Noi incidente la protestul organizat de Călin Georgescu: jurnaliștii de la RTV au fost hărțuiți de manifestanți

Inquam Photos / George Călin

Distribuie:
Noi incidente la protestul organizat de Călin Georgescu în București: jurnaliștii de la postul de televiziune RTV au fost hărțuiți de manifestanți.
„Pe timpul desfășurării adunării publice, în jurul orei 13:15, un grup de persoane s-a îndreptat spre zona în care se desfășura transmisiunea în direct a unui post de televiziune, șicanând reporterul, cu scopul de a-și exprima nemulțumirile față de modul în care trustul prezintă opiniei publice anumite informații (au folosit vuvuzele aproape de urechea reporterului și au adresat expresii jignitoare).
Astfel, jandarmii au identificat două persoane implicate, context în care au fost conduse la secția de poliție și au fost întocmite actele necesare stabilirii situației de fapt.
De asemenea, transmitem tuturor jurnaliștilor să apeleze la forțele de ordine din imediata apropiere, ori de câte ori sunt implicați în situații similare sau observă încălcări ale cadrului legal în vigoare”, a transmis Jandarmeria Română.
Context
Sămbătă au loc proteste în Capitală, în Piața Consituției și în fața Guvernului, față de decizia CCR de a anula alegerile din decembrie 2024.
George Simion și Călin Georgescu și-au chemat susținătorii în stradă pentru a cere reluarea turului doi al scrutinului, dar și pentru a strânge semnături pentru candidatura celui din urmă la alegerile prezidențiale ce vor avea loc în luna mai.
În paralel AUR a anunțat că a strâns peste 200.000 de semnături pentru candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale, după cum spune liderul deputaților formațiunii, Mihai Enache.