Oportunități pentru Gemeni, Balanță și Vărsător. Presiuni pentru Scorpion și Capricorn

Sezonul Gemenilor vine cu vești bune pentru unele zodii și momente mai tensionate pentru altele.
Pe 10 mai, Soarele va intra în Gemeni și i se va alătura lui Jupiter, care mai rămâne în acest semn până pe 10 iunie. Această combinație astrologică aduce schimbări, fluctuații, dar și noi experiențe.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Intrarea Soarelui în semnul tău nu face decât să te ajute să profiți din plin de prezența lui Jupiter, care va mai ține până pe 10 iunie. Este ca și cum astrele se pun de acord să îți ofere o perioadă în care să îți regăsești încrederea în propriile forțe, să vezi jumătatea plină a paharului și să îți permiți să îndrăznești. Energia va fi crescută, precum și dorința de afirmare. În plus, carisma îi va atrage pe ceilalți în jurul tău sau îți va aduce mulți aliați. Ce trebuie să faci tu? Să îți asumi o nouă direcție.
O vară de neuitat pentru Gemeni, Fecioară și Rac! Provocări pentru Leu și Scorpion
Balanță/Ascendent în Balanță
Soarele va tranzita casa a noua, acolo unde se mai află și Jupiter până pe 10 iunie. Unii dintre voi vor dori să călătorească, să se plimbe, să organizeze evenimente. Sau vor lua decizii legate de noi forme de educație. În plus, vei dori să te inspiri din alte surse: cărți, discuții cu profesori/specialiști, culturi diferite. Ai șansa de a vedea viața într-o perspectivă mai luminoasă.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Soarele se alătură lui Jupiter în casa a cincea. Această conjuncție este una dintre cele mai norocoase din teoria astrologică. În primă fază, îi va ajuta pe cei care au uitat ce este acela romantismul. Altora le va arăta cât de importantă este iubirea. Urmează evenimente pe placul tău, distracție, o relație mai bună cu copiii. O explozie de creativitate, inspirație și bucuria de a trăi.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Soarele va tranzita casa a opta, unde va mai sta și Jupiter până pe 10 iunie. Această configurație astrologică va amplifica temele legate de riscuri, modul în care îți folosești puterea personală și de resursele la comun. Dar presiunile cele mai mari vor veni din zona datoriilor, relațiilor cu instituțiile financiare, taxelor, impozitelor sau moștenirilor. În plus, pot apărea îngrijorări în ceea ce privește bugetul familiei.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Soarele și Jupiter se vor afla în casa a șasea. Conjuncția pune accentul pe muncă, stil de viață și responsabilitățile zilnice. Este clar că se vor amplifica volumul de sarcini și așteptările. Deci urmează presiuni exagerate, suprasolicitare și tendința de masochism. Este important să-ți gestionezi energia și să nu neglijezi sănătatea. Până la urmă, nu îți ridică nimeni nicio statuie!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți NewsExpress și pe Google News