O hartă filmată în spatele lui Valeri Gherasimov dezvăluie ambițiile Rusiei: Următoarele ținte către granițele României

Imagini difuzate de Ministerul Apărării al Rusiei arată o hartă în spatele șefului Statului Major, Valeri Gherasimov, care arată intențiile Rusiei de a ajunge la granițele României.
Imagini difuzate de Ministerul Apărării al Rusiei pe 30 august au arătat o hartă în spatele șefului Statului Major General al Rusiei, Valeri Gherasimov, sugerând ambițiile Moscovei de a cuceri regiunile Odesa și Harkov.
Harta a fost vizibilă în timpul discursului lui Gherasimov despre campania de primăvară-vară a Rusiei, în care a afirmat că Moscova va continua atât luptele de pe front, cât și loviturile masive asupra orașelor ucrainene, în ciuda negocierilor de pace, scrie The Kyiv Independent.
Deși Moscova a insistat public pentru controlul complet asupra regiunilor Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie, harta indică planuri care se întind și asupra Odessei și Harkovului, zone care nu fuseseră incluse în cererile anterioare. Capturarea acestora ar oferi Rusiei controlul asupra coastei ucrainene la Marea Neagră, a principalelor noduri de transport și a centrelor industriale — obiective strategice de lungă durată pentru Moscova.
Pretențiile lui Putin
Președintele rus Vladimir Putin a cerut anterior ca Ucraina să renunțe la aspirațiile de aderare la NATO și să cedeze mai multe orașe mari ca precondiții pentru pace. Kremlinul și-a reiterat aceste condiții în timpul discuțiilor de la Istanbul din iulie.
Propunerea privind concesiunile teritoriale a apărut după ce președintele american Donald Trump a discutat ideea de „schimburi de teritorii” cu mai mulți lideri europeni și cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
O sursă din Administrația Prezidențială ucraineană a declarat pentru Kyiv Independent că propunerea Moscovei ar presupune retragerea Ucrainei din zonele controlate de aceasta din Donețk și Luhansk, în schimbul unei retrageri parțiale a Rusiei din regiunile Sumî și Harkov.
În prezent, Rusia ocupă doar aproximativ 4% din regiunea Harkov, iar regiunea Odesa rămâne complet sub control ucrainean. Zelenski a respins aceste propuneri pe 9 august, afirmând că Ucraina nu va ceda teritoriu pentru a încheia războiul.
Deși Moscova ar putea avea ambiții de extindere până la Odesa și Harkov, capturarea acestora ar necesita probabil un timp semnificativ. Din noiembrie 2022, forțele rusești au ocupat doar 5.842 km² din teritoriul Ucrainei, adică aproximativ 0,97% din țară, potrivit sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți NewsExpress și pe Google News