Nodul rutier Corbeanca – București continuă să facă victime. Încă un șofer a intrat în șanț din cauza curbei nesemnalizate

08-05-2025
|
19:41
Nodul rutier dat în folosință de mai bine de un an pe Autostrada 0, din jurul Capitalei, continuă să facă victime. Două femei, de 22 și 38 de ani, au ajuns cu mașina în șanț după ce au derapat într-o curbă periculoasă.
Una dintre ele a fost transportată la spital. Este al patrulea incident grav petrecut în zona de care șoferii se plâng că este prost semnalizată.
Radu, localnic: ”Nu avea viteză foarte mare, dar fiind curba nesemnalizată de 90 de grade, a intrat în derapaj, a redresat mașină o dată, dar apoi drumul cotește în direcția cealaltă, a doua oară a redresat-o, a treia oară nu a mai reușit”.
Andreea Balaș, purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov: ”În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pasagerei, o femeie de 38 de ani, care a fost dusă la un spital din București pentru îngrijiri medicale de specialitate. În urma testării șoferiței cu aparatele din dotare, nu au rezultat indicii cu privire la consumul de alcool sau de substanțe psihoactive”.
Acest nod rutier le-a dat mari bătăi de cap șoferilor încă de la inaugurare, în decembrie 2023, când un șofer a intrat pe contrasens. În septembrie 2024, un altul a făcut aceeași greșeală și a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar.
Citește și
Oamenii trebuie să meargă prin șanț, pentru că nu există trotuar
Iar în februarie 2025, un conducător auto a derapat pe carosabilul înzăpezit și a plonjat cu mașină în șanț. După un an și patru luni, mulți tot nu înțeleg cum să se încadreze corect în nodul rutier.
La rândul lor, cei care locuiesc în zonă spun că autoritățile au uitat să le facă trotuar. Oamenii care au coborât dintr-un autobuz pe DN1 sunt obligați să meargă pe marginea șanțului, chiar în zona considerată periculoasă de șoferi.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere susține că toate elementele de siguranță de pe acest tronson corespund standardelor, însă ținând cont de numărul mare de accidente petrecute aici, a decis să le revizuiască și să adauge alte elemente de creștere a vizibilității și siguranței șoferilor în trafic.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Sursa: First rate TV
Etichete:
bucuresti,
autostrada,
curba,
corbeanca,
lipsa,
semnalizare,
Dată publicare:
08-05-2025 19:40
Articol recomandat de sport.ro
Top citite
1
Profimedia
Stiri Mondene
2
AFP
Stiri externe
3
Inquam Photography / George Călin
Stiri Politice
VIDEO VOYO
Stirile PRO TV
Stirile PRO TV # 19.00 – 8 Mai 2025
46:06
La Măruță
8 Mai 2025
01:30:18
Visuri la cheie
Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer
03:24
Săriți de pe fix
Săriți de pe fix – Trailer
04:05
Vorbește Lumea
7 Mai 2025
01:43:28
ShARE ÎN BUCATE
Episodul 6
11:31
Groapa
Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări
03:37
I love IT
I love IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii
06:07
Groapa
Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe First rate TV și pe VOYO!
00:59
Conectat la România
Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion
13:28