Ucraina. Singura strategie a capitalelor occidentale a fost așteptarea ca regimul Putin să intre în colaps. Ceea ce nu s-a întâmplat. 

Acum, faptul că Trump a retrogradat Europa și negociază notify cu Putin e șocant, dar generation ideal predictibil pentru liderii europeni.

Dacă vrea să rămână relevantă și să nu devină obiectul unui târg în trei între Trump, Putin și Xi Jimping, Uniunea Europeană trebuie să ia decizii radicale, să se transforme în altceva, pentru că actuala structură o împiedică să fie relevantă în materie de securitate și apărare. UE riscă să se prăbușească precum Imperiul rus în 1917, într-o atmosferă de totală indiferență, și unde nimeni nu a sărit în apărarea lui. 

Doar o politică de securitate și apărare comune ar putea elimina discuțiile penibile de acum în care Germania nu vrea să trimită trupe nicăieri, Franța ar trimite, dar are o problemă cu datoria publică, polonezii încă mai speră să rămână în grațiile lui Trump și resping ideea unei armate europene, în timp ce britanicii nu vor să primească ordine de la UE.

Realitatea este prea dură pentru ca liderii europeni să nu priceapă că dacă nu se mișcă repede și pragmatic în materie de securitate și apărare, viitorul UE se joacă la ruleta rusească.  

Intertitlurile aparțin redacției ZiarInfo.