Nu poate fi oprit. Jannik Sinner și-a apărat titlul la Australian Open, ajungând la un bilanț fabulos la Antipozi

Nu poate fi oprit. Jannik Sinner și-a apărat titlul la Australian Open, ajungând la un bilanț fabulos la Antipozi

Jannik Sinner domină total tenisul mondial masculin și în
acest sezon – probabil și în următoarele – și nimeni nu pare capabil să-l
oprească. Italianul s-a impus fără probleme la Australian Open, după un parcurs
perfect, în care a pierdut doar două seturi. În finală, el a trecut de
Alexander Zverev în trei seturi, 6-3, 7-6, 6-3.

Jannik Sinner a câștigat Australian Open și în 2024, și în 2025. Foto EPA EFE

Jannik Sinner a câștigat Australian Open și în 2024, și în 2025. Foto EPA EFE

Liderul mondial și-a păstrat coroana la primul turneu de
Mare Șlem al anului, ajungând la 14 victorii consecutive la Antipozi, dar și la
21 de meciuri fără înfrângere la rând. De altfel, peninsularul își continuă seria
fantastică de anul trecut, când a izbutit un procentaj rar întâlnit în tenis:
92% succese (73 de meciuri încheiate cu victorii și doar 6 în care s-a înclinat
în fața adversarilor săi).

Ultima înfrângere a lui Jannik Sinner ”datează” de
la începutul lunii octombrie a anului trecut, când a pierdut în tie-break-ul
setului decisiv finala turneului de 1.000 de puncte de la Beijing, în fața
spaniolului Carlos Alcaraz. De atunci, ”macaronarul” a bătut tot, indiferent că
au fost meciuri oficiale ATP, în Cupa Davis sau demonstrative jucate pe bani
mulți în țările arabe.

Sinner rămâne lider în clasamentul ATP, ajungând la 11.830
de puncte, la 3.000 de puncte distanță de adversarul său de astăzi, Alexander
Zverev. Podiumul este completat de Carlos Alcaraz, care a acumulat 7.000 de
puncte. Cu victoria de la Melbourne, italianul și-a trecut în cont peste două
milioane de euro, în timp ce neamțul a pus mâna pe un premiu de 1,14 milioane
de euro.

Secretul succesului
lui Jannik Sinner

Pe lângă muncă și talent, ”roboțelul” italian are un obicei
de la care nu se abate și care e considerat de presa peninsulară secretul succesului său. Elevul lui Darren Cahiil își propune și reușește să aibă un
somn regulat, de cel puțin 9-10 ore. Astfel, organismul său se regenerează noapte
de noapte, se curăță de toxine, își repară țesutul muscular și reglează
hormonii de stres.

Un alt jucător de mare succes a vorbit în trecut despre
rolul somnului în sportul de performanță. „Dorm cel puțin 10 ore pe noapte,
pentru a-mi permite corpului să-și revină și pentru a preveni accidentările”.

Fostul tenismen elvețian spunea, pe când era sportiv activ, că preferă o cameră
complet întunecată, răcoroasă, fără dispozitive electronice, pentru a obține un
somn profund.

Parcursul lui Jannik Sinner la Australian Open

Turul 1: 3-0 cu Jarry

Turul 2: 3-1 cu Schoolkate

Turul 3: 3-0 cu Giron

Optimi: 3-1 cu Rune

Sferturi: 3-0 cu De Minaur

Semifinale: 3-0 cu Shelton           

Finală: 3-0 cu Zverev

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *