Nimeni nu te pregătește pentru asta: ce se întâmplă cu mintea unui bărbat când devine tată

Veștile că vei deveni tată pot fi copleșitoare, mai ales dacă ți se întâmplă asta pentru prima dată. Este normal să simți un amestec de entuziasm, teamă și nerăbdare, iar nesiguranța face parte din proces. Mulți viitori tați se confruntă cu anxietate și îndoieli, dar există strategii care pot ajuta să te pregătești mental și emoțional pentru noul rol.

Sursă foto: Shutterstock

Despre paternitate se vorbește puțin și adesea superficial, este de părere Laura Găvan, psihoterapeut cognitiv-comportamental. „Nimeni nu îl pregătește cu adevărat pe un bărbat pentru ceea ce se întâmplă în mintea lui atunci când devine tată. Nu există ritualuri clare, spații de reflecție sau limbaj emoțional care să-l ajute să înțeleagă această tranziție. De cele mai multe ori, i se cere doar să fie puternic, responsabil și să „se descurce”, fără a fi întrebat ce trăiește cu adevărat”, explică ea pentru „Adevărul”.

Momentul în care un bărbat devine tată aduce o schimbare de identitate. Dincolo de bucurie, apare o responsabilitate care nu mai poate fi amânată sau delegată. „Viața nu mai este despre sine, ci despre capacitatea de a susține emoțional și concret un alt om. Pentru unii, această responsabilitate devine un catalizator al maturizării. Pentru alții, activează frici vechi: teama de eșec, de pierdere a libertății, de a nu fi suficient de bun sau de a repeta greșelile propriului tată. Diferența nu este dată de dorință, ci de structura emoțională cu care bărbatul intră în acest rol”, continuă ea.

Presiunea pusă asupra tatălui este adesea invizibilă

În opinia sa, presiunea pusă asupra tatălui este adesea invizibilă. El trebuie să fie susținător financiar, stâlp emoțional și partener stabil, dar rareori i se oferă permisiunea de a fi vulnerabil. „Mulți bărbați învață că frica, confuzia sau neputința sunt semne de slăbiciune. În lipsa unui spațiu sigur în care aceste emoții să fie procesate, ele se transformă în retragere, iritabilitate sau evitare. Astfel, absența emoțională nu este întotdeauna o alegere, ci un mecanism de apărare”, susține psihoterapeutul.

Și modelul familial din care provine tatăl joacă un rol esențial. De pildă, conform spuselor sale, bărbații crescuți în familii funcționale au, de obicei, un reper intern al implicării, al continuității și al reglării emoționale.

„Cei care provin din medii disfuncționale intră adesea în paternitate cu un copil interior rănit, care nu a fost văzut, protejat sau conținut. În aceste cazuri, rolul de tată poate deveni copleșitor, pentru că solicită exact resursele care au lipsit în propria copilărie”, completează aceasta.

Acest lucru devine evident mai ales în situații de criză. „Atunci când apar probleme grave de sănătate ale copilului sau când relația de cuplu se destramă, unii bărbați aleg să fugă. Nu neapărat din lipsă de iubire, ci din incapacitatea de a tolera durerea, neputința și contactul constant cu suferința. Pentru acești tați, divorțul de parteneră se transformă adesea într-un divorț emoțional de copil, ca o încercare disperată de a se proteja pe ei înșiși”, lămurește Laura Găvan.

Există însă și bărbați care, confruntați cu pierderea relației sau cu rolul de tată singur, reușesc să ajungă la maturizare emoțională. „Responsabilitatea directă față de copil îi obligă să se organizeze, să devină mai empatici și mai prezenți. Pentru unii dintre ei, copilul devine nu doar o responsabilitate, ci și o oportunitate de reparare a propriei istorii afective”.

Diferența dintre un tată disponibil emoțional și unul imatur nu stă în gesturi spectaculoase, ci în capacitatea de a fi prezent, crede psihoterapeutul. Tatăl matur poate sta lângă emoțiile copilului fără să le minimalizeze sau să le grăbească. El oferă siguranță, nu soluții rapide, și rămâne conectat chiar și atunci când este dificil. Tatăl imatur, în schimb, se retrage, devine rigid sau se ascunde exclusiv în rolul de furnizor financiar, evitând contactul emoțional real.

„În spatele multor dificultăți paterne se află copilul interior al bărbatului, care nu a avut voie să crească. Acest copil interior rănit poate concura cu propriul copil pentru atenție și resurse emoționale, iar paternitatea ajunge să fie percepută ca o amenințare, nu ca o transformare. Fără un proces conștient de maturizare emoțională, tatăl rămâne blocat într-un rol incomplet”, adaugă specialsita.

Rolul tatălui nu se limitează la a oferi siguranță materială. Copiii învață cine sunt și cum funcționează lumea observând cum tatăl lor își gestionează furia, cum iubește, cum cere ajutor, cum greșește și cum repară, atenționează Laura Găvan. „Tatăl este un model de adult, nu doar un susținător financiar”.

„Paternitatea nu este, în esență, un test de masculinitate, ci un test de maturitate emoțională. Iar acolo unde aceasta lipsește, problema nu este copilul, ci povestea nespusă a adultului care nu a avut niciodată șansa să învețe ce înseamnă să fie prezent, responsabil și viu emoțional”, mai spune ea.

Cum te poți pregăti concret

Pornind de la aceste realități, există câteva strategii care te ajută să intri mai încrezător în rolul de tată, potrivit unui material publicat recent în Verywell Mind:

Documentează-te și implică-te activ

Potrivit specialiștilor, primul pas pe care trebuie să îl faci, este acela de a te informa. Înțelegerea a ceea ce presupune o sarcină, cum se dezvoltă fătul și care sunt etapele de dezvoltare ale copilului te ajută să simți această experiență mai concret și mai real. Poți citi cărți, urmări videoclipuri sau participa la cursuri de parenting, toate te ajută să capeți mai multă încredere în tine.

Implicarea activă nu înseamnă doar să fii prezent la consultații sau ecografii. Contează și sprijinul pe care îl oferi partenerei tale, discuțiile despre planul nașterii și micile gesturi care creează legătura cu bebelușul, de la vorbit și citit până la pregătirea camerei sale. 

Acceptă schimbarea și amintește-ți de propria ta copilărie

Parentingul îți schimbă complet viața. Prioritățile nu mai sunt doar ale tale; responsabilitatea față de un copil devine prioritară. Așa că, poate fi util să accepți treptat această realitate prin notarea gândurilor și temerilor, discuții cu persoane de încredere sau chiar cu alte cupluri care au trecut prin experiențe similare.

Reflectarea asupra propriei copilării te poate ajuta să înțelegi ce fel de părinte vrei să fii. Observarea influențelor și a stilurilor de parenting pe care le-ai primit te poate ghida să fii un părinte conștient, echilibrat și adaptat propriilor valori.

Imaginează-ți rolul și scapă de stereotipuri

Gândește-te la momentele pe care le vei petrece zi de zi alături de copil: bucuria primei îmbrățișări, dar și micile sarcini pe care le vei avea, mai puțin spectaculoase, cum este, de exemplu, schimbatul scutecelor. Să-ți vizualizezi aceste activități te ajută să fii pregătit mental și emoțional pentru ce urmează.

Nu te simți obligat să respecți tiparele tradiționale de gen. A fi tată nu înseamnă doar să aduci bani acasă, poți fi protector, mentor și un model pentru copil. Crearea propriei tale versiuni de părinte, fără presiunea stereotipurilor, face experiența mai autentică și mult mai satisfăcătoare.

Pregătește-te pentru provocări 

Primul an cu un copil poate fi copleșitor: nopți pierdute, stresul zilnic și noile responsabilități testează orice tată. Studiile arată că aproximativ 1 din 5 tați se confruntă cu depresie postpartum, iar presiunea socială sau așteptările nerealiste pot amplifica anxietatea.

De aceea, este esențial să ai parte de sprijin real de la: parteneră, familie, prieteni, alți părinți sau profesioniști în sănătate mintală. Vorbește deschis despre roluri și responsabilități și cere ajutor când simți că ai nevoie. Nu te face mai puțin capabil, ci mai echilibrat și mai pregătit.

Parentingul nu e mereu ușor, iar zilele dificile fac parte din proces. Dar informarea, implicarea activă, conștientizarea valorilor și sprijinul celor din jur pot transforma anxietatea inițială într-o experiență plină de bucurie. A fi tată e o călătorie, dar una care oferă poate cea mai frumoasă lecție despre iubirea necondiționată.