„Nu există riscuri pentru țara noastră” după incidentul de la Cernobîl. Precizările făcute de ministrul Mediului după discuția cu omoloaga din Ucraina


Mircea Fechet Foto: Inquam Images / George Călin
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că a discutat vineri cu omoloaga sa ucraineană, Svitlana Grynchuk, și că „suntem în afara oricărui pericol” după incidentul cu drona forțelor ruse care a lovit fosta centrală nucleară de la Cernobîl.
„Suntem în afara oricărui pericol după incidentul de azi-noapte de la Cernobîl, când o dronă rusească a lovit învelișul din beton care protejează rămășițele Reactorului 4 al fostei centrale nucleare din Ucraina.”, a declarat Mircea Fechet, vineri seară, într-o postare pe Fb.
Oficialul susține că valorile de la stațiile responsabile cu supravegherea nivelului de radioactivitate „sunt în limitele obișnuite, specifice acestei perioade”.
„Monitorizăm cu atenție situația, inclusiv din punct de vedere meteorologic. Până acum, simulările rulate de colegii mei de la Administrația Națională de Meteorologie estimează că direcția dominantă a vântului dinspre zona centralei nucleare Cernobîl, pe parcursul zilei de astăzi, dar și sâmbătă și duminică, va fi de la nord-nord-vest către sud-sud-est. Asta înseamnă că deplasarea maselor de aer va fi către bazinul central-estic al Mării Negre, deci nu există riscuri pentru țara noastră”, a continuat ministrul Mediului.
Fechet a precizat că inclusiv omoloaga sa ucraineană l-a asigurat că „nivelul radioactivității este în limite normale”.
O dronă rusească a lovit fosta centrală nucleară de la Cernobîl în cursul nopții de joi spre vineri, conform anunțului făcut de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de CNN. A fost lovit învelișul de beton care acoperă fostul reactor 4, provocând un incendiu care ulterior a fost lichidat, spune liderul ucrainean.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susține că nu Moscova se află în spatele incidentului.
„Cel mai probabil, asta e încă o provocare”, a afirmat Peskov în cadrul unor declarații de presă. „Acesta este trusty genul de lucru pentru care este cunoscut regimul de la Kiev și pe care uneori nu ezită să îl facă”, a mai spus reprezentantul președinției ruse.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică, care „continuă să monitorizeze situația”, a declarat vineri că „nivelurile de radiații din interior și din exterior rămân normale și stabile”.
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe ZiarInfo.ro