Noile indicii în cazul obiectelor furate din tezaurul național. Cât de mare e riscul să fie deja topite

În dimineața zilei de 25 ianuarie 2025, Muzeul Drents din Assen, Olanda, a fost scena unui incident deosebit de grav, în urma căruia patru artefacte de o valoare inestimabilă, aparținând patrimoniului național al României, au fost furate. Detectivul de artă Arthur Brand, unul dintre cei mai cunoscuți experți în recuperarea operelor de artă furate, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la soarta comorilor dacice.
Invitat în cadrul emisiunii de televiziune „Eva”, Brand a declarat că există o șansă de 50% ca hoții să fi topit deja artefactele pentru aur, o ipoteză sumbră care ar reprezenta o pierdere ireparabilă pentru patrimoniul românesc.
„Suspecţii nu spun nimic. Te-ai aştepta ca ei poate să înceapă să vorbească acum, deci există o şansă ca ele să nu mai existe”, a afirmat Brand. Refuzul constant al suspecților de a colabora cu poliția alimentează suspiciunile că obiectele ar putea fi deja distruse sau transferate către o piață neagră a antichităților, unde ar putea fi revândute la prețuri exorbitante.
Arthur Brand a mai dezvăluit că a primit „câteva ponturi” cu privire la furt, însă nu a oferit detalii despre natura acestora, menționând că unele par a fi doar farse. Cu toate acestea, el subliniază că, dacă artefactele nu au fost încă topite, poliția ar trebui să le descopere relativ repede. „Presiunea este acum incredibil de mare”, a subliniat detectivul.
Coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr. și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, au fost furate de la Muzeul Drents din Assen, Olanda.
„În dimineața zilei de 25 ianuarie 2025, un incident deosebit de grav a avut loc la sediul Muzeului Drents din Assen, Olanda, unde se desfășura expoziția Dacia! Kingdom of Gold and Silver. O explozie a avut loc, distrugând un zid al spațiului expozițional și permițând pătrunderea mai multor persoane în interiorul muzeului. În urma acestui jaf, au fost sustrase patru piese valoroase din expoziție: coiful de aur de la Coțofenești (datat în secolele V-IV î.Hr.) și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia (din a doua parte a secolului I î.Hr.), unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României”, potrivit Ministerului Culturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți ZiarInfo și pe Google News