O aplicație i-a furat unei profesoare din Deva 57.000 de lei. Doar a instalat-o pe telefon! Mărturia femeii

O femeie a rămas fără 57.000 de lei după ce a fost convinsă să-şi instaleze pe telefon o aplicaţie.
O femeie din Deva a căzut victimă unei escrocherii financiare care i-a adus un prejudiciu de peste 57.000 de lei. Aceasta a fost păcălită de persoane necunoscute să instaleze pe telefonul mobil o aplicație de acces la distanţă prin care i-a fost accesat contul bancar fără permisiune, transmite Agerpres.
Sub pretextul că ar putea obține câștiguri rapide investind în acțiuni ale unei companii cunoscute, femeia a oferit date personale și a permis accesul la telefonul său. Escrocii au profitat de ocazie și au contractat un credit pe numele ei, efectuând ulterior tranzacții bancare ilegale.
„Am fost atrasă prin sistemul de acțiuni. Asta a fost prima atracție. E un sector nou și eu fiind dascăl am vrut să învăț noul. Mi-au prezentat imagini pe telefon și mi-au solicitat să instalez o aplicație, iar apoi au făcut totul de la distanță, ceea ce eu nu am știut. Instant. (…) Am văzut creditul mare pe care eu nu l-am vrut, fără știrea mea și acum am urmări”, a povestit femeia, explicând că a început să aibă suspiciuni atunci când i s-a cerut un selfie.
O parte din prejudiciu a fost recuperat
„În urma promisiunilor de câştig rapid şi sigur, femeia a fost determinată să furnizeze date cu caracter personal şi să instaleze, pe telefonul mobil, aplicaţii de acces de la distanţă (remote access) prin intermediul cărora persoanele au accesat în mod ilegal contul bancar al femeii, au contractat un credit pe numele acesteia şi au efectuat tranzacţii bancare frauduloase în valoare totală de 57.390 lei”, precizează IPJ Hunedoara.
Intervenția promptă a polițiștilor a dus la recuperarea unei părți din prejudiciu – aproximativ 40.000 de lei. Ancheta este în desfășurare, autoritățile încercând să îi identifice pe cei implicați și să recupereze restul sumei.
Reprezentanții Serviciului de Investigații Criminale atrag atenția cetățenilor să fie vigilenți: să nu ofere date personale sau copii ale actelor de identitate pe site-uri nesigure, să ceară sfatul unui specialist înainte de a investi bani și să nu permită accesul de la distanță la propriile dispozitive unor persoane necunoscute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți NewsExpress și pe Google News