O bucată din ultima petrochimie „comunistă” din România, vândută pe câteva milioane de euro

Rafinăria Arpechim Piteşti va fi
demolată în următorii ani, iar partea de petrochimie, ce aparține
Oltchim S.A., a fost scoasă la licitație de acum
doi ani. La primele șase
licitații nu a venit vreun cumpărător.
În cele din urmă, petrochimia a început
să fie vândută pe bucăți.

La Arpechim lucrau pe vremuri mii de oameni FOTO OMV Petrom
La primele șase
licitații, activele fostei petrochimii nu au fost valorificate. La
prima licitație, organizată pe 16 februarie 2023 prețul de pornire
a fost de 244,8 milioane lei fără TVA, însă nu a fost vreun
cumpărător. Și la următoarele licitații nu a fost vreun
cumpărător, deși prețul a scăzut.
La a șaptea
licitație, organizată în vara lui 2024,
s-a reușit vânzarea pe bucăți a unei
părți importante din petrochimia
Arpechim, în patru pachete distincte, cu valori cuprinse între
520.000 și 5,2 milioane euro fără TVA, prețul cumulat pentru cele
patru pachete fiind de aproximativ 11,7 milioane euro, adică de
patru ori mai puțin față de prima
licitație. Cele patru pachete au fost adjudecate anul
trecut de persoane juridice diferite
Iar la începutul
acestui an, încă o bucată din fosta
petrochimie Arpechim Pitești a fost
vândută, după cum au precizat pentru
„Adevărul” lichidatorii RomInsolv și
BDO Business.
Concret, este
vorba despre pachetul de bunuri intitulat
„Zona Rezervoare
2”, compus în principal din terenuri și
clădiri, construcții speciale și
echipamente tehnologie. Prețul de pornire al acestei
licitații aprobat de creditori s-a ridicat
la 3 milioane de euro, plus TVA. Iar acest
pachet a fost adjudecat în cele din urmă
pentru o sumă mult mai mare, după cum au declarat
pentru „Adevărul”
reprezentanții RomInsolv.
„Pachetul Parc Rezervoare 2 a fost
adjudecat în cadrul licitației de la începutul
acestui an pentru o sumă semnificativ mai mare față
de prețul de pornire. Procedura de valorificare este încă
departe de a se fi terminat. Cu acordul
adjudecatarului vom cumunica suma după finalizarea valorificării”,
spun reprezentanții RomInsolv.
Partea de petrochimie a fostei
platforme Arpechim din comuna argeșeană Bradu, aflată chiar lângă
Pitești, aparține Oltchim SA, având o suprafață totală de 165
de hectare și numeroase clădiri. În decembrie 2009, Combinatul
chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea a semnat cu Petrom un
acord legat de preluarea
activităților de petrochimie de pe platforma Arpechim, pentru suma
totală de 13 milioane de euro.
Numai că Oltchim a declanșat în
ianuarie 2013 procedura insolvenței, iar după șase ani, în mai
2019 Tribunalul Vâlcea a dispus începerea procedurii generale a
falimentului Oltchim. Drept urmare, bunurile Oltchim, inclusiv partea
de petrochimie de la Arpechim, au fost scoase la licitație.
Partea de rafinare aferentă fostei
platforme Arpechim Pitești aparține OMV Petrom. Procedurile pentru
demolarea rafinăriei Arpechim au început de mai bine de
9 ani, însă cea care durează cel
mai mult este procedura de obținere a obligațiilor de mediu la
încetarea activității fostei rafinării Arpechim. Demolarea
instalațiilor fostei rafinării Arpechim va începe în următorii
ani.
De la 8.000 de angajaţi, la
închidere definitivă
Amplasată în sudul
municipiului Piteşti, rafinăria avea o capacitate nominală
de circa 3,5 milioane de tone pe an, fiind la
început proiectată ca parte a unui complex petrochimic.
Prima instalaţie a fost inaugurată în 1964, iar în 1971 rafinăria
a fost integrată cu complexul petrochimic. Combinatul s-a extins
treptat în anii următori, ajungând să aibă nu
mai puțin de 8.000 de angajaţi.
După 1990, rafinăria de la Piteşti a
aparţinut, pe rând, de regia Autonomă a Petrolului, de Compania
Română de Petrol şi de Societatea Naţională a Petrolului (SNP)
Petrom, companie preluată în 2004 de austriecii de la OMV. În anul
2006, în urma unei investiţii de peste 40 de milioane de euro, la
rafinăria de la Piteşti a fost inaugurată o instalaţie care
permitea obţinerea de carburanţi cu conţinut redus de sulf, în
conformitate cu standardele europene. În acelaşi an, la Arpechim
s-au rafinat 3,4 milioane de tone de ţiţei.
La începutul lui 2007, pe platforma
Arpechim mai lucrau aproape 2.500 de salariaţi. Potrivit unui plan
de externalizare a serviciilor anunţat de Petrom, numărul lor urma
să se reducă la jumătate până la finalul anului. În
martie 2011, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom a decis
închiderea permanentă a rafinăriei Arpechim, urmând să achite
salariaţilor disponibilizaţi, pentru plăţi compensatorii şi alte
măsuri de protecţie socială, aproximativ 10
milioane de euro.
După anunţul închiderii rafinăriei,
în spaţiul public au fost lansate diverse variante de rezolvare a
situaţiei. Printre acestea s-au numărat cumpărarea rafinăriei de
către Oltchim sau achiziţionarea ei de către stat, în perspective
revânzării ulterioare către un investitor interesat, însă
niciuna nu s-a concretizat. A devenit însă
o certitudine, în perioada următoare, disponibilizarea majorităţii
celor peste 600 de angajaţi care încă mai lucrau la rafinăria
Arpechim.