Noi detalii șocante ale atacului din Austria. Suspectul, fost elev la școala unde a produs tragedia

Actualizare
Unul dintre adulții răniți grav a decedat, transmite Reuters, bilanțul victimelor atacului ajungând la 10 morți.
Știre inițială
Un fost elev în vârstă de 21 de ani a împușcat și ucis mai multe persoane la o școală secundară din Graz, în Austria, o tragedie fără precedent în țara alpină, care a declarat trei zile de doliu național, relatează AFP și dpa, citate de Agerpres.
Autoritățile au anunțat un bilanț de 10 morți, inclusiv atacatorul, și alte 12 persoane grav rănite. Șase dintre victime sunt de sex feminin și trei de sex masculin, vârsta lor nefiind specificată.
Suspectul s-a sinucis
Suspectul a acționat singur și s-a sinucis la toaletă, potrivit poliției, care a refuzat să facă speculații cu privire la motivul gestului său.
Tânărul, un austriac în vârstă de 21 de ani originar din regiune, a folosit pentru a comite atacul o pușcă și un pistol deținute legal.
Nu și-a terminat studiile la școala unde învățase
Suspectul frecventase respectiva școală secundară, unde învață elevi cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, dar nu își terminase studiile.
Cancelarul austriac Christian Stocker, care s-a deplasat la fața locului, a deplâns „o tragedie națională”. „Este o zi neagră, un exces de violență de neconceput”, a declarat el presei, anunțând trei zile de doliu național.
Val de reacții în Europa
Mai mulți lideri europeni s-au declarat șocați de tragedie.
„Fiecare copil ar trebui să se simtă în siguranță la școală și să poată învăța liber, fără frică sau violență”, a reacționat pe rețeaua X șefa diplomației UE, Kaja Kallas.
„Știrile din Graz m-au întristat profund”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Este greu de suportat că școlile devin locuri ale morții și violenței.”
Prim-ministrul italian, Giorgia Meloni, a transmis că a primit „cu tristețe” vestea tragică, exprimându-și „solidaritatea” cu Austria, la fel și prim-ministrul ungar, Viktor Orban.
„Gândurile noastre sunt alături de prietenii și vecinii noștri austrieci și le împărtășim durerea”, a reacționat cancelarul german Friedrich Merz după acest atac „oribil”.
Incident rar în Austria
Departe de tragediile similare care zdruncină în mod regulat Statele Unite și alte țări occidentale, Austria, stat membru al UE cu o populație de 9,2 milioane de locuitori, nu este obișnuită cu acest tip de criminalitate. Conform Indicelui global al păcii, Austria se numără printre cele zece state cele mai sigure din lume.
În ultimii ani, Europa a fost zguduită de mai multe atacuri în școli și universități, care nu au constituit acte de terorism. În Franța, o asistentă școlară a fost înjunghiată mortal de un elev de gimnaziu în fața școlii. și în Slovacia și Croația au avut loc recent atacuri cu cuțitul.
La sfârșitul anului 2023, un student a deschis focul la un campus universitar în Republica Cehă, ucigând 14 persoane înainte de a se sinucide. Mai devreme, în martie același an, nouă studenți și un îngrijitor de la o școală din centrul Belgradului, capitala Serbiei, au fost împușcați mortal de un elev în vârstă de 13 ani.
Citește și: Lupta jurnalismului cu dezinformarea. Dezbaterea UZPR, într-o lume a fake news-ului: Să ne obișnuim să trăim cu el
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți NewsExpress și pe Google News