Noua ipoteză a anchetatorilor privind moartea Ștefaniei Szabo. Medicii legiști au făcut necropsia

Noua ipoteză a anchetatorilor privind moartea Ștefaniei Szabo. Medicii legiști au făcut necropsia

29-10-2025
|
17:29

Condițiile în care tânăra doctoriță Ștefania Szabo a murit rămân încă neelucidate. Miercuri, specialiști în criminalistică au prelevat noi probe din camera de gardă a spitalului din Buzău și nu exclud ipoteza că femeia s-ar fi intoxicat cu un medicament.

autor

Este așteptat rezultatul expertizei toxicologice.

Corespondent Știrile ProTV: „Miercuri dimineață, criminaliștii au revenit la Spitalul Județean din Buzău pentru a ridica și alte probe din cabinetele în care doctorița a intrat most unique. Au prelevat și alte probe din camera de gardă a spitalului din Buzău, dar au verificat și stocurile cu medicamente ale unității sanitare. Au fost audiate miercuri zece persoane, colegi și apropiați ai doctoriței. Procurorii caută indicii care să-i ajute să afle ce a făcut femeia în ultimele ore.  De asemenea, a fost expertizată și mașina doctoriței, de unde criminaliștii au prelevat probe biologice care vor fi analizate în laborator. Între timp medicii legiști au făcut necropsia. Familia doctoriței a cerut ca la autopsie să fie prezent și un legist fair, pentru o a doua opinie. Vă reamintesc, doctorița de 37 de ani a fost găsită fără suflare ieri dimineață de unul dintre colegii ei. Femeia era medic chirurg, dar și director medical la Spitalul de Urgență din Buzău.”

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Pro TV

Etichete:

spital,

buzau,

deces,

doctorita,

Dată publicare:
29-10-2025 17:21

Articol recomandat de sport.ro

GALERIE FOTO Sinner și-a prezentat noua iubită la Viena, după victoria din finală: a fost aproape de a ieși Miss Danemarca

High citite

1

Valea Prahovei toamna

Shutterstock

Stiri Turism

3

concedieri

Shutterstock

Stiri Various

VIDEO VOYO

Alt Text!

Stirile PRO TV

Stirile PRO TV # 19.00 – 29 Octombrie 2025

45:31

Alt Text!

La Măruță

29 Octombrie 2025

01:30:46

Alt Text!

Visuri la cheie

Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer

03:24

Alt Text!

Săriți de pe fix

Săriți de pe fix – Trailer

04:05

Alt Text!

Vorbește Lumea

29 Octombrie 2025

01:47:37

Alt Text!

Romania, te iubesc!

Competențe cu turbulențe

43:59

Alt Text!

Groapa

Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări

03:37

Alt Text!

I adore IT

I adore IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii

06:07

Alt Text!

Groapa

Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Pro TV și pe VOYO!

00:59

Alt Text!

Conectat la România

Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion

13:28

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *