O șoferiță de 29 de ani din București a condus băută și cu permisul anulat, a omorât un bărbat și a plecat de la locul faptei

O șoferiță de 29 de ani din București a condus băută și cu permisul anulat, a omorât un bărbat și a plecat de la locul faptei

18-09-2025
|
18:15

O femeie de 29 de ani din Bucureşti este suspectată că a condus un autoturism deşi are permisul anulat şi consumase alcool, iar în oraşul Popeşti-Leordeni a intrat pe sensul opus de mers şi a lovit o persoană de 54 de ani, care circula pe un moped.

autor

Victima a murit, fiind găsită pe marginea drumului. Tânăra a plecat de la locul accidentului, fiind găsită mai târziu de poliţişti, într-o parcare. Ea se află în custodia autorităţilor.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, joi dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Popeşti-Leordeni au fost sesizaţi, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din localitatea Popeşti-Leoedeni, se află o persoană decedată, în afara părţii carosabile.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Ilfov au stabilit o persoană nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum şi ar fi intrat pe sensul opus de mers, unde ar fi acroşat o persoană de 54 de ani, care se deplasa pe un moped.

Ulterior, poliţiştii rutieri au depistat persoana bănuită de comiterea faptei, într-o parcare de pe Autostrada A0, fiind vorba despre o femeie de 29 de ani, din municipiul Bucureşti, care are dreptul de conducere suspendat.

Citește și

Oana Gheorghiu

Femeia a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conducere unui autovehicul având permisul de conducere anulat, urmărirea penală fiind sub supravegherea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

”La acest second persoana bănuită de comiterea faptei se află în custodia poliţiştilor, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanţelor şi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier şi luarea măsurilor legale care se impun”, a precizat IPJ Ilfov.

 

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Recordsdata.ro

Etichete:

accident,

Popesti Leordeni,

sofer,

Dată publicare:
18-09-2025 15:08

Articol recomandat de sport.ro

FOTO | Jose Mourinho i-a lăsat mască pe toți! Bolidul de lux în care și-a făcut apariția la Benfica, flancat de polițiști

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *