O depășire neregulamentară i-ar fi costat viața pe doi tineri de 21 și 24 de ani din Cluj. Au intrat în plin într-un camion

O depășire neregulamentară i-ar fi costat viața pe doi tineri de 21 și 24 de ani din Cluj. Au intrat în plin într-un camion

13-10-2025
|
07:40

Doi tineri, de 21 și 24 de ani, au murit duminică pe un drum național din Cluj, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un camion încărcat cu cherestea. O depășire neregulamentară le-ar fi adus sfârșitul.

autor

În urma impactului violent, băiatul a rămas încarcerat. Iar fata a fost găsită în afara autoturismului, la câțiva metri distanță. La volan se afla un băiat de 21 de ani din Maramureș, care mergea, împreună cu o prietenă, spre Dej.

Andreea Răchită, ofițer de presă IPJ Cluj: Ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule care circula din contrasens, condus de un bărbat, de 51 de ani, din județul Bistrița-Năsăud.

Șoferul camionului nu a putut evita impactul

Una dintre ipotezele anchetatorilor ar fi că tânărul a intrat în depășire pe linie continuă. Șoferul de camion ar fi încercat să evite accidentul, însă a fost prea târziu.

Corespondent Știrile ProTV: Impactul a fost atât de violent, încât partea din față a mașinii a fost aproape în totalitate distrusă, iar autotrenul s-a răsturnat în șanț.

Citește și

congres udmr

Paul Olar, purtător de cuvânt ISU Cluj: Odată ce au ajuns la fața locului, forețele noastre au găsit o femeie înafara autoturismului, dar și un bărbat încarcerat. Din păcate, ambele victime prezentau leziuni incompatibilee cu viața.

Ancheta continuă, într-un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa:
Skilled TV

Etichete:

cluj,

accident,

Dată publicare:
13-10-2025 07:31

Articol recomandat de sport.ro

Ce răsturnare de situație: România ar putea juca acasă barajul pentru CM 2026! Lista posibilelor adversare

Citește și…

Recomandări

Hamas a eliberat toți ostaticii israelieni în viață. LIVE: Președintele Donald Trump se adresează parlamentului israelian

Stiri externe

Hamas a eliberat toți ostaticii israelieni în viață. LIVE: Președintele Donald Trump se adresează parlamentului israelian

Toți ostaticii israelieni în viață au fost eliberați de Hamas, a anunțat luni gruparea armată palestiniană. Cadavrele ostaticilor decedați vor fi predate ulterior, a adăugat Hamas.  

Prețurile cresc, lefurile scad. Inflația depășește prognoza lui Isărescu. La cât a ajuns salariul mediu net în august 2025

Stiri Sociale

Prețurile cresc, lefurile scad. Inflația depășește prognoza lui Isărescu. La cât a ajuns salariul mediu in discovering în august 2025

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,88% în septembrie, de la 9,85% în august, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,09%, serviciile cu 10,36%, iar mărfurile alimentare cu 7,86%, conform datelor INS.

Românii, tot mai expuși escrocheriilor online: specialiștii explică semnele care trădează o investiție falsă

iBani

Românii, tot mai expuși escrocheriilor online: specialiștii explică semnele care trădează o investiție falsă

7 din 10 români au fost abordați cel puțin o dată, pentru a li se promite un câștig swiftly, arată un studiu most up-to-date XTB*. În plus, mai mult de jumătate dintre participanți au spus că știu persoane care au fost victime ale fraudelor.

High citite

1

Sfanta Parascheva

Inquam Photography / Casian Mitu

Stiri Various

2

padure uscata

PRO TV

Romania, te iubesc!

3

Guvernul a modificat Codul Silvic, iar tăierile „la ras” vor fi interzise. Parlamentul are ultimul cuvânt

Skilled TV

Romania, te iubesc!

VIDEO VOYO

Alt Text!

Vorbește Lumea

13 Octombrie 2025

01:47:41

Alt Text!

Stirile PRO TV

Stirile PRO TV # 06.00 – 13 Octombrie 2025

03:12:11

Alt Text!

Visuri la cheie

Visuri la cheie: Sezonul 10 – Trailer

03:24

Alt Text!

Săriți de pe repair

Săriți de pe repair – Trailer

04:05

Alt Text!

Romania, te iubesc!

Uscați de nepăsare

42:37

Alt Text!

Apropo TV

Ediția 19

44:15

Alt Text!

Groapa

Ioana Brumar, despre personajul pe care îl interpretează în serialul Groapa și atmosfera de la filmări

03:37

Alt Text!

I like IT

I like IT – Activitățile școlare sunt acum mult mai interesante pentru cei mici datorită noilor tehnologii

06:07

Alt Text!

Groapa

Cine este Alma Coman? Groapa, un nou serial, în curând pe Skilled TV și pe VOYO!

00:59

Alt Text!

Conectat la România

Vacanțe fără griji. Cum ne ferim de surprize neplăcute la cazare și avion

13:28

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *